În biserica din curtea casei lui Mihai Eminescu, de la Ipotești. Mistere în spațiul ortodox.
Combina-secerătoare
A tăiat o fată mare.
I-auzi tu, i-auzi tu, puștoaico!
Plângeți-o, mamă și tată,
C-aveați și voi doar o fată!
I-auzi tu, i-auzi tu, puștoaico!
Plângeți voi, secerători,
Plângeți, fete și feciori!
I-auzi tu, i-auzi tu, puștoaico!
Picuri de sânge plăpând
Maci lăsat-au de comând.
I-auzi tu, i-auzi tu, puștoaico!
Lui Gheorghiță, la oștire,
Nimenea nu-i da de știre.
I-auzi tu, i-auzi tu, puștoaico!
Of, dar și când a aflat,
El în gardă s-a-mpușcat!
I-auzi tu, i-auzi tu, puștoaico!
Adrian Bucurescu
Zodia Racului este orânduită între 22 Iunie și 22 Iulie. Pe vremea primilor Atlanți, această zodie nu avea nicio legătură cu racul. Pe atunci, denumirea ei era RA AKUS ”Soarele la Apogeu; Lumina la Vârf; Strălucire Maximă”; cf. rom. Rai; rouă; rui ”arămiu; roșcat; roșcovan; roșiatic”; egipt. Ra - Zeul Soarelui; rom. ac; aga; latin. acus ”ac de cusut”. Era vorba desigur de Solstițiul de Vară, cu care începe această zodie. Cu vremea, sintagma formată, RAAKUS, a ajuns să însemne ”Strălucire; Ardență; Înțepătură; Imbold; Iluminare; Luminozitate; Luciu; Curățenie; Purificare; Spălare; Acvatic” și astfel limbile atlante și post-atlante au format termeni ca: rom. rigă; rege; rug; rugă; a (se) ruga; latin. rex ”rege; stăpânitor; conducător; bogătaș; domn”; alban. regj ”a argăsi; a tăbăci”; rike ”boboc de rață”; rreke ”pârău; gârlă”; slav. rogu ”corn”; reka ”râu”. Din termenii legați de apă, Zodia a ajuns a Racului.
Că încă de pe vremea când Atlanții cuceriseră Americile Zodia ajunsese legată de Apă, este denumirea ei de Sepia, în civilizațiile precolumbiene Inca și Maya.
Semn de Apă, guvernat de Lună, Zodia Racului pare a fi cea mai dificilă și mai sensibilă dintre toate. Dar Racul are atât de multe calități, încât de obicei i se trec cu vederea toate sensibilitățile și capriciile. Nativii din Zodia Racului sunt tradiționaliști. Ei respectă valorile morale autentice și în casa lor vei găsi întotdeauna armonie și liniște. Cu toate acestea, dispoziția de moment a lor e schimbătoare, ceea ce se datorează în bună parte astrului selenar, care trece prin mai multe faze luminoase. Racii sunt secretoși, introvertiți, reflexivi, atenți mai degrabă la sentimente decât la fapte. În fine, despre Rac se crede că este cel mai sensibil, cel mai grijuliu, atent și plin de compasiune, generos cu dragostea lui, dar foarte ușor de rănit.
Nestematele norocoase pentru Rac sunt: smaraldul, aventurinul, agatul, ametistul, hematitul, cristalul de stâncă, piatra Lunii, cuarțul, carneolul și rubinul.
Adrian Bucurescu
Datini getice, datini românești. Valea cu Dor
Din cea mai îndepărtată Antichitate, este atestată și cetatea tracică MESEMBRIA, astăzi orașul Nesebăr, în Bulgaria, ce mai păstrează ruinele strălucitorului său trecut.
Toponimul este plin de semnificații, grație rostirii limbii traco-getice, care avea opt tonuri. Foarte important pentru cele de față, patronul cetății era Însuși Apollon! Iată și cele mai importante tâlcuri ale toponimului: MES EM B'RIA ”Apogeul Luminii; Plin(i) de Căldură; Cei Plecați în Sus; Cei Plini de Fericire (Cinste; Curățenie)”; cf. MOESIA - ținut getic la Sud de Dunăre; rom. moșie; moș; miez; masă; latin. massa ”masă; bloc; cantitate”; messis ”recoltă; seceriș”; missa ”faptul de a lăsa să plece; datul drumului; mesă; slujbă; liturghie”; missio ”trimitere”; mos ”obicei; normă; regulă”; alban. moshe ”vârstă; etate”; mish ”carne”; rom. în; germ. im ”în”; rom. pară de foc; vară; var; a vărui; prea; a birui; a prii; perie; a peria; bre; alban. bar ”leac; remediu”.
Din aceste tâlcuri, româna a moștenit sărbătoarea Moșii de Vară, legată de ”Apogeul Luminii”, adică de Solstițiul de Vară. De la Moșii de Vară s-au ivit și sărbători legate de celelalte anotimpuri: Moșii de Toamnă, Moșii de Iarnă, Moșii de Primăvară. Plecând în Lumea Cealaltă, strămoșii noștri erau incinerați, adică ”Plini de Căldură (Foc; Curățenie)”. Plecarea lor în Plină Fericire îi făcea pe Geți ca la moartea cuiva să sărbătorească evenimentul prin cântece și dansuri!
Ei bine, de tracicul MESEMBRIA se leagă multe obiceiuri românești privind Moșii de Vară. Astfel, se spune că Moșii au fost nouă uncheși bătrâni, care, pe unde mergeau, numai bine și minuni făceau. În zilele din preajma Solstițiului de Vară, se deșteaptă toți morții și se duc pe Valea cu Dor. Acolo găsesc tot ce li s-a dat de pomană în cursul anului. Cine nu găseșe nimic ia țărână în poală și se întoarce plin de tristețe. Oalele se împart, pentru ca morții să aibă cu ce bea apă pe Lumea Cealaltă. În zilele de Moși se lucrează orice, dar nu se toarce, fiindcă se crede că se întorc colacii de la mort îndărăt. Nu se mătură, că se dă praf în ochii morților, care stau după ușă, până a doua zi, când, după terminarea liturghiei, își iau zborul către Cer.
Moșii de Vară se țin și pentru ploaie. Se buciumă în ajunul Duminicii Mari, ca să se adune ploile și de a ploua în timpul verii. Dacă va ploua la Moșii de Vară, va fi anul mănos. Se fac colaci și se dau cu lapte, de pomană pentru morți, cu ceapă și usturoi verde, ca să le meargă bine zarzavaturilor din grădină. Cofele se umplu cu apă de la fântână sau de izvor. Când se umplu cu apă, se lasă pe ghizdul fântânii un ban, ce reprezintă plata apei. Aceasta se face pentru că apa a fost dobândită prin munca altora și, neplătind-o, pomana nu ar fi primită. Cofele și toate celelalte vase sunt împodobite cu cununi de flori, mai ales de trandafiri. Pe lângă florile înșirate pe ață se pun și roșcove, smochine, covrigi și alte lucruri cumpărate de la târg.
Sărbătorii i se mai spune și Moșii de Cireșe și, în această zi, se așează masa, pe care se pun grămezi de cireșe, flori și colăcei, apoi se împart la adulți și copii ce sunt chemați înadins. Ca să împartă cineva trebuie ca mai întâi să nu fi gustat cireșe până atunci.
Gospodinele fac bucate bune cu carne de miel, plăcinte, alivenci, lapte cu tocmagi etc. și dau de pomană în blide noi, linguri noi și vase noi, cu apă de la fântâna lor proprie sau cumpără cu bani, dacă nu au fântână. Părinții dau de pomană la fii și nepoți, la nașii finilor, cumetri, rude și prietenii unii altora. Pomana o duce o fată sau o femeie îmbrăcată de sărbătoare. Blidul cu mâncare și vasul cu vin sau cu apă e împodobit cu trandafiri, mintă și calapăr, și colac și lumânare. Intră în casă, pune pomana pe masă, aprinde lumânarea și o dă celui în drept, zicând: ”Ține... de sufletul tatei, al mamei sau al altui mort!”. Cel în drept o ia și răspunde: ”Bodaproste!”
Adrian Bucurescu
Timpul vindecă orice jele.
Cine se aseamănă se adună.
Cine seamănă vânt culege furtună.
Cine seamănă jar culege stele.
Căile cerului sunt necunoscute.
Ce-ai luat pe mere ai dat pe pere.
Când omul cade, și umbra îi piere.
Lasă umbra, ridică-te și du-te!
Adrian Bucurescu
Când ploua pe versurile mele,
răsărea iarba din ele
și iarba mirosea amețitor,
iar mie mi-era dor de Dor,
ca unui ogar de vânător,
ca unei săgeți de săgetător.
Și uneori, sub spuza de stele,
rănit în ispitele grele,
visam că în artă nu am stăpân,
că sunt un mistic poet român.
Cine, de lama acestui vis,
s-ar fi gândit să cad ucis,
cu o zi înainte de-a-nflori teii,
pe treptele Casei Scânteii?
Adrian Bucurescu
Licurici din Lună
împestrițează norii.
E o noapte de cumpănă
pentru toți visătorii.
Rând pe rând, stelele
clipesc și se sting.
Cățeii pământului
setoși roua o ling.
Liniștea s-a înviorat.
Se aude toaca în Rai.
Desigur, îngerii merg la utrenie
călări pe cai.
Asta da dimineață: s-auzi
cum clopotele în ceruri bat
și în piept să-ți tremure o cădelniță
plină de jar parfumat.
Adrian Bucurescu