Leurda

 

 

          Leacuri și rosturi daco-române 

 

     Ca toate plantele din etnobotanica românească, și denumirea leurdei este moștenită din limba tracă, atestat fiind un nume masculin messapic, LAPAREDON. LA PAREDON se traduce prin  ”Cel Drag; Cel Plăcut; Cel Curat; Cel Strălucitor; Cel Ardent; Cel Iute; Cel Înțepător; Care (se) taie; Care (se) desprinde; Care (se) eliberează”; cf. rom. la; lui; frățân; prieten; feredeu ”cadă pentru îmbăiat; local public pentru făcut baie; stațiune balneară”; furtună; bardă; firidă; germ. Parade, franc. parade ”paradă”. Sintagma întreagă, LAPAREDON, are următoarele tâlcuri: ”Ardență; Iuțeală; Acreală; Înțepare; Tăiere; Despărțire; Eliberare; Desprindere; Extindere; Întindere”; cf. rom. a se lăbărța; latin. liberatio, -onis ”liberare; eliberare; achitare la judecată; achitare a unei datorii”. În românește, evoluția fonetică a fost aceasta: LAPAREDON > *LAWAREDON > * LAUAREDON > *LOERDAN > LEURDA > leurdă ”plantă de pădure folosită în locul usturoiului; coastă de deal lungă”; leurd ”chișleag; lapte acru; persoană mâncăcioasă și guralivă”; Leordeni (loc.); Împrumutând devreme termenul românesc, bulgara și ruteana l-au păstrat sub forma levurda, mai apropiată de originalul tracic. 

     Leurda apare primăvara foarte devreme și crește prin păduri, tufișuri, livezi și fânețe. I se mai spune aior, ai-sălbatic, arpagic, ai-de-munte și crin-de-pădure. Ai este o veche denumire a usturoiului. De altminteri, leurda se folosește în unele zone în loc de usturoi. Din ea se face și salată, uneori amestecată cu untișor.

     Leurda conține carotenoizi, vitaminele A și C, vitamine din complexul B, levuloză, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru și proteine.

     Ceaiul din frunze de leurdă se lua în boli de rinichi. Se mai întrebuința și ca depurativ, antiscorbutic și diuretic.

     Ca hrană și leac se folosesc frunzele, culese primăvara, proaspete, și bulbii, care se recoltează din luna August până în Octombrie. 

 

     Iată și o rețetă foarte simplă: Se taie leurda cu un cuțitaș, pentru a nu o scoate afară cu tot cu rădăcină, care trebuie să rămână în pământ pentru a permite regenerarea plantei. Pentru o porție delicioasă de salată cu leurdă, se prepară o mână de frunze proaspete, care se spală bine cu apă călduță, se taie mărunt și se pun într-o strachină sau într-un castron. Se amestecă apoi cu o linguriță de oțet de mere, un vârf de cuțit de sare și o jumătate de linguriță de ulei, după care se mănâncă în maxim 30 de minute de la preparare.

     Poftă bună!

                                                                                                           Adrian Bucurescu