Baphomet, Idolul Templierilor

                                                                    Mitologie celtică

 

           Împăratul-Cerb 

     Numele Baphomet a apărut pentru prima oară în stenogramele proceselor Templierilor, la începutul secolului XIV. În secolul XIX, a fost popularizat datorită unor scrieri pseudoistorice, care au încercat să lege Cavalerii Templieri de ale conspirației, discutând despre distrugerea Ordinului lor. Numele Baphomet a devenit atunci asociat cu o imagine de ”capră sălbatică”, desenată de Eliphas Levi. Pe brațe, enigmatica făptură poartă cuvintele latinești SOLVE și COAGULA. Din păcate, imaginea a fost preluată de sataniști, blestemați fie ei în veci, de parcă nu era destul cât au pătimit Cavalerii Templieri, acuzați că se închinau la Baphomet!

     De certă origine geto-dacică, supranumele BAPHO MET are și tâlcul de ”Cel mai Mare Sfânt”; cf. rom. popă; latin. papa ”episcop; papă”; popa ”sacrificator al animalelor de jertfă, în timpul ceremoniilor religioase”; alban. pop ”popă”; rom. moț; alban. i madh ”mare”. Încă un tâlc, în favoarea identificării; BAPHO MET ”Divinul Poet; Măiestrul Cântăreț; Sfântul Profet; Divinul Povestitor; Sfântul care pre-vede; Divinul Țintaș”; cf. rom. popă; latin. papa; popa; alban. pop; rom. madă ”pietricea pentru jocuri de copii, ca să ochească o țintă”; latin. modus ”măsură ritmică; ritm; ton; mod muzical”; grec. mythos, latin. mythus ”mit; legendă”. În fine, din BAPHOMET ”Prevestire; Prevedere; Ferire; Ascunziș”, româna a moștenit bufniță și pivniță.

     În tradițiile românești, Sfântul Ion este cel mai mare ca rang, stând chiar la dreapta lui Dumnezeu. În mai multe postări, am demonstrat că ION era un nume al lui Orfeus, însemnând chiar ”Sfânt”; cf. rom. Ian-Caloian, Moș Ene (mit.); alban. hyjni ”divinitate; zeu”. Totodată, miturile antice afirmau că Orfeus era fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope. De altminteri, în iconografia antică, vestitul poet și cântăreț poartă pe cap celebra cușmă geto-dacică, sugerând originea lui etnică.

     Întrucât împăratul atlant Ion Orfeus, scârbit de moravurile epocii lui, a părăsit palatul imperial și s-a refugiat în Munții Bucegi, în sălbăticie, este înfățișat deseori înconjurat de animale. 

                                                               Coif din tezaurul de la Peretu

     În imaginea mitologică celtică, eroul are coarne de cerb pe cap, simbol al rangului său împărătesc, acela de purtător de coroană, termen înrudit cu corn. Astfel, Cerbul a devenit simbolul împăratului-profet, și așa apare deseori în iconografia geto-dacică, îndeosebi pe coifuri.

                                                          Coif din tezaurul de la Agighiol

     Chiar și numele tatălui său, împăratul OEA GRUS, se traducea prin ”Căprior (Cornut) Mare”; cf. rom. oaie; gras; gros. 

     Că Sfântul Ion era simbolizat printr-un Cerb o dovedesc câteva colinde românești, unde, printre altele, eroul mărturisește acestea: 

(...) Și vânară cât vânară,

Și vânar-o zi de vară,

Până colo cătră sară,

Și nimică nu aflară,

Numai cât un cerbușor,

Cerbușoru-i surișor.

Și pe dânsul mân-au pus

Și acasă l-au adus,

După masă că l-au pus,

Și-a-ntins arcul să-l săgete.

Iară cerbul a oftat

Și din gură-a cuvântat:

- Ho, ho, ho, nu săgetați,

Vieața nu mi-o luați!

Că eu nu-s cerb cum credeți

Și după cum mă vedeți,

Ci-s Ion

Sânt-Ion,

Nănașul lui Dumnezeu! (...)

          

                                  

     Acum să ne uităm și la Capra noastră, personajul principal din ceata colindătorilor din sărbătorile de iarnă! Seamănă sau nu cu ”Capra Sălbatică” desenată de Eliphas Levi? Nu este ea chiar BAPHOMET?

                                                                                                               Adrian Bucurescu