Mărțișor

                                                 Gemenii Divini, în Basarabia

Noi, Tracii

A POLLON ”Cel Alb” și A R'TEMIS ”Cea Roșie”, în Bulgaria

Tainele Tăblițelor de la Sinaia

                                                            Editura Arhetip, 2005

Regii blestemați?

     Din când în când, niște neica nimeni postează pe Fb. minciuna sfruntată că regele Carol I ar fi dat ordin să se topească tăblițele ”de aur” de la Sinaia, plătind astfel lucrările la castelul Peleș! Habarniștii invocă un document în acest sens, dar nu l-au prezentat niciodată, fiindcă așa ceva nu există. Pe de altă parte, din acte se înțelege că tatăl lui Carol I îi trimitea fiului o rentă anuală. Apoi, casa regală avea veniturile sale. Din banii săi, domnitorul a înzestrat artileria Armatei Române.
     Încă din primii ani de școală, pe vremea comunismului, eram îndoctrinați împotriva regilor noștri, în locul lor propunându-ni-se ”eroi” ca Vasile Roaită, Donca Simo, Olga Bancic, Ilie Pintilie, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu etc.
     Unii apucați insistă pe ideea că regii nu ar fi fost români. Păi, căutați în toată istoria Europei, ca să vedeți câți dintre monarhi aveau sângele ”pur”, precum al celor pe care îi conduceau! Prințul moștenitor al Marii Britanii, Charles, se declară mândru că unul dintre strămoșii săi a fost Vlad Țepeș!
     Dar să revenim! Ștefan cel Mare a fost căsătorit cu Maria de Mangop, dintr-o familie bizantină. Soția lui Vlad Țepeș, Ilona Szilagyi, făcea parte dintr-una din cele mai nobile familii maghiare. Soția lui Iancu de Hunedoara era tot unguroaică. Vasile Lupu era albanez, Ion-Vodă cel Cumplit, armean.
Constantin Brâncoveanu era înrudit îndeaproape cu neamul bizantin al Cantacuzinilor. 
     Însă nu numai principii și regii erau din neamuri străine, ci și oameni de cultură ai României, al căror patriotism nu poate fi nicicum pus la îndoială. Un exemplu în acest sens este pictorul Constantin Daniel Rosenthal, de etnie evreiască, autorul unor tablouri memorabile, printre care se numără ”România revoluționară”, ”România aruncându-și cătușele pe Câmpia Libertății”, ”Nicolae Bălcescu” etc. Tatăl lui Theodor Aman era pe jumătate cuțovlah, jumătate armean, iar mama pictorului era grecoaică. Îi poate pune cineva la îndoială marelui artist patriotismul înflăcărat și dragostea pentru trecutul nostru eroic? Mama marelui scriitor, istoric și filolog, B. P. Hasdeu, era lituaniancă, iar o bunică, evreică.
     ”Străinului” Carol I i se opune domnitorul român Alexandru Ioan Cuza, a cărui mamă însă era membră a familiei de origini fanariote Cozadini!
     Am stabilit că a-l ponegri pe Carol I este o rămășiță a ideologiei comuniste. Acest domnitor și rege a luptat în fruntea Oștirii Române, precum bravii înaintași români, și a obținut Independența României. Nu este vina lui că domnitorul A. I. Cuza a fost detronat. Întrebat de ce ridică Peleșul foarte aproape de granița cu Imperiul Habsburgic, Carol I a răspuns că locul se află chiar în mijlocul teritoriului locuit de români. Acest mare rege a obținut Dobrogea, întregind-o în 1913 cu Cadrilaterul. Soția lui, regina Elisabeta, a sprijinit oamenii de cultură români, având un rol decisiv în promovarea marelui muzician George Enescu.
     Ferdinand I Întregitorul a declarat război țării sale natale, pentru acest gest fiind dezmoștenit de tatăl său și șters din arborele genealogic al familiei Hohenzollern. Cât despre marea noastră regină Maria, înrudită cu toate marile familii monarhice europene, ce se mai poate spune? Îi poate contesta cineva profunda dragoste pentru țara adoptivă și rolul în Reîntregirea României Mari?
     E lesne de ghicit ce urmăresc cei care-i denigrează pe eroii noștri. Dar nu eroii sunt blestemați, ci toți denigratorii lor, de orice neam ar fi.

                                                                                                                Adrian Bucurescu

Vine Primăvara!

  S-au întors privighetorile în România!

Mereu așteptat la casa părintească...

Dar nu știam cât sunt de fericit!

                                                                Foto: Florin Eșanu

Ada Kaleh

                                                                                              Cafegiu de odinioară

Românii și ”ereziile” lor

     Valahii, ”cruzi și nestatornici”

     Deși se tot spune că ”Românii s-au născut creștini”, nu e chiar așa. Mai întâi că, sub denumirile de Geți și de Daci, strămoșii noștri sunt atestați din cea mai îndepărtată Antichitate, cu mult înainte de apariția creștinismului, când practicau culte precum cel orfic și zalmoxian. Ultimul a durat tot Evul Mediu, iar prin Ordinul Solomonarilor, până în secolul XX. Sunt multe informații în acest sens, și am postat câteva, unele referindu-se la mormintele voievodale de la Curtea de Argeș și de la Putna, aparținând vădit cultului zalmoxian. Mai apoi, vine încă o știre, de prin veacul al XVII-lea, consemnată în documentele austriece, unde stă scris că, în hotarul satului Budești, din Maramureș, existau practicanți ai unui cult ”păgân”. Ei se adunau, într-o grotă din munți, după ce plecau liliecii, și oficiau un ritual închinat unei divinități păgâne. Acești Maramureșeni au fost prinși cu arcanul, închiși și judecați, sentința trimițându-i la galere, pe Marea Adriatică!

     În Evul Mediu, străinii ne considerau oricum ”cruzi” și ”eretici”. La 1575, un Francez scrie astfel despre ”Vualachiens”: ”C'est un nation fort cruelle, n'aiant aucun humanite, addonnee a divinations, sorcelleries et augures, toujours brillant apres la proyer et rapins.”

     Altul, la 1651, scrie că, în ”Valachie”, ”Le peuple y est cruel et addonnee a la sorcelerie, toujours attentif a la proyer et de religion grecque.”
     La 1688, într-o carte anonimă, o descriere a Ungariei, se vorbește astfel despre Țara Românească și Moldova: ”Le peuple y est cruel, inconstant, addone a la sorcellerie, et la plupart de la creance des Grecs”.
     Despre cele ce se petreceau în Transilvania, se vede intr-o scrisoare adresată de G. Barițiu lui B. P. Hasdeu, la 13 Aprilie 1879: ”Acest exercițiu al scoaterii dracilor din oameni nu este la noi ceva nou. Chiar în legile Transilvaniei se află urme, nu numai de exorcizare, dar și de sorocirea dracilor ca să între în vrăjmașii Românilor. Legea dietală din zilele lui Rakoczi oprește exorcismul prin cuvintele: ”az olah popak ne afuriszaljanok”, adecă: popii românești să nu afurisească. Boierii calvini, văzând că se grămădesc nevoi peste familiile lor, și știind, pe de altă parte, cum apăsau ei pe preuții români, începuseră a crede că relele vin de la anatemele popilor”.
     În ”Literatura populară” de Arthur Gorovei, autorul povestește că în anul 1930 a cunoscut, la Sibiu, un preot român, cu mulți clienți printre Sași, care veneau la el pentru a le face rugăciuni împotriva lucrării diavolești!

      ”Bisearica izvrătită”

     Cum se vede și în ”Letopisețul Cantacuzinesc”, pe vremea domniei voievodului Radu cel Mare, însăși Biserica noastră oficială era pe de lături de legea pravoslavnică, și de aceea a fost invitat s-o ”îndrepte” fostul patriarh al Constantinopolului, Nifon, devenit în Țara Românească mitropolit: ”Iar el află turma neplecată și neascultătoare, și Bisearica izvrătită și cu obiceaiuri rele și nesocotite. Și chemă pre toți egumenii de la toate mânăstirile Țării Muntenești și tot clirosul Bisearicii și făcu săbor mare dimpreună cu domnul și cu toți boiarii, cu preoții și cu mireanii, și îndată sobozi izvoară de învățătură limpede și necurmată și le spunea den Sfânta Scriptură, și învăța pre toți, și-i adăpa cu apa milei, credinței cei adevărate. Grăia-le de pravilă și de leage, de tocmirea Bisearicii și de dumnezeieștile slujbe, de domnie și de boierii, și de mănăstiri și de de bisearici și de alte rânduri de toate. Și tocmi toate obiceaiurile pe pravilă și pe tocmealele sfinților apostoli. Deaci hirotoni și 2 episcopi și le deade și eparhii cu hotară, care câtu va birui, și-i învăță pentru cum vor purta grija și vor paște oile care le sînt date în seamă, ca să îndrepteaze toată țara aceia de acei 3 arhierei”.
     Însă voievodul și boierii, văzând că propagandistul Constantinopolului sare peste cal, stricându-ne tradițiile, i-au dat papucii: ”Iar pizmașul diavolului, văzând învățături folositoare de suflet ca aceastea, nu putu răbda, ci făcea multe meșteșuguri și hicleșuguri ca să gonească pre fericitul Nifon din Țara Panoniei (!!!), cum și făcu în chip ca acesta, o, vai și amar, că-i zise Radul-Vodă dimpreună cu boiarii: ”Pasă și ieși din țara noastră, că viața și traiul și învățăturile tale nu le putem răbda, că strici obiceaiurile noastre!”

     Iar mitropolitul Nifon și-a scuturat papucii în poarta Târgoviștei, blestemând cu foc țara din care pleca burdușit de danii și de bani! Halal ”creștin”, sanctificat relativ recent de Biserica Ortodoxă Română!
     Am văzut și din episodul ”Vlahii, cuceritorii Balcanilor”, că, în veacul al VIII-lea existau Români care încă mai practicau Zalmoxianismul. Așadar, nu e de mirare că de pe plaiurile noastre au plecat misterioase tagme sacre, ca Bogomilii, Catharii și Templierii. Dar despre ele, cu alt prilej.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu
     

Vlahii, cuceritori ai Balcanilor

          Care ”mileniu de tăcere”?!

     Fie că sunt loviți cu leuca, fie din rea-credință, ”istoricii” noștri și, după ei, unii ”oameni de cultură” au lansat sintagma ”mileniul de tăcere” al poporului român, declarând că, după ”retragerea aureliană”, în realitate alungarea Romanilor peste Dunăre, și până la atestarea primelor voievodate și cnezate pe teritoriul românesc, nu ar exista nicio știre! Nimic mai fals! Sunt nenumărate informații despre Români ,din acel răstimp, dar nu sunt luate în considerare sau nu sunt cunoscute de toți ”specialiștii”.
     Iată o însemnare, păstrată la mânăstirea bizantină Castamounitou, de la Muntele Athos, publicată de marele lingvist Wilhelm Tomaschek și reprodusă în lucrarea ”Românii nomazi” de Th. Capidan: ”În zilele împăratului iconoclast Vasile (728 - 780), neamurile de pe amândouă malurile Dunării, folosindu-se de neliniștea în care se afla imperiul, mai cu deosebire că împăratul însuși ducea lupta împotriva icoanelor, pe atuni așa-numiții Vlahorinchini și Saudati, ocupând Bulgaria și întinzându-se puțin câte puțin în diferite locuri, se făcură stăpâni pe Macedonia și la urmă veniră la Sfântul Munte, cu femei și cu copii, căci nu era nimeni ca să-i oprească și să se lupte cu ei”.
     Acești Vlahi Rinchini au cucerit o vreme toată Peninsula Balcanică și, cu toate acestea, nu sunt pomeniți în niciun manual și în nicio enciclopedie de Istorie a României! 

      Formarea limbii române

     O primă traducere din RIN CHINI este ”Cei care gravează (taie; scriu) Imne (Versete)”; cf. rom. rană; a (se) răni; germ. Runen ”rune”; rom. a (se) închina; a îngâna; latin. cano ”a cânta; a suna; a răsuna; a prevesti; a anunța”.
     Cu această traducere putem merge direct la templele de cretă de la Murfatlar, pline de inscripții stranii, nedescifrate de ”specialiști”, dar considerate, fără niciun temei, grecești și latinești!

     Ei bine, aceste inscripții sunt o trecere din limba geto-dacică la limba română, și totodată ne dau o idee a cultului religios al Vlahorinchinilor din Nordul Peninsulei Balcanice, locuitori pe amândouă malurile Dunării. Iată doar câteva exemple:
     IAT EI III NISKO DUO TIO I AUR - ”Iat-O pe Cea care a născut Doi Zei de Aur!”. Această inscripție înconjoară imaginea Zeiței-Mame.
     FA LIU VI URDY LOUNY E SUILO GA I VION POEDEANI O YRPO MAMY SYN I TAN PYAIDE LOI EMVY OLDY JOI ILEIN - ”Fie lumină! Să strălucească Luna și Soarele și să revină feciorii în cetate! Mama la sân să-și țină pruncii ei! Cei Doi Prea Frumoși să vindece!”
     CISTA / CUI CISTA / FOUST-A / OS SE IU -  ”Cinste cui cinstit a fost, este și va fi!”
     HUL: CE MAIHO OȘTEIANI VA HLYGHERA- ”Bucurie! Cea Măreață oștenii va înflăcăra!”
     Se vede de aici cum graiurile geto-dacice începuseră a semăna cu limba română de mai târziu. Îi asigur pe cititori că toate cuvintele din textele de mai sus au fost moștenite de Români.
   
     Maria și Gemenii Divini

     Cum se observă, textele de la Murfatlar se referă la ”Cea Măreață”, adică la MARIA, Zeița Supremă, și la Cei Doi Gemeni Divini. Ridicându-Se Împărăteasa Lumii la Cer, I-a lăsat pe Cei Doi Prunci Strălucitori în grija unei perechi de Geți, SABADIOS și LUPO. Iată tălmăcirea celor două nume: SAB A DIOS ”Gazda Zeilor; Adăpostul Minunat”; cf. rom. sobă (reg.) ”casă”; șip ”vas de sticlă; flacon”; got. sebja ”familie”; rom. a - art. adj.; rom. duios; grec. Theos, latin. Deus ”Zeu; Domn; Dumnezeu”; LUPO ”Lupoaica”; cf. rom. lupă (reg.) ”lupoaică”; Lupa (n.); latin. lupa ”lupoaică”. Dar numele gazdei putea fi înțeles și ca SA BADIOS ”Care se străduiește; Care (se) luptă; Cel Războinic; Cel Primejdios”; cf. rom. se; a (se) bate; bătaie; bătăuș; a se zbate; spadă. Așa a apărut și sensul de ”Șarpe; Dragon”; cf.  rom. aspidă ”șarpe veninos; viperă”.
     Așadar, Geții îi numeau pe Cei Doi Feți Divini când ”Ai Șarpelui; Șerpii”, când ”Ai Lupoaicei; Lupii”. Din cele două nume sacre, Geto-Dacii au făurit celebrul lor steag de luptă, Balaurul cu Cap de Lup.
     Iată-i pe Cei Doi ”Șerpi”, îngemănați, într-o imagine din templul zalmoxian de la Murfatlar:

     Cum Creștinismul a preluat de la Zalmoxianism multe istorisiri și datini, Cei doi Șerpi Magici au fost păstrați pe cârja arhierească ortodoxă, fără nicio explicație plauzibilă din partea teologilor.

     Înseamnă că Zeii noștri nu ne-au uitat de tot, și ne veghează și din catedrale, biserici și mânăstiri!

                                                                   
                                                                                                                  Adrian Bucurescu



     

Panou militar dacic

                                                                       British Museum

Valentiniana

 

                         Cine era Sfântul Valentin la Geto-Daci

 

      La 14 Februarie este sărbătoarea catolică a Sfântului Valentin, devenită Ziua Îndrăgostiților, când tinerii atinși de dragoste își fac daruri, iar comercianții își rotunjesc veniturile. De ani de zile această zi este sărbătorită de toată planeta, inclusiv de Români.
     Mărturisesc că, încă de când lucram în presa tipărită, am scris împotriva acestei sărbători, considerând că ne agresează datinile autentice, mai ales că avem în calendarul popular o zi echivalentă, Dragobetele.
     Ei bine, după ce am avut o revelație, nu doar că m-am răzgândit, dar de acum încolo am de gând  să demonstrez că această sărbătoare ne aparține încă din cele mai îndepărtate vremuri.
     Mai întâi să vedem ce-i cu acest Sfânt Valentin din calendarul creștinilor catolici. El nu apare în cea mai veche listă a martirilor romani. Sărbătoarea lui, din 14 Februarie, a fost înființată în anul 496 de către papa Gelasius I, care l-a inclus pe Valentin printre acei ”... ale căror nume sunt cinstite în rândul oamenilor, dar ale căror fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu”. După cum presupune Gelasius, nimic despre viața acestui sfânt nu este cunoscut.
     După legende, Sfântul Valentin ar fi cununat un păgân cu o creștină, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și vindeca bolnavi. Actualmente, el este considerat patronul protector al îndrăgostiților.
     Acum să ne întoarcem la strămoșii noștri, aflând astfel că în Scythia Minor, adică în Dobrogea, se afla  și cetatea VALENTINIANA. După cum am mai scris, limba tracă se caracteriza prin mai multe tonuri, prin vocale scurte și lungi, ca în latină, și cu accente care diferențiau sensurile. Așadar, o primă lectură și tălmăcire a toponimului getic este VALENTIN IANA ”Valentin cel Sfânt”; cf. rom. Ian-Caloian, Moș Ene; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; Hene ”Luna”; uiane ”imensitate”. O altă traducere trimite la cel mai mare rege al Traciei, Apollon-Zalmoxis: VALEN TI NIANA ”Conducătorul cel mai Mare”; cf. traco-phryg. BALIN/VALIN ”rege”; latin. valens ”tare; robust; viguros; sănătos; puternic; eficace; valoros”; rom. de; engl. the; rom. noian; nene; nană; alban. nene ”mamă”. Cu siguranță, aici este vorba de A POLLON, variantele BALIN/VALIN fiind dialectale. După cum aflăm dintr-un dialog al lui Platon și din unele inscripții, A POLLON, cu supranumele ZALMOXIS, a fost cel mai mare rege al Tracilor, care, în timpul domniei Sale, i-a ținut uniți.

     O imagine de pe o situlă de argint, descoperită tocmai la Concești, jud. Suceava, Îl arată pe Apollon, în chip de Zeu al Dragostei, tulburând o Muză. Chiar presupunând că situla nu ar fi autohtonă, ci de import, tot demonstrează că, în folclorul geto-dacic, Apollon era adorat și ca Zeu al Dragostei. 
     Revenind la toponimul getic, dăm de o altă interpretare, anume V-ALEN TIN IANA ”Care potolește Zbuciumul (Chinurile) Tinerilor”; cf. rom. pe; va; alin; a alina; a tuna; tun; tăun; latin. tono ”a tuna; a bubui; a răsuna; a chema pe cineva cu glas de tunet; a face să răsune”; tonos, tonus ”tunet”; alban. denoj ”a condamna; a osândi; a pedepsi; a sancționa”; rom. jună, june; Iana-Sânziana (mit.); latin. iuuenis ”tânăr”; iunior ”mai tânăr”. E de menționat că, în folclorul românesc, dragostea este privită ca un chin, iar în realitate duce uneori chiar la sinucideri!

     Încă un argument că, în folclorul geto-dacic, APOLLON era și Zeu al Dragostei este încă o interpretare a toponimului divin, VAL EN TIN IANA ”Zburătorul care stârnește (zbuciumă) Tinerii”; cf. rom. val; latin. volo ”a zbura”; volantes ”zburătoare; păsări”; alban. bilbil ”privighetoare”; rom. în; a tuna; tun; tăun; latin. tono; tonos, tonus; alban. denoj; rom. jună, june; latin. iuuenis; iunior. Asemenea interpretare făcea ca Apollon-Zalmoxis să fie slăvit și ca Zeu al Războiului.
     Tot înaripat apare Zeul Dragostei, la Eleni și la Romani, sub denumirile de Eros, respectiv Amor, fiind limpede că era preluat din cultura Tracilor.

     Din VALENTINIANA se va fi format și o variantă dialectală ca BOLENTIUM, atestată ca localitate în Pannonia, adică în Dacia Apuseană, de unde cu siguranță vine și denumirea  actualului toponim Bolintin, din Deal și din Vale. Peste milenii, fără să se mai știe de vechiul Zeu al Dragostei, a rămas un cântec popular, ecou al zbuciumului ce-l încerca pe un îndrăgostit:
     Foaie verde trei migdale,
     La Bolintinu din Vale, of, of,
     Este-un puț cu trei izvoare,
     Cine bea din ele moare.
     Să bea și dușmanca mea,
     Care mi-a fript inima!
     Grecii și Romanii au ”împrumutat” masiv divinitățile Traciei, denaturându-le și atribuindu-le tot soiul de apucături, care numai divine nu sunt. De altminteri,și folclorul tracic, moștenit de Români și de Balcanici, avea propriile sale interpretări asupra Zeilor, altele decât cele ale preoților. Așa că, alături de Zburător, Românii au în mitologie și o Zburătoroaică. Zburătorul dă vise de dragoste, frământări și neodihnă și lasă uneori vânătăi pe trupul fetelor ce abia au ieșit la horă, nevestelor cu bărbatul plecat și văduvelor. Zburătoroaica, la rândul ei, chinuie flăcăii și bărbații holtei. Ei i se mai spune și Lipitură. În descântece se face deseori aluzie la răutatea acestor ”zmei”:
     Cât o sta Zburătorul cu Zburătoroaica în Rai
     Atât să stea izdatul la N.!
     Cei atinși de Zburător sau de Zburătoroaică nu mai au chef de nimic și tânjesc toată ziua. Boala lor e numită Lipitură sau Zburător și se vindecă prin magie, ce presupune și descântece.
     Această stare este caracteristică lunii Februarie, când apare și așa-numita ”astenie de primăvară”, pricinuită de cumpăna dintre iarnă și primăvară. De altminteri, numele popular al acestei luni, Faur, nu vine de la a făuri, cum se crede, ci din Fior, în tracă BO YROI ”Care (se) luptă; Cu zbucium; Care suferă; Cu (la) Primejdie”; cf. rom. pe; rus. vo ”în; la”; rom. Airoaie, Airoase ”Iele”; ură; a urî; hâră;  latin. heris, herois ”erou; semizeu”; ira ”mânie; furie”; alban. ujare ”mlaștină”. Cu tâlcul de ”Cel care (se) luptă; Războinic”, româna a moștenit boier, iar din sensul de ”Zbucium”, fior. Din ”La Primejdie”, am moștenit baier ”amuletă; talisman”.
     Specificul limbii trace ducea la încă o interpretare din VA LENTIN IANA ”Care leagă (unește; țese; urzește; farmecă) Tineri”; cf. rom. pe; latin. qvi ”care”; qvis ”cine”; rom. lanț; a lănțui, a înlănțui; latin. linteo, -onis ”țesător”; alban. lumth ”afluent”; i lumthur ”fericit”; lumthuroj ”a încânta”; rom. velință; june; latin. iuuenis; iunior.
     Revenind la chinurile dragostei, la înfiorare, se înțelege acum de ce Sfântul Valentin, la catolici, este serbat la 14 Februarie, iar Dragobetele nostru, la 24 Februarie. Nu întâmplător, tot în Februarie, în ziua de 10, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Valentina, ocrotitoarea fecioarelor. Numele îi vine tot de la VALENTINIANA, căci traca nu avea gen. Desigur, această sfântă va fi fost, în Antichitate, Artemis, Sora Geamănă a lui Apollon.
     Iată încă o interpretare a teonimului, de unde se vede că datina vine de la Traci: VA LEN TI NIANA ”În Luna a Doua se preamăresc (slăvesc; cinstesc)”; cf. rom. pe; lună (calendaristică); alban. dy ”doi; două”; rom. noian; nun; nene; nană; Nina (n.); latin. nonnus ”călugăr”; alban. nene ”mamă”.
     Gemenii Divini, Apollon și Artemis, supranumiți Amândoi ZALMOXIS, S-au născut acum 27 de veacuri, în Dacia, și multe s-au mai întâmplat de atunci pe meleagurile noastre și pe cele străine. Departe de imaginația folclorică, Ei împărtășesc și patronează dragostea frumoasă, neprihănită și împlinită.

                                                                                                                Adrian Bucurescu

La revedere, prietenul meu, la revedere!

La revedere, prietenul meu, la revedere,
Dragul meu, cel din inima mea!
Despărțirea noastră predestinată
Făgăduiește că ne-om mai vedea.

Fără semne și cuvinte, adio, basta,
Nu fi trist, cu sprâncenele încruntate!
Nu-i nou a muri în lumea asta,
Dar nici a trăi, sigur, nu-i o noutate.


                            Serghei Esenin - Ultima poezie

La revedere, prieten drag, la revedere!

Bunul meu prieten, Simion Ghevrec, a plecat la Cer astăzi, în zori.

Busturi de Daci, la Muzeul Hermitage

                                                            Sankt Petersburg, Rusia

Artă getică

                                                                                                          Borovo, Bulgaria

Peisaj de Iarnă cu Patinatori și Păsări

                                       Tablou de Pieter Bruegel cel Bătrân

Bucovina istorică

                                                               Români din Cernăuți

Vechea Rusie

                                                          Tablou de Nikolai Roerich

Sfântul Ion, sunătoarea și urșii

                                                       Iarba-Sfântului-Ion-Botezătorul
  
     La 2 Făurar, Geto-Dacii îl cinsteau pe Sfântul Ion Botezătorul, iar această sărbătoare se numea  KYRIONNEKOU, care figurează și pe lista plantelor medicinale dacice. Un tâlc al denumirii provenea din KYR ION NEKOU ”Domnul Ion al Omătului”; cf. rom. chir ”domn; stăpân”; Chiru; Herea (n.); latin. herus ”stăpân; șef al familiei; proprietar; suveran”; geto-dac. KOG A ION; rom. Ion - titlul voievozilor; Neagu, Neagoe (n.); Negoiu - vârf de munte; latin. nix, slav. sneg, franc. neige ”zăpadă”. Încă o tălmăcire întărește această însușire: KYRION NEKOU ”Domnul (Mai-Marele) Ninsorii”; cf. rom. coroană; a (se) încorona; gorun; latin. nix, slav. sneg, franc. neige.
     La Geto-Daci, Ion-Orfeus era Arhanghelul Iernii, al Nordului și al Nopții. KYRION NEKOU mai însemna și ”Domnul Ion cel Vrednic; Cinstirea Domnului Ion; Forța Conducătorului Sfânt”; cf. rom. chir; Chiru, Herea (n.); latin. herus; rom. Ion; coroană; a (se) încorona; nuc(ă); a unge ”a învesti un împărat, rege sau domnitor”; snagă; latin. ungo ”a unge; a consacra”; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; innocuus ”cinstit”; grec. Nike - Zeița Victoriei”. De la aceste sensuri creștinii au preluat sărbătoarea intitulată Întâmpinarea Domnului. Totodată, KYRION EKOU mai însemna ”Care sună din Corn”; cf. rom. corn; goarnă; latin. echo ”ecou”.
     Fiind Ion-Orfeus cinstit ca un mare prooroc, așadar pre-vestitor, din KYRIONEKOU româna a moștenit crainic și harang, harâng ”clopot”. Planta medicinală numită KYRIONEKOU este sunătoarea, căreia, nu întâmplător, i se mai spune și iarba-Sfântului-Ion-Botezătorul. În medicina tradițională românească, această floare era și încă mai este una dintre cele mai apreciate, cu ea vindecându-se mai multe boli.

                                            Orfeus, cu ursul în dreapta lui, și cu alți adepți

     Retras în Munții Bucegi, Ion-Orfeus s-a întâlnit desigur și cu cea mai puternică fiară a zonei, ursul, pe care însă și l-a făcut prieten de nădejde, așa cum se vede pe unele opere artistice din Antichitate. De altminteri, se spunea despre Sfântul Prooroc Ion că, prin vocea și prin sunetele harfei lui, îmblânzea fiarele. Pe de altă parte, autorii antici au scris că, la naștere, Zalmoxis a fost acoperit cu o blană de urs.
     Iată de ce și în prezent Românii sărbătoresc la 2 Făurar și Întâmpinarea Domnului și Ziua Ursului!


                                                                                                                   Adrian Bucurescu

Stretenia sau Ziua Ursului

                                                            Vine, vine Primăvara?