KOG A ION

       Sfântul Ion al Geților


      Misterele Muntelui Sacru

      Muntele ce adăpostea peștera unde se retrăgea marele preot al Geților se numea Kogaionon. KOG AIO NON însemna ”Capul Celui Vrednic; Capul Celui Sfânt”. Cf. arom. cocă, alban. koke ”cap”; rom. aia; îi; alban. ai ”acel; acela”; rom. nun; nană; nene; latin. nonnus ”călugăr”.  În ”Geografia” (VII, 3, 5), Strabon scrie: ”Tot așa și acest munte a fost recunoscut drept sacru și astfel îl numeau Geții; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături”.
     KOG A ION, abreviere din KOG AIO NON, înseamnă ”Capul lui Ion; Capul Magnificului; Capul cel Slăvit; Capul Conducătorului”; cf. rom. cucă; chică; arom. cocă, alban. koke ”cap”; rom. Ion - titlul voievozilor, ulterior abreviat în Io; uină ”mătușă”; alban. hyjni ”zeu; divinitate”; uiane ”imensitate”; grec. aion ”eternitate”; ion ”care merge”.
     În vremurile de demult, KOGAION era și denumirea getică a Bucegilor, unde se află marele cap sculptat, acoperit cu tiara sacră, cunoscut astăzi ca ”Sfinxul Românesc”. Râul ce curgea prin apropiere, despre care scrie Strabon, nu poate fi decât Ialomița, căreia Geții îi mai spuneau și NAPARIS ”Cerescul; Divinul; Minunatul”; cf. rom. nafură (pop.) ”anafură”; nufăr. Evident, lăcașul marelui preot era Peștera Ialomiței.
     Cercetând de ani buni istoria și tradițiile strămoșilor noștri, am înțeles de ce Sfântul Ion este sărbătorit într-o zi de șapte. Astfel, unul din supranumele celui mai mare profet, poet și cântăreț al Antichității era DAVON ION, cu tâlcul de ”Sfântul Ion”; cf. ARGE-DAVON - capitala imperiului lui Buerebuistas;  latin. divinus ”divin; al Zeilor; minunat; admirabil; divin; imperial”.
     Cum am mai arăttat de mai multe ori în ceea ce am scris și publicat, Geții aveau obiceiul de a interpreta în cât mai multe chipuri termenii din limba lor. Recent, sub titlul ”Ștefan cel Mare, în Oastea lui Zalmoxis”, am văzut că numeralul ”13” era compus din ”Cinci-Opt”. Tot așa, DA VON se înțelegea și ca ”Doi-Cinci; Șapte”; cf. rom. doi; două; latin. duo, duae ”doi; două”; alban. dy ”doi; două”; rom. pum (arh.) ”pumn”; germ. funf, sued. fem ”cinci”; got. sibun, germ. sieben, engl. seven ”șapte”. Astfel, DAVON ION însemna și ”Sântul Ion” și ”Slăvit pe Șapte”.
     Că Sfântul Ion era cinstit de strămoșii noștri antici o dovedește și denumirea pelinului în graiul geto-dacic: ABSENTHION RUSTICON. Iată și tâlcul: AB SENTH ION RUSTI CON ”Cu care Sfântul Ion Suferințele (Bolile; Relele) alunga”; cf. latin. ab ”de; de la”; rom. Sânt-Ion; rast ”inflamație a splinei”; rojdă ”boală a cerealelor”; a rojdi ”a sparge; a juli; a roade; a răni”; a rujdi ”a juli; a jupui; a zdreli; a zgâria”; a se răsti; a goni. Pelinul este și astăzi, la Români, o plantă de leac, chiar sacră, fiind asociat la mai multe sărbători populare. 

     Cum am mai scris, ION era un supranume al împăratului profet OR'FEUS, al cărui nume mai însemna și ”Aripă; Înaripatul”. Iată de ce, în cele mai multe icoane românești, Sfântul Ion este reprezentat cu aripi!


                                                                                                                    Adrian Bucurescu