Tărâmul Zânelor

        Ce a mai rămas din cetatea natală a lui Mihai Viteazul

     Ocolul Zânelor

     Nici să-i pici cu ceară nu ar admite istoricii oportuniști că Amazoanele, nu doar că au existat, dar și-au avut sediul principal la Nord de Dunăre. Autorii antici, mai apropiați temporal de aceste femei teribile, sunt însă foarte limpezi în ce le privește. Unul dintre cei mai importanți dintre ei este Eschil, care a trăit în  anii 525-456 î.e.n. În tragedia ”Niobe”, el pomenește de fecioarele războinice, pricepute la călărie și iscusite arcașe, care trăiesc pe malurile Istrului, adică ale Dunării. La rândul său, poetul Pindar, care a trăit în anii 522-438 î.e.n., scrie că Amazoanele locuiesc pe lângă Dunăre. Mai sunt nenumărate dovezi, scrise și arheologice, că Amazoanele chiar au existat și că sediul lor regal era, după cum am mai scris de mai multe ori, lângă Lacul Sacru SARATOKOS, astăzi Sărățuica, din județul Ialomița. Însuși numele Bărăganului vine de la BELA GHINES ”Doamnele Războinice”; cf. rom. bală ”șarpe mare”; a păli ”a lovi”; latin. bellum ”război; luptă; bătălie”; engl. war ”război”; grec. gyne ”femeie”; engl. Queen ”regină”. BELA GHINES este denumirea sinonimă cu AMA ZONES, tălmăcită tot prin ”Doamnele Războinice”; cf. rom. a da iama; uimă ”tumoare; inflamație”; a (se) uimi (arh.) ”a tulbura; a zăpăci; a buimăci”; zână; alban. zane ”zână”; zonje ”doamnă”.
     Atacate de Sud-Dunărenii conduși de regele Poseidon, Amazoanele au fost învinse, iar regele a luat-o de soție pe Kleitho, prințesa moștenitoare. Amănunte privind aceste întâmplări din negura vremii ne-a lăsat înuși Platon, în dialogul ”Kritias”.
    Vitejia suprafirească a Amazoanelor i-a impresionat atât de mult pe antici, încât sunt pomenite până astăzi.

                                                        Amazoanele, pornind la război

     Dar ce legătură au aceste minunate doamne cu cetatea unde s-a născut cel ce avea să fie cel mai mare voievod român, Mihai Viteazul? În Evul Mediu, cu denumirea de Cetatea de Floci, adică ”Cetatea de Lână”, a fost capitala județului Ialomița, fiind a doua ca importanță și mărime după capitala Țării Românești, Târgoviște. Nici lâna aceea nu era oarecare, ci legendara ”Lână de Aur” a Argonauților, dar despre aceasta, altădată...
     Totuși, paralel cu denumirea respectivă s-a păstrat și alta, cu mult mai veche, anume ZOR ZANOS ”Ocolul Zânelor; Grădiștea Luminoaselor”; cf. rom. în jur ”înconjurare; ocol; împrejmuire”; lat. gyro ”a întoarce în cerc”; gyrus ”cerc; spirală”; alb. xhiro ”rotație” - pronuțat giro; rom. zână; geană (de lumină); alban. zane ”zână”; zonje ”doamnă”. Tâlcul toponimului se referă la un avanpost al Amazoanelor, la Dunăre, fluviul care le despărțea de dușmanii lor balcanici. De acolo provine desigur și numele orașului Fetești, ce va fi fost tot un avapost dunărean.
     Din ZORZANOS româna a moștenit două denumiri: zorzoană ”podoabă; înfloritură” și Giurgeni, actuala denumire a localității unde s-a născut Mihai Viteazul, trecută mai întâi prin forma *Jurjăn.
     Desigur, vrednicul domn, căruia în timpul vieții i s-a zis și Mihai-Crai, adică ”Mihai-Rege”, nu s-a născut întâmplător în Tărâmul Zânelor și la vărsarea în Dunăre a Râului Sacru al Geților, NAPARIS, zis actualmente Ialomița! Sacră i-a fost nașterea, Sublimă i-a fost viața, Primită în Rai i-a fost jertfa!


                                                                                                                    Adrian Bucurescu