adrianbucurescu: iulie 2019

joi, 25 iulie 2019

Lupul Dacic, la Cazanele Dunării

Gestul superb al unor foști oșteni

miercuri, 24 iulie 2019

marți, 23 iulie 2019

Floarea de Colț sau Floarea Reginei

Din flora României

luni, 22 iulie 2019

Cea mai frumoasă cetate este obidă pentru dușmani

Tablou de Nikolai Roerich

duminică, 21 iulie 2019

sâmbătă, 20 iulie 2019

Vasilache și Marioara

Tradiționalul și popularul teatru de păpuși românesc

vineri, 19 iulie 2019

Sfântul Ilie, Arhanghelul Verii

          Mitologie daco-română

   S-a văzut, în mai multe documentare, că istoria Atlanților, devenită mitică, a fost preluată de Geto-Daci, care la rândul lor le-au transmis-o Românilor. Așa s-a întâmplat și cu marele împărat Oeagrus, cel despre care legendele spuneau că a încercat să zboare, dar s-a prăbușit. În mitofolclorul românesc, el este și Meșterul Manole. În Antichitate, Oeagrus a fost sanctificat și considerat Arhanghel al Verii, al Amiezii și al Sudului, și se spunea că veghează Pământul șase ore, de la prânz până la amurg.
   Între supranumele sale figurau și HA LAIS, HA LIOS și IO LAOS, cu mai multe tâlcuri, printre care: ”Cel Curat; Cel Strălucitor; Cel Focos; Cel Cutezător; Cel Furtunos; Cel Avântat; Care (se) înalță; Cel Superior; Cel Minunat”; cf. rom. a (se) la ”a (se) spăla”; laz; Iulie; uliu; a ului; Ilioi, Ilioaie, Iele (mit.); alban. yll ”stea; astru”; grec. Helios - Zeul Soarelui. De la tâlcul de ”Cel Focos”, i s-a atribuit anotimpul Vara, Amiaza și Sudul”, iar de la sensul de ”Avântat”, a fost considerat și Domnul Vânturilor, rămas în mitologia elenă sub numele de Eol. În românește, numele de mai sus au dus la cele de Ilie, Iliaș, Ilieș și Ilieșiu.
     I s-a mai spus și I CARUS ”Care (se) înalță; Care (se) pornește; Care (se) duce; Care (se) transportă; Cu Carul; Cu Cai”; cf. rom. har; chir ”domn; stăpân; jupân”; a căra; car; căruță; chirigiu; engl. horse ”cal”.
   Cum era și firesc, ca Arhanghel al Verii, Sfântul Ilie se sărbătorește și în vremea noastră tot în miezul acestui anotimp, anume la 20 Iulie. Ziua lui se mai numește și Sânt-Ilie sau Pârliile. În această zi se duc poame la biserică și se dau de pomană pentru morți, fiindcă până în ziua aceasta nu se cade nimănui a mânca din ele, până nu a dat de sufletul morților. Femeile duc la biserică busuioc și îl pun la iconostas. La sfârșitul slujbei, îl iau și îi dau foc, iar cu cenușa lui se freacă în gură copiii, când au bube.
     Nu se azvârle cu mere în sus, căci bate piatra merele. Mărul este pomul lui Sânt-Ilie; de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi. Până la Sfântul Ilie nu se scutură merele, nici nu se bat unele de altele, fiindcă se stârnesc furtuni mari, tunete, fulgere și grindină, căci, la Geto-Daci și la Greci, IO LAOS era și ”Furtunosul”.
     Pe Sfântul Ilie îl cinstesc mai ales cojocarii, ca să le meargă bine.
     Cine nu-l ține nu are noroc la albine, căci, când roiesc, matca nouă dimpreună cu albinele zboară în pădure sau în altă parte.
     Dacă va tuna la Sfântul Ilie, vor seca toate alunele, iar celelalte poame vor fi viermănoase. Din ziua Sfântului Ilie, unele femei nu mai lucrează o săptămână încheiată, fiindcă e rău de foc, de trăsnet și de tot felul de boli arzătoare. Se răfuiește prima zi de toamnă. Dacă nu vei duce poame la biserică de Sânt-Ilie, pomii nu vor da roade în anul următor.
     Sfântul Ilie este surugiul lui Dumnezeu, căci la Geto-Daci el era și I CARUS ”Căruțașul; Cu Cai”. De ziua lui, sfântul umblă în caru-i de foc, ca să-i trăsnească pe draci. Într-o astfel de zi, l-a lovit așa de rău pe Tartorul Dracilor, încât i-a scos un ochi. De atunci sunt banii de aur pe pământ, căci ochiul acela, căzând, s-a prefăcut în ban de aur.
     E semn de belșug să scuturi mărul în ziua aceasta, și măcar două mere dacă sunt, e bine să chemi copiii în grădină și să le dai de pomană.
     La Sânt-Ilie, în revărsatul zorilor, se culeg tot felul de buruieni de câmp, care, stropite cu sânge de la un cocoș tăiat peste ele, se întrebuințează la scaldă pentru vindecarea celor betegi. Ghiarele de cocoș se anină apoi după un corn în podul casei.

Adrian Bucurescu

În Beverly Hills

Tot noi...
Foto: Tana Manea

joi, 18 iulie 2019

Geții

Herodot: ”Geții: Cei mai viteji și mai drepți între Traci”

miercuri, 17 iulie 2019

O inscripție dacică de la Sucidava

          MPPCIII

Cetatea Sucidava era amplasată în fața importantului oraș geto-moesian Oescus, astăzi Ghighi (Bulgaria). Pe locul ei s-a format localitatea Celei, județul Olt, actualmente cartier al orașului Corabia. Poziția geografică favorabilă comerțului, ca și bogatul și întinsul teritoriu din câmpia olteană au asigurat Sucidavei o viață economică și culturală prosperă. Importanța economică și militară a acestei cetăți reiese și din aceea că împăratul Constantin cel Mare, el însuși de origine getică, a construit aici un pod peste Dunăre.
   Amplele cercetări arheologice, efectuate aproape 40 de ani, au scos la lumină importante vestigii, zidul de incintă cu turnuri, edificii din secolele V-VI, între care și o bazilică creștină, prima descoperită până acum în Dacia, o fântână secretă, monede, inscripții, vase, amfore și cărămizi cu inscripții, obiecte de podoabă, oglinzi cu rama de plumb etc.
     Printre cărămizile cu inscripții se află și una cu ștampila MPPCIII, reprodusă și comentată la pag. 297-298, din volumul ”Inscripții grecești și latine din sec. IV-XIII” de Emilian Popescu. Autorul volumului reproduce și două ”lecturi”, aparținând istoricului Dumitru Tudor: 1. / L(egions) V / M(acedonicae) p(rae)p(ositus) c(ohortis) III ”Praepositus cohortei a treia din legiunea V Macedonica”; 2. / l(egionis) V / M(acedonicae) P(iae) C(onstantis) C(ohors) III, deși desenul reprodus are clar literele MPPCIII. Îndoctrinați de vechea școală, astăzi complet depășită, istoricii noștri nu-și pun probleme asupra inscripțiilor prezentate sau comentate de ei, socotindu-le automat grecești sau latinești, netrecându-le prin minte că locurile unde au fost descoperite erau mai întâi geto-dacice și că autohtonii ar fi îndrăznit și ei să scrie în limba lor maternă.
   Pentru lămurirea cititorilor, trebuie spus că în cultura geto-dacică exista ORO MANISA ”Limba Divină”, atribuită Zeilor și Profeților, vorbită de preoți și de aristocrați, și o puzderie de dialecte tribale, inteligibile din aproape în aproape. Limba română s-a format din amestecul limbii sacre cu acele dialecte populare. Pe de altă parte, în aceste limbi de pe tot teritoriul tracic exista și sunetul Ă, moștenit atât de română cât și de bulgară și albaneză.
   Printre gogomăniile răspândite de latinopați, doar ca să ducă la minim moștenirea noastră antică, se numără și aceea că Geto-Dacii nu scriau!!! Am prezentat în câteva volume publicate peste 100 de inscripții geto-dacice, iar între timp, lucrând la un mare dicționar, am mai găsit o droaie. Ei bine, tocmai am ajuns la ștampila MPPCIII, de la Sucidava.
     Adoptând, alături de propriile lor slove, și pe cele grecești și latinești, autorii inscripțiilor în graiurile autohtone nu notau sunetul Ă, întrucât acesta nu exista în alfabetele străine. În acest fel, textele puteau fi citite în mai multe feluri, cum este și cel de la Sucidava. Iată o lectură a lui: MPPCTREI. Iată și alte lecturi, precum și tălmăcirile:
     1. M' P'P'C T'REI ”Care duce mult; Care ține (rezistă) foarte mult”; cf. rom. mă, măi; alban. me ”cu”; rom. papuc; babic ”salam crud, uscat și presat”; a dura; tare; tărie; (o) droaie; a turui; alban. i tere ”întreg; plin”. Această interpretare este de fapt o reclamă privind calitatea excepțională a cărămizii.
   2. M' P'P C'T'REI ”Să-i saluți pe cei mai Mari! Să-i apreciezi pe cei Cinstiți (Vrednici; Buni)!”; cf. a (se) pupa; babă; popă; codru; hotar; a (se) hotărî; hatâr; codru (de pâine); alban. koder ”deal; codru”; grec. katharos ”pur; curat”. Acest îndemn face parte din legile zise Belagines.
   3. M'P'P C' T'REI ”Bobocii să se împlinească!; Mugurii să se întărească!; Lăstarii să se înmulțească!; Lujerii să se îndesească!”; cf. MOPOP - plantă medicinală dacică atestată în listele antice; rom. a împupi ”a îmboboci; a înmuguri”; că; tare; tărie; (o) droaie; alban. i tere ”întreg; plin”.
   4. M' P'P C'T REI ”Cel Bun (Plăcut; Cinstit; Vrednic) se va înălța în Rai”; cf. rom. mă, măi; bob, boabă; a (se) pupa; popă; pupi ”zbârciogi-grași” (bot.); puf ”lamură”; Pop (n.); latin. pupa ”fetiță; păpușă”; pupus ”băiețaș”; rom. cat ”etaj”; germ. Gott, engl. God ”Zeu; Dumnezeu”; franc. haut ”înalt”; rom. Rai.
   Mai trebuie adăugat că dialectele populare tracice nu aveau prea multe reguli gramaticale, comunicările fiind înțelese după tonuri, accente și topică. Nu aveau nici marcă de plural. Lipsa pluralului poate fi demonstrată prin unele forme moștenite de dialectele românești. Iată exemple din cel meglenoromân: scândur - ”scânduri”; limb - ”limbi”; ficior - ”feciori”; coz - ”cozi”; văț - ”vaci”; surăr - ”surori”. Iată și exemple din dialectul istroromân: fețor - ”feciori”; gras - ”grași”; pinez - ”bani”; sor - ”surori”; mul'er - ”muieri”; lup - ”lupi”.
   Să se observe că absolut toate cuvintele geto-dacice au fost moștenite de limba română, ceea ce este încă o dovadă că autorii jalnicului DEX bat câmpii.
   Asemenea mesaje, de felul ștampilei de la Sucidava, s-au descoperit pe tot teritoriul Daciei și așteaptă să fie prezentate cititorilor fără prejudecăți. Un mesaj asemănător apare într-o ștampilă de pe o toartă de amforă, descoperită în ruinele cetății getice Romula, aflată pe teritoriul actualei localități Reșca-Dobrosloveni, județul Olt. Ștampila respectivă poartă inscripția ERMIPPOY..

Adrian Bucurescu