luni, 20 mai 2019

Ioan Alexandru - ”Lumină lină”





Lumină lină, lini lumini
Răsar din codri mari de crini,
Lumină lină, cuib de ceară,
Scorburi cu miere milenară,
De dincolo de lumi venind
Și niciodată poposind,
Un răsărit ce nu se mai termină,
Lumină lină din lumină lină.
Cine te-așteaptă te iubește,
Iubindu-te, nădăjduiește,
Căci într-o zi, lumină lină,
Vei răsări la noi deplină.
Cine primește să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă.
Lumină lină, lini lumini
Răsari din codri mari de crini.
I-atâta noapte și uitare
Și lumile-au pierit în zare.
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor.
Lumină lină, lini lumini
Înstrăinându-i pe străini,
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac.
Cel întristat și sărăcit,
Cel plâns și cel nedreptățit
Și pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat.
Lumină lină, leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ,
Lumină lină, Logos Sfânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu