Песнь о собаке / Cântul unei cățele
În zori, sub pătulul de secară,
Unde snopii aurii stau înșirați,
Șapte cățeluși fătă o cățea,
Șapte cățeluși roșcați.
Până spre seară i-a lins,
I-a dezmierdat necontenit,
Pe când zăpada se topea
Sub pântecul ei încălzit.
Dar seara, când se culcau găinile,
Din tindă ursuz a ieșit
Stăpânul, și cățeii în desagă
Pe toți șapte i-a îngrămădit.
Cățeaua fugea prin troiene,
Înnebunită, după ei alerga.
Mult timp tremura în neștire,
După ce apa puii îi îneca
Și-abia întorcându-se, sfârșită,
Într-o rână, plină de sudoare,
I se păru că deasupra casei,
În locul Lunii, un cățeluș apare.
Spre albăstriul crug privind,
Schiaună prelung și pătruns,
Iar Luna, alunecând treptat,
După colina din câmp s-a ascuns
Apoi, copleșită, când în loc de hrană
I se aruncă în râs o piatră în bot,
Cățeaua ochii își rostogolește
Ca niște stele de aur în omăt.
1915
Переводчик; Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu