Datini românești
Din cele mai îndepărtate vremuri, pâinea și sarea sunt sfinte la Români, și cu ele își întâmpină oaspeții de seamă. Pâinea, sub formă de colac, e și răsplata pentru unele descântătoare, ca să fie descântecul de leac. De aceea, unele descântece se încheie astfel:
Leac
Și babei colac!
De altminteri, ]n graiul geto-dacic, CHI LIC, de unde vine și rom. colac, însemna și ”De (cu) Leac; Care întremează (hrănește)”.
Colacul este și un instrument de plată pentru copiii care umblă cu colindul, cu Plugușorul sau cu Sorcova.
Pâinii și sării li s-au atribuit mereu puteri ocrotitoare asupra casei și averii, sănătății oamenilor și animalelor, împotriva vrăjilor și farmecelor etc. Astfel, în cadrul sărbătorilor de iarnă, sarea se sfințește, împreună cu grâul, apa, cânepa, fânul sau otava, pentru bunul mers al gospodăriei. În unele sate bucovinene, pe masa din camera mare, unde au loc ceremoniile familiale, se presară fân sau otavă, un drob de sare și boabe de grâu sau tărâțe de grâu, se acoperă cu o față de masă și se lasă acolo până la Bobotează, când preotul le stropește cu aiasmă.
În alte sate, grâul, sarea și fânul se pun pe masă doar în Ajunul Bobotezei. După ce pleacă preotul, gospodarul le dă animalelor ”câte oleacă dintr-însele, anume ca și vitele să se îndulcească, sfințească, precum s-au îndulcit și sfințit și stăpânii lor și să le meargă peste ,tot anul bine, și al doilea, ca să nu se îmbolnăvească, iar de cumva sunt bolnave, să se însănătoșeze”. Pe lângă acestea, pe masă se pun încă două pâini, sare și un pahar cu apă, cu convingerea că noaptea vin morții și mănâncă din aceste bucate.
În Ardeal, se pun pe masă, în Ajunul Bobotezei, un blid de grâu, un colac, din care se mai lasă grăunțe stropite cu aiasmă, care se amestecă cu cele destinate însămânțărilor de primăvară. De Bobotează, odată cu apa, dusă de obicei în donițe noi sau în ulcele, se sfințește sarea, pentru sănătatea oamenilor și animalelor, dusă în merindări noi, de cânepă. Sarea sfințită se păstrează, ca și aiasma, fiind folosită în obiceiuri cu semnificații diferite.
În Bucovina se spune:”Pâinea și sarea e de mare ajutor, ea alungă tot răul de la casă. Noaptea e mai bine să pui o bucățică de pâine și sare pe fereastră, căci câte răutăți îmblă. Poate să te pocească vreun strigoi, să mori. Dar dacă pui o bucățică, trebuie a doua zi s-o arunci, să n-o mănânci. Alții pun și apă, dar să n-o bei, s-o arunci! Răutățile ce vin mănâncă și beu, apoi se duc, și atunci nu-ți fac niciun rău”. În unele sate, se pune numai sare, ”că la pâine trage tot răul”.
În alte locuri, Călușarii erau întâmpinați, în gospodăriile care le primeau jocul, cu o strachină în care erau pâine, sare și usturoi. În Oltenia, unii gospodari puneau în mijlocul curții un drob de sare, în jurul căruia Călușarii dansau.
Peste tot se spune că e păcat să verși sarea pe jos ori să calci pe ea. Până nu demult, lumea nu se împrumuta cu sare și alte bunuri alimentare, crezându-se că odată cu acestea plecau belșugul, sănătatea, sporul și norocul din casă, pe toată săptămâna. În Bucovina, se credea că unii împrumutau sare, ca să facă vrăji cu ea. De aceea, sarea împrumutată trebuia înapoiată, mai mult decât cantitatea primită. În unele sate, nu se împrumuta sarea lunea, miercurea și vinerea, nu numai pentru ocrotirea casei, ci și pentru sănătatea și mana vitelor. În Nordul Moldovei, se spunea că în aceste zile nu e bine să dai frupt din casă, dacă ai vite, că ar putea să dea boală între ele, mai ales la Lună Nouă, iar cei care au oi ar putea să le moară. De frică să nu se dea și mana vacilor, când se dă lapte în dar sau împrumut, se pune în el puțină sare. Când se primea laptele de la vecini ori de la neamuri, vasul în care se aducea nu se spăla, ci se punea în el un miez de pâine și puțină sare.
În Țara Oltului, la Drăguș, unele femei cu copii mici, din teama de a nu li se fura prin farmece laptele de către cele ce nu-l au, cos la cingătoare, cu ață roșie, un bob sau trei de sare, pe care mulg trei picături din sânul lor. Altele fac o gaură în prag, în care pun o bucățică de pâine, puțină sare, piper și tămâie, spunând: ”Atunci să se mai ducă țâța mea, când oi scoate eu ce-am băgat aici!”
În Bucovina, se spune că unde este copil mic în casă, pentru ca să doarmă, să se pună o bucățică de pâine și sare pe fereastră, ca să sfințească Soarele pâinea și sarea.
Pâinea și sarea sunt prezente și în principalele momente ale nunții. La Movileni, județul Galați, după ”iertăciunile” rostite de un flăcău în fața părinților miresei, așezați pe un scaun, în curte, cu fața spre Răsărit, se pune pe capul miresei o farfurie cu sare, grâu, o pâine tăiată în patru și un pahar de vin. Nuna cea mare ia, pe rând, bucățile de pâine și i le dă miresei, care le aruncă spre Răsărit. În multe locuri, mirii sunt întâmpinați cu o farfurie cu pâine și sare, când se întorc de la cununie.
Pâinea și sarea apar și în obiceiurile de înmormântare. Astfel, în unele sate, în sicriul mortului se pun o bucată de pâine și un drobșor de sare, în credința că el ar avea nevoie de ele pe Lumea Cealaltă.
În practicile magico-medicinale, pâine și sarea se întrebuințează în mod obișnuit. La fel și în farmece. Pentru a alunga relele, se presară sare pe prag, iar fetele, ca să-și viseze ursitul, fac o turtă sărată și o mănâncă în seara de Sfântul Andrei sau în Ajunul Anului Nou. Tot atunci, alte fete mușcă o bucată din prima pâine scoasă din cuptor, bucată pe care o pun la brâu. Seara se descing, fac mătănii și spun: ”Dacă nu te-a aduce brâul, te-a aduce sarea; dacă nu sarea, pâinea. În vis să te visez și să vii să te văd”!
În basme, uneori și în viața de toate zilele, amenințând cu despărțirea, soții își spun între ei: ”Pâine și sare n-ai să mai mănânci cu mine!”
În celebra baladă ”Meșterul Manole”, constructorii se jură, printre altele, pe pâine și sare:
Hai să ne-nchinăm,
Hai să ne legăm
Și hai să jurăm
Jurământul mare,
Pe pâine, pe sare,
Pe sfinte icoane!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu