Apogeul Românilor

       Istoria Secretă

     Soarele și Luna

     Cel mai vechi etnonim din lume este acela de ROMÂN. Termenul vine tocmai din limba Atlanților și este plin de semnificații. Pe parcursul acestui serial, s-a văzut că Primul Imperiu de pe Pământ s-a constituit în Neolitic, prin unirea a două popoare, din Nordul și din Sudul Dunării de Jos, primul închinându-se Soarelui, iar celălalt, Lunii. Astfel, termenul RO MAN însemna mai întâi  ”Soarele și Luna”; cf. egipt. Ra - cel mai important dintre toți Zeii, reprezentând o personificare a Soarelui și fiind venerat la Heliopolis ”Cetatea Soarelui”; MEN - Zeul Lunii la Traco-Phrygieni; Mani - Zeul-Lună în mitologia nordică.
     O variantă daco-română târzie este SOL O MON ”Soarele și Luna”; cf. rom. Soare; latin. Sol ”Soare”; rom. au (arh.) ”sau; ori”; traco-phryg. MEN; scand. Mani. De aici vine denumirea de Solomonari, cărora li se mai spune și Clirici, adică preoți, de la demnitatea pe care o aveau în Dacia antică.
     În mitologia românească, cei doi aștri sunt frați, așa cum apar și în celebra baladă ”Soarele și Luna”. Și în mitologia nordică, Sunna, Zeița-Soare, era sora lui Mani, Zeul-Lună.

     Într-unul dintre cele mai vechi documente din lume, Piedra Pintada, adică ”Piatra Pictată”, descoperită în râul Paru, un afluent al Amazonului, Soarele și Luna sunt reprezentați în registrul superior, adică în Cer, de unde veghează destinul iluștrilor noștri strămoși, Atlanții. Astfel, ca dreaptă moștenire, româna a format din RO MAN ”Soarele și Luna”, lumină și a (se) lumina, iar din tâlcul de ”Strălucire”, a iscat rumen și a (se) rumeni, precum și denumirea unei frumoase flori, ce seamănă cu un astru cu raze, roman, cu derivatele românică, romaniță și romonel, cum i se mai spune mușețelului.

     Se poate spune că, pe Piedra Pintada, Soarele și Luna, ca hieroglife, se citesc ROMAN, adică ”Romanii” sau ”Românii”. Acest tâlc a fost cunoscut întotdeauna de vechii noștri înțelepți, de vreme ce Soarele și Luna apar pe stemele celor trei mari ținuturi ale noastre, Țara Românească, Moldova și Transilvania, strălucind și astăzi în stema încoronată a României.

     Românii, adică Învingătorii

     Am mai văzut, în episoadele anterioare, ce însemna în străvechime RO MAN: ”Cel mai Bun conduce; Cel mai Cinstit câștigă; Cel mai Curat (Strălucitor) întrece; Cel mai Vioi (Harnic) izbândește; Cel Minunat învinge”; cf. rom. Rai; rouă; rui ”arămiu; roșcat; roșcovan; roșiatic”; roi; latin. ros ”rouă”; alban. i ri ”tânăr; nou”; rroj ”a trăi; a exista”; rroje ”viață; existență”; rom. a mâna; mană ”recoltă bogată în semănături; condiții prielnice pentru o recoltă bogată;; belșug de lapte la vite; belșug de produse la recolta stupilor; cantitate mare de bunuri materiale”; latin. Manes ”Mani; sufletele celor morți, părinți și rude, considerați ca spirite binefăcătoare - cei buni”; melanesian și polinesian mana ”forță supranaturală, impersonală, care ar sălășlui în lucruri, în plante, în animale și în oameni, exercitând o acțiune cauzală”. În ăst fel, din ROMAN, româna a moștenit și Român, a rămâne ”a lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge”, și aramin, haramin ”haiduc”. Faptul că și Romanii, sub forma Romanus, și-au luat și ei acest nume etnic a fost din pricină că patria lor de origine era Dacia de Miazăzi, cum se va vedea din serialul ce va urma.

 
     ”Suntem Români și punctum”, scria poetul nostru național, Mihai Eminescu. Care neam din lume se mai poate mândri cu o așa străveche, curată și nobilă genealogie?

     Stăpânii Lumii

     Cum se vede și pe Piedra Pintada, pe vremea celui de-Al Doilea Imperiu, Atlanții scriau și cu litere și cu ideograme, obicei ce s-a păstrat până în vremea Geto-Dacilor. Cu ideograme neolitice sunt împodobite și multe peșteri din România. Una dintre cele mai importante dintre ele este Peștera Gaura Chindiei II, situată pe teritoriul Parcului Național Porțile de Fier sau Cazanele Dunării, în apropiere de localitatea Coronini, din județul Caraș-Severin.

     O superbă ideogramă din această peșteră reprezintă un astru, o stea, și se citește cu siguranță ROMAN, adică ”Strălucire; Frumusețe”; cf. rom. lumină; a (se) lumina; roman, românică, romonel, romaniță ”mușețel”; Roman - numele unui voievod moldovean; Roman (loc.). Iar steaua din peșteră seamănă perfect cu floarea de mușețel, dintr-o imagine de mai la deal!

     Dar RO MAN se mai tâlcuiește și prin ”Mâna Sfântă”, adică ”Mâna Curată; Mâna Vrednică; Mâna Domniei; Mâna Sfântă; Mâna Fermecată; Mâna Dibace”, pictată în aceeași peșteră; cf. rom. rouă; Rai; rui; roi; a roi; lat. ros ”rouă”; latin. res ”bun; avere; treabă; afacere; faptă; acțiune; eveniment”alban. i ri ”tânăr; nou”; re ”nor”; rruje ”viață; existență”; rom. mână; latin. manus ”mână; cu mâna plină; acțiune; luptă; putere; autoritate”.
     O Mână Minunată apare și în segmentul din dreapta-jos de pe Piedra Pintada.

     O Mână Sacră sau mai multe Mâini ale Domniei apar pictate, încă din Neolitic, adică de pe vremea Imperiilor Atlante, pe tot Pământul, din Europa până în Australia. Aceste Mâini îi reprezintă pe Stăpânii Lumii, adică pe ROMANI, străluciții noștri strămoși!

     Din vremea Atlanților datează și o superbă mână de bronz, cu o manșetă din aur, încă misterioasă pentru cercetători, descoperită în Elveția, în apropiere de Geneva. Este și ea un simbol al dominației Romanilor, dar și un semn de omagiu pentru rolul lor de civilizatori ai lumii, cu urmări până astăzi.
      Pe crucea de mormânt a ultimului Mare Maestru al Ordinului Solomonarilor, Col. Dr. Gheorghe Bucurescu, din cimitirul de la Sărățeni, județul Ialomița, este sculptată o mână care ține o cunună, simbol al rangului de conducător, dar și al victoriei, căci Solomon și Solomonar însemnau și ”Izbândă”; cf. germ. Schlemm ”șlem; (la jocuri de cărți) situație în care unul din cuplurile participante la joc câștigă toate cele 13 lavate posibile; (la jocul de tenis) situație în care un tenisman câștigă, în cursul aceluiași an, cele patru mari concursuri internaționale de tenis”.

     Acestui simbol sacru, întâlnit pe doar câteva vechi cruci de morminte din România, i se mai spune și Cununa Virtuților. În toate legendele, Solomonarii sunt considerați vrăjitori. Așa a apărut în română, din SOLOMON,  a (se) sulemeni ”a-și schimba înfățișarea; a se transforma; a se preface”. De altminteri, doctorului Gheorghe Bucurescu, care obișnuia să vindece și cu ierburi de leac, consătenii îi mai spuneau și Vraciul. A plecat la Zalmoxis la leatul 1934, în vârstă de 54 de ani.
     De mai multe ori, în textele de pe tăblițele de la Sinaia, Dacilor li se spune Romani, creându-se uneori confuzii cu etnonimul cuceritorilor. Dar DAC nu era decât un sinonim al unui trib mai puternic din Ardeal pentru ROMAN, cu tâlcurile de ”Lumină; Strălucire; Conducere”; cf. germ. Tag, sued. dag ”zi; ziuă”; rom. ducă ”duce; voievod”; a (se) duce. De aceea, nu e deloc nimerit ca să se ceară redenumirea etonimului nostru și a țării în Dacia, căci ROMAN nu este doar național, ci și internațional! Suntem definitiv ROMÂNI, iar Țara Noastră a fost, este și va fi întotdeauna ROMÂNIA!

     Mâna Sfântă

     Mâna, unul din simbolurile noastre etnice și cel mai frecvent simbol ca parte a trupului uman, era socotită de Aristotel ”unealta uneltelor”. Semnificația ei a cuprins toată planeta. În general, Mâna exprimă tărie, putere, dominare, protecție, generozitate, ospitalitate, îndemânare, hărnicie, acțiune, țel, binecuvântare, expresie, omenie.

     Limbajul simbolic celtic conectează Mâna cu puterea, conducerea și autoritatea. Se spune că regele celt Nuada a fost detronat fiindcă își pierduse mâna dreaptă într-o luptă. Mai târziu, regele Nuada și-a recâștigat tronul, după ce una din fiicele lui i-a dăruit o mână de argint, care a fost animată, în stare să se miște, cu ajutorul lui Miah, un vestit vraci și înțelept. De asemenea, în tradiția celtică, Mâna era un simbol al puterii spirituale. Mai mult decât atât, exista credința că este înzestrată cu o energie deosebită, având un rol special în invocarea Zeilor și Zeițelor Celților și Druizilor.
     Pentru Amerindieni, Mâna purta semnificația comunicării.
     Conform sistemului egiptean de hieroglife, Mâna semnifica manifestare, acțiune, dăruire și administrare, chibzuire și gospodărire. 
     În buddhism și hinduism, poziționările mâinilor, cunoscute sub denumirea de mudra, erau extrem de importante în relevarea transformărilor puterilor divine.
     La Evrei, Mâna-Talisman este numită Mâna lui Miriam, în amintirea surorii lui Moise și Aaron.
     În pictura creștină este înfățișată adeseori Mâna lui Dumnezeu, apărând printre nori. Creștinii mai atribuie această Mână Sfântă Fecioarei Maria.
     În islamism, Mâna Fatimei, fiica lui Mahomed, proclamă cele cinci principii fundamentale: credință, rugăciune, pelerinaj, post și caritate.

      Actualmente, Mâna-Talisman este o imagine cunoscută la nivel mondial, frecvent întrebuințată în bijuterii, materiale și draperii, fiind un simbol de protecție împotriva energiilor negative, pentru abundență, fertilitate, prosperitate, noroc și sănătate. De asemenea, oferă și protecție împotriva deochiului.

     Dulce Românie

     Împărățiile atlante s-au destrămat demult, iar pe seama lor se spun tot soiul de povești. ”Științificii” le pun la îndoială existența. Importanța străvechilor și mărețelor civilizații de pe teritoriul României - Cucuteni, Hamangia, Gumelnița, Turdaș etc. - este recunoscută pe plan mondial, dar nu îndeajuns subliniată de istoricii noștri, și nimeni nu le-a atribuit până acum Atlanților.
     De nu vor fi fost chiar Semizei, cum spun documentele, primii conducători atlanți au fost măcar eroi de seamă, a căror amintire ar trebui să ne fie sfântă. Toate capitalele împărătești atlante au fost pe actualul teritoriu al țării noastre. Pe deasupra, numele poporului, din care vine și cel al țării, s-a păstrat curat, înfruntând mileniile. Limba română, veche și-nțeleaptă, dulce ca un fagure de miere, este urmașa directă a limbii primordiale.
     Pe vremea înfloririi romantismului românesc, în veacul al XIX-lea, un adolescent entuziast, de doar 17 ani, publica în revista ”Familia”, din 2/14 Aprilie 1867, un imn de profundă vibrație patriotică, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, ce mișcă și astăzi sufletele și inimile Românilor care simt ce glorie am avut și noi cândva, în cel mai strălucitor trecut din lume.

     Și dacă prezentul ne apasă atât de greu, ne rămâne totuși Nădejdea, sublimată în stihurile profetice ale poetului nostru național, Mihai Eminescu:
     Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
     Țara mea de glorii, țara mea de dor?
     Brațele nervoase, arma de tărie,
     La trecutu-ți mare, mare viitor!


                                                                                                       Adrian Bucurescu