Datini daco-române
La Traci, Arhanghelul Dimineții, al Răsăritului și al Primăverii era Dionysos, care pe pământ fusese împărat al Atlanților, fiu al lui Orfeu și al Eurydikei. Ca Domn al Zorilor, i se mai spunea și OTHRYO-NAIUS”Sfântul (Magul) Dimineții”; cf. slav. utro ”dimineață”; rom. noi ”cenușă, cărbuni, frunze etc., care intră în compoziția unor leacuri băbești”; a lua noi ”a lua apă neîncepută, pentru descântece și leacuri”; naos; grec. naos ”templu”; rom. utrenie, slav. utrenia ”slujbă religioasă care se oficiază în Biserica Ortodoxă, de dimineață, înaintea liturghiei”.
Totodată, ca patron al Primăverii, supranumele său se înțelegea și ca O TH'RY O NAIUS ”Care apără (salvează) de Zăpadă; Care (unde) oprește Ninsoarea; cf.rom. otar (reg.) ”hotar”; alban. dry ”lacăt”; grec. iatros ”medic”; rom. nea; troian; a troieni; Bădica Troian - erou al Plugușorului De aceea, Arhanghelului i se mai zicea și PARTHE NIOS ”Care spulberă (duce; împrăștie; taie) Zăpada”; cf. rom. a (se) învârti; a purta; parte; a (se) împărți; bardă; nea; furtună; pârtie.
În dicționarele latine, apare un alt supranume trac al lui Dionysos, anume BASSAREUS, care, în graiul Geților, ca BASS AREUS, se tălmăcește prin ”Acoperit (Înveșmântat) cu Aur”; cf. rom. fașă; a înfășa; alban. vesh ”a îmbrăca”; ar ”aur”; rom. Arieș - râu în a cărui albie se găsea aur; BASSARI - veșminte lungi, fluturânde, pe care le purtau femeile trace la Misterele Dionysiace. În sfârșit, așa am ajuns la SARG(H)IDAVA, atestată ca localitate în Dacia, cu varianta ZARG(H)IDAVA, sinonime cu BASSAREUS, căci provin din S-AR GHIDAVA sau Z-AR GHIDAVA, tot cu sensul de ”Acoperit (Îmbrăcat) cu Aur”; cf. rom. se; aur; alban. ar ”aur”; pers. zer ”aur”; rom. catifea; cațaveică; cocioabă ”colibă; bojdeucă”; hodaie (reg.) ”odaie”; alban. gezof ”blană”. În miturile antice, se spunea că Dionysos avea părul de aur.
Un frumos cap statuar al acestui Arhanghel cu părul de aur a fost descoperit la Tomis-Constanța.
Tot așa, în basmele românești, Făt Frumos, Ileana Cosânzeana și Zânele au părul de aur.
Dar ”Acoperit cu Aur” înseamnă și ”Belșug; Răsplată; Plata; Termenul; Sărbătoarea”, și așa a apărut în română SORCOVA < * SARGHIDVA, dar și sorcovăț ”monedă; numele unui dans popular”, SOROC < *SOROCU < *SORĂCVĂ, precum și șarg ”cal cu părul galben-deschis”, cercov ”podoabă a scufiei femeiești”, și Circovii ”nume dat mai multor sărbători populare”. Tot astfel a format și rusa srok ”termen”, dar și sorok ”patruzeci”.
De ce ”patruzeci”? Pentru că unul din supranumele lui Dionysos, menționat mai sus, a fost înțeles și ca PAR TENIOS ”Patru de Zece”; cf. germ. vier, engl. four ”patru”; engl. ten, germ. zehn ”zece”. De aceea, SAR(Ă)G I DAVA a mai fost înțeles și ca ”Patruzeci de Lovituri”; cf. rus. sorok; rom. tobă. Pe de altă parte, SARGI-DAVA, atestată ca localitate în Dacia, însemna și ”Cetatea Vrednicilor (Harnicilor)”; cf. rom. sârg; sorgă ”grijă; trebuință; grabă”; alban. tabje ”cetățuie”; rom. Deva (loc.).
Adevărul este că, dacă nu erai Geto-Dac nativ, cu greu ai fi putut pătrunde în subtilitățile limbii lui materne, care, grație rostirilor și interpretărilor, era și foarte poetică.
Mărturie a tuturor tălmăcirilor de mai la deal stă și Sorcova noastră, obicei al copiilor, în dimineața de Anul Nou: Cea mai răspândită variantă a textului Sorcovei este aceasta:
Sorcova
Vesela.
Peste vară,
Primăvară.
Să-nfloriți,
Să mărgăriți
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir!
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul!
La anul
Și la mulți ani!
Marele folclorist Simion Florea Marian scria că acest obicei este întâlnit numai în Muntenia. Până prin veacul al XIX-lea, sorcova se făcea din ramuri de măr, păr, vișin sau alți pomi fructiferi. Pregătirile începeau încă din zorii zilei de Sfântul Andrei, când mamele se duceau în grădină sau în ogradă și, cu cuget curat, rupeau smicele din fiecare arbore roditor, apoi, legând la un loc trei rămurele diferite, alegeau câte un mănunchi de acestea pentru fiecare din familie: soților, copiilor etc. Crenguțele, puse într-un vas și la o căldură potrivită, erau îndeaproape îngrijite, căci apa trebuia schimbată în fiecare dimineață. Încet-încet, înmugureau, dădeau frunze și, până în ajunul Anului Nou, înfloreau. Acela era mai norocos, în anul ce urma, ale cărui ramuri înfloreau sau cel puțin înmugureau și înverzeau.
Florile erau menite a se pune la sorcovele pe care copiii le purtau în dimineața de Anul Nou, căci obiceiul fusese inițial destinat Arhanghelului Dimineții. Însă, încă din veacul al XIX-lea, hârtia colorată și poleiala au înlocuit florile naturale.
Cu Sorcova umblă numai copiii de trei până la opt-nouă ani. Odinioară, apropiindu-se de cel pe care îl vor sorcovi, îl atingeau ușor cu sorcova, de patruzeci de ori, recitând textul în patruzeci de grupe silabice, constând din una sau două silabe, fiindcă, așa cum am văzut mai sus, PAR TENIOS însemna ”Patru de Zece”, iar SARG(HI) DAVA geto-dacică se tălmăcea prin ”Patruzeci de Lovituri”.
Pe vremuri, copiilor li se dădeau în dar fuioare, turte, faguri de miere, fructe, iar urările cu sorcova se adresau celor mai vârstnici din familie, rudelor și cunoștințelor de aproape. Astăzi, recompensa constă în bani, iar copiii intră în orice casă unde sunt primiți.
Un text arhaic al Sorcovei, cules din Panciu, județul Vrancea, menit copiilor mici, întregește tălmăcirile de mai la deal:
Sorcova
Vesela.
Să trăiască,
Să îmbătrânească
Ca teiul pământului,
Să fie ușor
Ca nuiaua vântului!
Somnul dulce
Noaptea-l poarte,
Dorul de mamă
Să-l crească!
Anul nici să se împlinească,
Ca pe fluturi să nu-i slăbească!
Să fugă precum calul Negoiului,
Tocmai în vârful pietroiului,
Și de-acolo să se scoboare,
Să fugă prin mândrul Soare,
Să coboare mai la vale
Și să întâlnească o fată mare!
Să trăiască cum a trăit
Flăcăul lui Neacșu cel Mare!
Să trăiască mulți ani fericit
Și de pungă să nu fie sleit!
Noroc!
Dar ce să fie cu calul Negoiului? Aici este o întreagă poveste...
Ei bine, la Geto-Daci, CALI NIKIA era un supranume al Zeului Zalmoxis, însemnând ”Cel Prea (Mai) Înalt; Cel Mai Puternic”; cf. rom. care; latin. qualis ”care”; rom. neică; nuc; NIKA - inscripție pe crucile răposaților, menită să-i înalțe la cer pe cei plecați din această lume; nuc(ă); Neagoe, Neagu, Nica, Noica (n.); Negoiu- vârf din Masivul Făgăraș, al doilea ca înălțime din România; Nehoiu (loc.); colnic; Calinichia - numele mamei voievodului Mircea cel Mare.
Zalmoxis le adusese Geților victoria asupra cotropitorilor scyți. De aceea, CALI NIKIA se tălmăcea și prin ”Cel Biruitor”; cf. rom. care; latin. qualis; grec. Nike - Zeița Victoriei.
Recunoscători, Geții Le-au ridicat Gemenilor Divini un strălucitor palat, pe colnicul unde Se născuseră, palat zis CAL I NIKIA ”Conacul (Castelul; Lăcașul; Templul) Victoriei (Biruitorilor)”; cf. rom. culă; chilie; latin. cella ”cămară; partea cea mai închisă a templului, unde se afla statuia divinității;; sanctuar; colo ”a-și avea așezarea; a locui”; alban. kala ”cetate”; grec. Nike.
Apoi, CAL I NIKIA s-a tălmăcit și prin ”Calul Celui Victorios; Călărețul Biruitor; Călătorul Învingător; Calea (Drumul) Victoriei”; cf. rom. cal; cale; alban. kale ”cal”. Astfel se explică și svasticile geto-dacice, talismane garantând izbânda, formate din patru capete de cal.
De cele mai multe ori, Zalmoxis apare pe cal, de obicei în varianta Cavalerul Trac, învingător al balaurului. Cu ani în urmă, chiar pe colnicul unde Se născuseră Copiii Cerului, în vatra actualului sat Sărățeni, din județul Ialomița, a fost descoperită o statuetă ecvestră, din bronz aurit, înfățișându-L pe Zeul Biruitor.
Calul care asigură Victoria este Calul Năzdrăvan din basmele noastre, de obicei purtându-l pe Făt Frumos sau pe alți mari eroi. Tot el este cu siguranță și Inorogul. Aducător de izbândă, el apare și pe scuturile războinicilor Daciei.
Cu călăreț sau fără, Calul Sacru apare pe foarte multe monede geto-dacice.
E posibil ca aceste monede cu cai să fi fost emise chiar de marele rege DE C(H)EBAL ”Cel de pe Cal; Cel cu Calul; Cavalerul; Cel ca un Cal”; cf. rom. de; cobilă ”iapă”; latin. caballus ”cal”; rom. zăbală < *dzăhbală. Din DECEBAL provine și miticul Ducipal, pomenit și în Plugușor. În română, ducipal mai înseamnă și ”cal sprinten, vioi, ager; bidiviu”.
Însă în textul Sorcovei de la Panciu, cel mai probabil, calul Negoiului este chiar calul lui Zalmoxis.
Dar flăcăul lui Neacșu cine era? Era însuși Dionysos, cel pomenit mai sus, fiul lui Ion-Orfeu, care, ca Domn al Nopții și al Iernii, era supranumit și A N'CHISES ”Al Ceții; Al Întunericului; Al Fiorului; La Primejdie; Care apasă; Al Frigului; Al Iernii”; cf. rom. a - articol adjectival; închis; necaz; a necheza; a (se) înghesui; latin. nox ”noapte; situație politică tulbure; confuziune”; noxa ”daună; păgubire; delict; vină; greșeală”; nix ”zăpadă”
La urma urmelor, SARG I DAVA se putea (răs-)tălmăci și prin ”Calul care (se) bate”; cf. rom. șarg; tobă.
Ce de taine ascunde și această Sorcovă, lăsată în seama copiilor, simbol al vechimii multimilenare a poporului nostru!! Ce de taine mai ascunde fascinanta istorie a României!
La anul și la mulți ani!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu