joi, 3 mai 2018

Stele și Logostele




          Mitologie românească

     În mitofolclorul românesc, stelele sunt: ochii lui Dumnezeu; luminițe din Rai, ce se întrezăresc prin crăpăturile Acoperișului Lumii; stropi de lumină, care picură de pe ramurile marelui Arbore Ceresc; făclii pe care îngerii le aprind în amurg și le sting în zori; străluciri ale sufletelor omenești, care au ajuns în Rai; ursitele oamenilor. Unele stele sunt candele ce se aprind la nașterea oricărui copil și reprezintă durata vieții fiecăruia. Când omul moare, se stinge și steaua lui sau se desprinde de pe cer și cade. Aceste stele ale destinului au mărimi și străluciri diferite, după cum sunt și rangurile pământești ale oamenilor. Împărații au cele mai mari stele.
     Geto-Dacii  numeau stelele STAI, care înseamnă și ”Strălucire” și ”Iluminare; Învățătură”; cf. rom. stea; a ști. În astronomia tracică se remarcau și cometele, cărora li se spunea LYNKE-STAI ”Stele Prelungi; Stele Mișcătoare; Stele Întețite”; cf. rom. lung; a (se) lungi; luncălance; leancă ”alergătoare; dispozitiv la războiul de țesut țărănesc”; langă ”flacără”; stea. Din LYNKESTAI româna a moștenit poetica Logostea. Ei i se mai zice și Gogostea.


     Aceste Stele Călătoare sau Stele cu Coadă sunt, în legendele românești, zmei și balauri pe care Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească pe sus. Când trec prin apropierea pământului, căutând să-i vrăjească pe oameni, acești demoni se ciocnesc între ei ori crapă de necaz că nu le-a izbutit vraja. Atunci se aude o pocnitură și cine se duce în acel loc găsește bucăți din trupul sau sângele lor, sub formă de pietre negre, bune de leac și de vrăji.
     Stelele Destinului erau deseori invocate în descântecele de ursit, de dată sau de scrisă:
Stea, steluța mea,
Toate stelele să stea,
Numai tu să nu stai,
Să umbli pe sus ca gândul,
Jos, ca vântul,
Să umbli din casă-n casă,
Din masă-n masă,
Pân' la ursitul N. acasă!
La masă să-l găsești,
Cu coada să-l izbești,
De masă să-l pleznești,
La mine să-l pornești!
Să vie cu gura căscată,
Cu limba bășicată,
Să nu-i vie a sta,
Să nu-i vie a mânca,
Pân' ce la mine n-o da!
În vis să-l visez,
Aievea să-l văz,
Mâine-n zori să-l cunosc
Și cu el să vorbesc!


     Prin satele din ținutul Aradului, fata mergea în grădină, îngenunchea cu fața către steaua pe care și-a alegea, descântând:
Stea, stea,
Draga mea,
Du-te, adu data mea!
De-o fi în sat cu mine,
Să-l aduci până mâne!
De-o fi în alt sat,
Să-l aduci pe-nserat!
De-o fi în altă țară,
Să-l aduci mâne seară!
De-o fi peste apă,
Să-i dai o luntriță să treacă!
     Astrele sunt invocate și pentru a dezvălui destinul celui încercat de întrebări existențiale:
O stea, logostea,
Tu, ursita mea, 
Îndură-te de mine
Și fă-mă să înțeleg
Drumul meu întreg:
De mă înalț sau cad,
Murdar ca un vier,
Curat ca raza ta din cer!
     Ca Stea a Norocului, Logosteaua stă ascunsă și în ghicitori:
Ce străbate
De departe
Și de ea
Unii au parte?

                                                                                                               Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu