Astfel Elenii i-au socotit pe Geți de neam tracic. Acești Geți locuiau și pe un mal și pe celălalt al Istrului, ca și Misii, care sunt și ei Traci - acum ei se numesc Moesi; și de la ei au pornit și Misii statorniciți în zilele noastre printre Lidieni, Frigieni și Troieni. Frigienii nu sunt altceva decât Brigii, popor tracic, ca și Migdonii și Bebricii, Medobitinii, Bitinii, Tinii și - socot eu - Mariandinii. Aceia au părăsit cu toții Europa. Misii însă au rămas pe loc. Pe bună dreptate crede Posidoniu că acești Misi din Europa (vreau să spun cei din Tracia) i-a pomenit Homer în versurile sale: ”El și-a întors privirea îndărăt, uitându-se la țara Tracilor îmblânzitori de cai și a Misilor războinici, pricepuți în lupta de aproape”. Dacă cineva ar înțelege aceasta ca privindu-i pe Misii din Asia, pasajul nu s-ar lega de context. A susține că (Zeus) nu și-a întors ochii de la Troia spre pământul Traciei și că nu a îmbrățișat dintr-o privire - odată cu Tracia - și Misia, care este aproape, ci s-a uitat spre ținuturile vecine cu Troada, așezate în spatele ei și pe ambele ei laturi, despărțite fiind, însă, de Traci prin toată lățimea Helespontului, înseamnă a confunda continentele și a nu pricepe ce vrea să spună Homer. Căci aici expresia ”și-a întors” înseamnă, fără îndoială, spre partea dinapoi. Oricine și-ar întoarce privirea de la Troieni spre cei ce nu sunt în spatele lor sau la dreapta și la stânga, înseamnă că ar privi înainte, nu îndărăt ( = 296 ). Cele ce spune - mai departe - Homer confirmă părerea noastră, căci acestor Misi el adaugă pe Hipemologi, Galactofagi, Abii, care sunt Scyți, și pe Sarmații ce-și duc traiul în care. Aceste neamuri, ca și Bastarnii, sunt chiar astăzi amestecate cu Tracii - mai ales cu cei de dincolo de Istru, dar și acei de dincoace, care sunt amestecați și cu neamurile celtice, Boii, Scordiscii, Tauriscii. Totuși, pe Scordisci unii îi numesc ”Scordiști”, pe Taurisci ”Teuriști” și ”Tauriști”.
Strabon, Geographia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu