... Zei cerești, țineți departe de mine această nebunie,
și anume ca, printr-un dezastru care i-ar putea pune în mișcare pe Daci și pe Geți...
Lucanus din Cordoba, Pharsalia
Nu mă chinuiește atât clima mereu friguroasă
și pământul veșnic ars din pricina gerului alb,
nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină,
iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,
dar mă îngrozește faptul că sunt amenințat din toate părțile
de Marte, care se află foarte aproape de mine,
iar zidul mic cu greu ne poate apăra de dușmani.
Publius Ovidius Naso, Tristele
Tracia este locuită de un singur neam de oameni, Tracii, având fiecare alt nume și alte obiceiuri. Unii sunt fioroși și cu totul gata să înfrunte moartea, mai ales Geții. Acest lucru se datorește credințelor lor diferite; unii cred că sufletele celor care mor se vor întoarce pe pământ, iar alții socotesc că, deși nu se vor mai întoarce, ele totuși nu se sting, ci merg în locuri mai fericite; alții cred că sufletele mor negreșit, însă că mai bine e așa decât să trăiască. De aceea, la unii sunt deplânse nașterile și jeliți nou-născuții; dar dimpotrivă, înmormântările sunt prilej de sărbătoare și le cinstesc ca pe niște lucruri sfinte prin cânt și joc.
Pomponius Mela, De Chorographia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu