Alb

Iarnă românească,
Iarnă-mpărătească!

Sângele meu tânăr
iar se-nnobilează
sub botezul alb
al grelei ninsori.

Dar cărările-au pierit
și pe albu-ntunecat
Soarele a asfințit...

Sufletul meu iar
se strânge de frig
alb în pieptul meu
alb hulub al vieții.
Sufletul meu NU
NU mai vrea să plece.

Oh, cum suflă vântul,
vântul alb și rece!

Nu mai vreau să fiu alesul
suflete al meiu pribeag.

Că rubinele fluide
ale Jertfei ce se cere
mă orbesc
mă îngrozesc
suflete al meu pribeag.

Fost-am eu ursit odată
suflete al meu pribeag
cu iubire-nfricoșată
suflete al meu pribeag.

Ca de gheață e iubirea-mi
ca de albă e iubirea-mi
suflete al meu pribeag.
Ce curată-mi e iubirea
suflete al meiu pribeag
pentru fata cea născută
din zăpezile astrale
fata cea necunoscută
albă cum e deznădejdea!

                       Adrian Bucurescu