Cândva, în Undrea

Un regiment de ciori se-mprăștie pe cer.
A viscolit peste toată țara cumplit.
Dar în zori, cu horbote de chiciură
grădini și livezi s-au împodobit.

Pe moșul cu pletele dalbe
haini dregători l-au surghiunit
și-au adus în loc un moșneag
tocmai din Moscovia năimit.

Moș Moroz moșmondește acum
și se dă încuscrit cu neamul Gerilă.
Slavă Cerului, voievodul Crăciun
nu cerșește nimănui milă,

ci adună o oaste în Munții Carpați,
cu îngeri și zâne, cu duhuri curate,
și-n sania trasă de cerbi stretini,
în Undrea, luna lui, va străbate

ca în tinerețe toată România,
paloș de lumină rotind,
și, nestăpânindu-și mânia,
duhurile rele trosnind,

ca un împărat domnind în colind,
din nou ogoind al pruncilor jind.

                                               1978
                                               
                                                    Adrian Bucurescu