Potopul

 

          Istoria Atlanților

     În tradițiile atlante, Potopul a avut loc în luna IUENNA, care actualmente corespunde cu Iunie. De altfel, IUENNA înseamnă chiar ”Potopul; Năvala; Întrecerea”; cf. alban. ujane ”imensitate; ocean”; rom. oină.
     În mitofolclorul românesc, se spune că, în foarte îndepărtate vremuri, lumea se înmulțise de umpluse pământul. Asta nu ar fi fost însă nimic, dar oamenii se înrăiseră atât de mult, încât Dumnezeu Se scârbise de ei și Îi părea rău că îi crease. A mai așteptat El ce-a mai așteptat ca oamenii să se potolească, dar văzând că nu mai e nicio nădejde, Se hotărî să-i nimicească pe toți printr-un potop. Pe de altă parte, nu Se îndura să nimicească lucrarea Sa cea mai frumoasă, mai ales că, pe ici, pe colo, tot se mai găsea câte un om evlavios. Atunci, Domnul Ceresc căută un om de ispravă, pe care să-l salveze de la înec și care să dea pământului un om mai cumsecade. Și află El un Român, pe nume Noe, care nu călca niciodată legea sfântă și-l chemă la Sine. Îi spuse că nu mai poate răbda răutatea omenească și, de aceea, va da un potop, dar el să nu se înspăimânte, ci să-L asculte, că va fi bine pentru el și neamul lui. Și-i spuse să facă o corabie uriașă, în care să urce el cu familia lui și să mai ia cu el din toate dobitoacele și zburătoarele lumii câte o pereche din fiecare. Și legenda continuă, aproape ca în ”Vechiul Testament”. Dar legenda românească nu este inspirată din ”Biblia” ebraică! Atât mitofolclorul nostru cât și ”Biblia” au moștenit, separat, înfricoșătoarea realitate a potopului de la care a început slăbirea Imperiului Atlant.

                                                       Leon Comerre - ”Potopul”

     Legenda noastră afirmă că Noe era Român, că doar trăise pe aceste meleaguri. Un cântec de petrecere îi reafirmă etnia:
     Tata Noe cel bătrân
     Fost-a fost pui de Român.
     El a sădit la noi via
     Și ne-a lăsat veselia.
     În ”Biblie” scrie că, o dată, Noe s-ar fi îmbătat. S-o mai fi îmbătat poate și el, din când în când, dar ideea a plecat tot din lexicul dacic, unde întâlnim și un sinonim pentru potop, anume BATAVA, care mai are și alte sensuri, printre care: ”Nestăpânirea; Năvala; Copleșirea; Calamitatea; Dezastrul”; cf. rom. bețiv; bidiviu; văduv(ă); Patapie, Patapievici (nume).
     Încă un argument că Noe aparține istoriei noastre, însuși numele lui tălmăcindu-se în dacă sau în româna veche prin ”Navigatorul”; cf. rom. naie ”corabie; barcă”; năier ”luntraș; corăbier”.
     În ce privește faptul că Dumnezeu i-ar fi pedepsit pe oameni pentru răutățile lor, în dialogul ”Kritias”, Platon consemnează același lucru, doar că e vorba despre Atlanți: ”Atunci când Zeul Zeilor, cel care domnește prin  mijlocirea legilor și are însușirea de a vedea acest soi de lucruri, cugetând la decăderea la care ajunsese stirpea minunată, a hotărât s-o pedepsească spre a o struni prin învățătura ce i-ar da-o; el i-a adunat pe toți zeii în cel mai de preț lăcaș al lor, fără îndoială cel ce, aflându-se în centrul lumii, dă vedere asupra a tot ce se săvârșește și, după ce se adunaseră toți, le-a rostit această cuvântare: (...)”. Sfârșitul dialogului lipsește!
     În dialogul ”Timaios”, Platon ne dă și alte amănunte cu privire la dramaticele evenimente ce s-au întâmplat acum peste cinci mii de ani la Marea Neagră: ”Dar în timpul care a urmat, s-au petrecut violente cutremure de pământ și cataclisme; în răstimpul unei zile și unei nopți de groază ce s-a iscat, tot poporul, grămadă, al luptătorilor voștri s-a scufundat sub pământ și tot astfel s-a scufundat în Mare și a dispărut Insula Atlantis. De acolo și faptul că, până și în zilele noastre, Marea din partea locului e cu neputință de străbătut și de cercetat, încărcată cum este de valuri de mâl, pe care le-a lăsat insula, scufundându-se”.

                                                          Râul Araros, astăzi Ialomița

     Desigur, nu a fost doar o singură corabie care a fugit din calea potopului, mai ales că Atlanții aveau o flotă navală impresionantă. Cum-necum, corăbiile au ajuns la vărsarea râului ARAROS în fluviul Istros și s-au îndreptat spre locuri mai înalte, prin lunca inundată de potop. Oricum, după cum afirmă Vasile Pârvan, în ”Getica”, Araros, actualmente denumit Ialomița, era navigabil, inclusiv pe vremea regelui Dromichaites.
     Și-au mers așa, prin ploile dezlănțuite, până ce au ajun la locul unde au putut acosta.

                                                                 Ararat sau Bucegi

     Evenimentul a fost denumit ARAROS ”Minunea; Vraja; Farmecul; Magia”; cf. rom. arar ”rar”; latin. Aurora ”aurora; zorii zilei; Zeița Dimineții”; alban. hierore ”obiect de podoabă”. Sintagma provenea de la un sinonim al hidronimului AUR-UMETTI,”Strălucirea Aurului” (cf. rom. aur; omăt),  de unde vine actuala denumire a Ialomiței, și care se traduce prin ”Strălucirea Aurului”. Literal, așa se traduce și ARA-ROS; cf. alban. ar ”aur”; rom. rază; roșu; latin. ros ”rouă”.
     Cum am mai scris în acest serial, limba străveche se caracteriza prin tonuri, așa că AR AROS mai însemna și ”Muntele Auriu; Muntele de Aur”; cf. rom. aur; alban. ar ”aur”; rom. uriaș; grec. oros ”munte”. În ”Biblie”, Muntele ARAROS, sacru pentru Atlanți, apoi pentru Geți, a devenit... ”Ararat”, deși cei de-ai locului, Kurzii, Armenii și Turcii, nu-l numesc așa! Dacă într-adevăr Munții Bucegi, cărora li se spunea și  AR AROS, la poalele cărora s-au salvat pribegii de la Marea Neagră, erau plini de aur, atunci ar putea fi explicată și existența, în măruntaiele lor, a galeriilor subterane despre care se tot vorbește și care vor fi fost minele săpate de Atlanți.
     Vom vedea, în episoadele următoare, ce alte evenimente au mai avut loc în noua capitală a Atlanților, evenimente care vor influența masiv cultura multor popoare, atât din Europa, cât și din Asia și Africa.

                                                                                                                 Adrian Bucurescu