O crimă rituală
Ioan Petru Culianu către Paul Goma:
Dragă Paul,
(...)
Un alt lucru important e că, trebuind să scriu despre Zalmoxis, îl redescopăr pe Zalmoxis. Și trebuie să spun, ca ”junimist”; spirit critic și raționalist în mărunțișuri, că toți idioții tracomani din ultima vreme habar nu au pe ce au pus mâna. Statul dac al lui Burebista a fost realmente o teocrație perfect comparabilă cu altele și chiar mai interesantă decât ele, fiind bazată pe niște doctrine astronomice și calendaristice a căror complexitate de-abia o întrezărim... Iar Zalmoxis a fost o figură mult mai transparentă decât cred și ”misticii” (ca Ioan Coman) și ”știentologii” (ca I. I. Rusu sau Hadrianus Daicovicius). Iată-mă așadar tracofil - dar ”independent”. Și iată, de exemplu, un ”subiect” pe care odată va trebui să-l abordăm neapărat.Nu atât din patriotism deplasat, ci fiindcă este realmente din cale afară de interesant (comercial vorbind) și neexploatat. Deși, desigur, nu pare.
Iată cum m-am întors din nou la poveștile mele... Ce degradare raționalistă, însă, acel ”Zamolxe, Mister păgân” a lui Blaga! A devenit un simplu discurs asupra puterii! Și cu excepția binecunoscutului articol al lui M. Eliade, câte tâmpenii nu s-au scris despre prietenul nostru, ursulețul Zalmoxis (după cum știți, purta o blană de urs)!
Pentru a evita să devin penibil cu ”subiectele” mele egocentrice, să le lăsăm în plata lui Zalmoxis (dar nu și a lui Ion Gheorghe, schizofren totuși benign față de aceia de la putere). Deduc din scrisoare că aceștia din urmă nu vă prea lasă în pace. Dar așteptăm să vedem aceste lucruri pe văzute. La revedere (...).
* Ioan Petru Culianu s-a născut la 5 Ianuarie 1950, la Iași. A urmat Facultatea de Litere a Universității din București. Fiind membru P.C.R., a primit o bursă, reușind să plece din țară, în Iulie 1972, la cursurile de vară de la Perugia, Italia. A fost istoric al religiilor, scriitor și eseist. A fost și profesor de istoria religiilor invitat la Divinity School, University of Chicago. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade. A fost asasinat prin împușcare, la 21 Mai 1991, într-o toaletă din clădirea Universității din Chicago, după ce primise cartea verde și urma să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School.
** Rândurile de mai sus au fost scrise și trimise în anul 1983.
*** Scrisoarea a fost publicată în revista ”Vatra”, nr. 279, Iunie 1994.
**** Împușcarea într-o toaletă este o crimă rituală, pusă la cale de cei care vor să pună în umbră cultul lui Zalmoxis, care de altminteri s-a perpetuat până în zilele noastre, grație Solomonarilor. Se pare că profesorul I. P. Culianu scria o carte despre Zeii Daciei, al cărei manuscris, cum era de așteptat, a dispărut. Prestigiul savantului ar fi făcut ca o mărturisire de credință față de Zalmoxis să zguduie lumea științifică și să pună pe gânduri pe mulți alții.
***** Vânătoarea de zalmoxieni continuă, mai ales prin încercările de a minimaliza documentele și cercetările legate de istoria și cultura Daciei, adică de a-i face cât mai puțin vizibili pe autorii care izbutesc să publice lucrări privitoare la acestea. Este doar unul din aspectele ”corectitudinii politice”, de multe ori mai ticăloasă decât ideologia comunistă. Oricum, Ioan Petru Culianu era anticomunist și monarhist declarat, iar articolele sale de după Evenimentele din Decembrie 1989 atacau din plin regimul instaurat în România de Ion Iliescu și haita lui, la ordinele Moscovei. Toate acestea i-au înfuriat la culme pe k.g.b.-iști și pe securiști. De ce ancheta asupra asasinării acestui erou al nostru nu mai continuă?
Și totuși, ADEVĂRUL VA ÎNVINGE!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu