marți, 11 aprilie 2017

Aeronavele și submarinele Atlanților






          Istoria Secretă

     Cei mai mulți dintre așa-zișii ”specialiști” români în istorie abia dacă recunosc că Dacii chiar au existat, dar nici că vor să audă că Atlantida a fost reală. Dacă li se mai spune și că acest imens imperiu neolitic a avut centrul spiritual și politic în actualul teritoriu al României, sar ca înțepați de streche, în pofida celor mai sigure argumente pro-atlante. Împopoțonați cu titluri academice sau universitare, încearcă din răsputeri să-și ascundă prostia din născare sau dobândită de la dascălii lor de modă veche. Cu toate acestea, Știința învinge toate opreliștile, dezvăluind cu îndrăzneală adevăruri de neimaginat până mai ieri despre cei mai îndepărtați străbuni ai Românilor.
     Așadar, a venit vremea să ne scuturăm de prejudecăți și să acceptăm cu îndrăzneală documente dintre cele mai revelatoare despre Atlanți, inclusiv cele privind zborurile și navigația submarină în plină Revoluție Neolitică.
     Cum am văzut în episoadele anterioare, primul regat atlant s-a constituit prin unirea Amazonienilor cu Moesienii și prin căsătoria regelui Poseidon cu prințesa Kleitho, temelia Statului aflându-se în Bărăgan și Dobrogea. Ei bine, aceste ținuturi sunt pline de gorgane, multe dintre ele aliniate ca și cum ar semnaliza spre cer. Arheologii le spun tumuli. În Bărăgan ele se mai numesc și măguri sau movile, cea mai sugestivă denumire fiind Movilele Îngerilor. Multe astfel de măguri angelice se află în vetrele satelor care înconjoară ruinele fostei cetăți getice Netindava. Interesantă pentru subiectul acestui episod este o variantă a toponimului, pe unele hărți antice, anume NENTINAVA. Specific limbii atlante este polisemantismul, așa că sintagma NENTI NAVA are mai multe înțelesuri, printre care:”Vestea Minunată; Crainicii (Mesagerii) Divini; Trimișii Cerești”; cf.lat. nuntium ”veste”; nuntius ”vestitor; mesager”; alban. nef ”naos”; hitit. nepiș, slav. nebo ”cer”;  Iată și alte tâlcuri, la fel de tulburătoare: ”Nave pe Sus; Corăbiile Sublime; Navigatorii din Înalt”; cf. rom. nant ”înalt; mare; care se ridică mai sus decât alții; superior; de sus; sublim”; naie ”corabie”; lat. navis ”navă; corabie”.
     Trecând în Dobrogea, vom afla și acolo de aeronave, de pildă la AEGYSSUS, cum se numea Tulcea în Antichitate. Iată sensurile din AEG YS SUS: ”Navele (Vasele) Fermecate de Sus”; cf. rom. iagă ”vas de sticlă; clondir”; alban. josh ”a fascina”; rom. sus.
     Cum funcționau aceste vase minunate aflăm din traducerea denumirii antice a Isaccei de azi, NOV-IODUNUM ”Nave Autopropulsate”; cf. lat. navis ”navă; corabie”; autonomus ”autonom”; grec. dynamis ”forță; energie”.


                                                         Movila Corăbierilor de la Isaccea

     În sprijinul celor de mai sus vine și misteriosul Kurgan Vizir de la Isaccea, denumirea turcească sugerând movila unui vizir. Impunătorul gorgan se află în vechea necropolă a cetății Noviodunum, are o înălțime de aproape 70 m și o circumferință de 400 m, iar panta sa de înclinare atinge adesea și 75 de grade. Autentica denumire românească a acestui monument este Movila Corăbierilor, sens care trimite direct la Navigatorii Astrali, care, în străvechime aterizau și decolau de aici.
     Am dovedit, în capitolul consacrat Egiptului, că piramidele de la Gizeh sunt aliniamente de semnalizare pentru aeronave. Tot ca un punct călăuzitor poate fi socotită și piramida de la Saqqara, construită în trepte. În anul 1898, lângă această superbă piramidă s-a descoperit un artefact de lemn, care este o machetă clară a unui avion modern, cu coada realizată pe verticală și cu aripile asamblate, ca astăzi. Hieroglifele de pe această machetă înseamnă ”Darul lui Amon”, iar pe cele trei papirusuri găsite în apropiere scrie ”Vreau să zbor”.


                                                       Macheta unui avion de la Saqqara

     Amon sau Ammon era Zeul Suprem al preoților tebani, în religia egipteană, fiind și Zeu al Soarelui.
     De altminteri, străvechile temple și palate din Egipt, care era al optulea principat atlant, abundă în imagini cu aparate de zbor, inclusiv capsule spațiale!


                                              Capsulă spațială în văzduhul Egiptului antic

     La urma urmelor, aparatele de zbor din Neolitic explică și cum de au putut să cucerească Atlanții, pe rând, întreaga planetă. Cine dintre pământenii de atunci ar fi îndrăznit a-i înfrunta pe Navigatorii Spațiali? De aceea, nici nu există urme ale unor războaie de anvergură din mileniul al VI-lea î.e.n., când s-a întemeiat Primul Imperiu Atlant.


                                                 Aeronavele și submarinul de la Abydos

     După toate acestea, nu mai e de mirare că în templul din anticul oraș egiptean Abydos, îndărătul unor texte hieroglifice de pe frontispiciul unei coloane, care s-au desprins datorită infiltrațiilor apelor Nilului, a apărut o gravură cu mult mai veche, înfățișând în detaliu un elicopter, un submarin și încă două aparate de zbor.
     Și dacă argumentele prezentate până aici, cu privire la Navigatorii Astrali nu ar fi de ajuns, atunci să apară, în sfârșit, și o pagină din Sfânta Scriptură a Atlanților, cea mai lămuritoare, ce va fi însă prezentată pe larg mai târziu. Este scrisă și cu litere, ce seamănă cu cele grecești și latine, și cu ideograme, spre a tăinui unele întâmplări. Să se mai spună că alfabetul a fost creat de Fenicieni!


                                              O pagină din Cartea Sacră a Atlanților

     Sus, în câmpul ceresc, stau de strajă Soarele Amazoanelor și Luna Moesienilor, care apar și în toate stemele de mai târziu ale Țărilor Române. Imediat sub inscripția dintre cei doi aștri divini, apare o altă inscripție, care se citește în bustrofedon de două ori: ROA VIL I ATLANTAI I AT NAL TAI I LI VAOR. Traducerea: ”Sfânta Scriptură a Atlanților, cei care străbat văzduhul cu aparatele lor”. Sub această inscripție se vede un soi de avion, cu tren de aterizare, iar în fața acestuia, un personaj în nacelă!
     Ei, ce spuneți, boieri dumneavoastră?

                                                                                                           Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu