Mitologie românească
Şarpele Străjer este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în peretele casei. De multe ori îşi părăseşte locul şi ia parte la jocurile copiilor, care îşi împart şi hrana cu el. De obicei se hrăneşte cu lapte. Uneori se aude ticăind - vechi simbol al Timpului! - şi din această pricină mai este denumit şi Ceasul Casei. Locuinţa părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage asupra-i spiritele malefice. El nu trebuie în nici un caz ucis, căci poartă noroc membrilor familiei: îi păzeşte de certuri, de boli, incendii, inundaţii, cutremure şi alte nenorociri.
Simbolul şarpelui, întâlnit şi astăzi în medicină, încolăcit pe o cupă, este o ipostază a vechii divinităţi tracice. Vechile descântece româneşti de dragoste nu ezitau să-l cheme în ajutor.
Ameninţat de multe ori să fie călcat, din nebăgare de seamă, şarpele muşcă, dar, spre a-şi arăta bunele intenţii, el dezvăluie leacurile pentru muşcătură, ca de pildă în acest descântec din satul Raşi, judeţul Ialomiţa:
Iată un şarpe rău!
- Ce stai pe lespedău?
- M-a făcut maica rău.
Calul ce am muşcat,
Leac eu am lăsat:
Cuţit de găsit,
Bozii de înflorit.
În gospodăriile rustice, Şarpele Străjer apare sculptat şi astăzi pe unul din stâlpii pridvorului, ai ramei uşii sau ai grinzii mari din Casa Mare, cum i se mai spune camerei pentru musafiri. Şarpele casei e sculptat uneori şi pe stâlpul sau pe crucea de mormânt a ultimului stăpân al casei, ca să îi vegheze acestuia călătoria spre plaiurile fericirii. Şarpele Străjer nu e totuna cu şarpele-balaur, care face parte din făpturile malefice. În unele legende, chair Ştima Apelor este înhipuită cu partea superioară a trupului de zână, iar cu cea inferioară, de şarpe.
În dublă ipostază, de şarpe străjer şi de rege benefic, întâlnim această divinitate făcătoare de minuni în basmul "Vizor, craiul şerpilor", din colecţia de "Poveşti ardeleneşti" culese de Ioan Pop-Reteganul.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu