Salţi ca un val, ah,
prea încercat
şi-ntortocheat
suflet valah!
La Nord şi la Sud,
la Est, la Vest,
celest, agrest,
parcă te-aud.
Nu ştii de prăpăd
să te fereşti
şi ce iubeşti
nu ştiu şi nu văd.
La chef, la restrişti
glumeşti mereu
cu Dumnezeu,
dar ochii-ţi sunt trişti.
Nu e oglindă,
suflet ciudat,
cu-adevărat
să te cuprindă.
Ard stele pe cer
şi peste mări,
în depărtări.
Arzi şi tu în ger.
Îţi ninge în foc
şi ţii ascuns
un tâlc de sus
şi nu-ţi afli loc.
Salţi ca un val, ah,
prea încercat
şi-ntortocheat
suflet valah!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu