Сергей Есенин / Serghei Esenin

          Coрокоуст / Sărindar

Sună, sună cornul a chinuri!
Ce-o fi, ce-o să ne fie acum
Pe născocitele pulpe din drumuri?

Voi, amatori de purici din cânturi,
N-aţi vrea oare să sugeţi de la juncan?

Destul cu blândeţea boticului lenei,
Îţi place, nu-ţi place - să ştii să rămâi tare!
Bine-i când amurgul se oţărăşte
Şi grăsanele funduri ne otânjeşte
Cu sângeriul măturoi din zare.

În curând de îngheţ se vor spoi cu var
Aceste lunci şi acel târguşor.
Nicicând nu vă veţi ascunde de pieire,
De duşman nu veţi scăpa niciodată.
Iată-l, iată-l, cu burta de fier,
Vârând o halcă de câmp în beregată.

Apleacă bătrâna moară urechea
Ciulind-o la straşnicul măcinat.
Iar în obor taurul tăcut,
Care toată măduva în viţel şi-a vărsat,
Îşi şterge limba de uluci,
Adulmecând măcelul din lunci.

2
Ah, nu de aceea prin sat
Jeleşte armonica a comând:
A-lea-lei, a leo-leo,
Pe albul pervaz atârnând?
Şi galbenul vânt al toamnei
Nu de aceea, zărind seninul, îl scarmănă
Precum o ţesală pe cai
Şi de frunze pe arţari îi piaptănă?
Vine, vine cumplitul crainic,
În călcâile greoaie ale codrilor năvăleşte,
Şi, sub orăcăitul broaştelor din paie,
Toată vigoarea din cânturi tânjeşte.
O, răsărit electric,
Ţinut cu japca în curele şi în tuburi,
Rostul acestor izbe bătrâne
E zgâlţâit de-ale oţelului friguri!

3
Aţi văzut oare, voi,
Cum goneşte prin stepă,
Cu pâclă lacurile tăind,
Din nări de fier pufăind,
Trenul cu labe de fontă?

Iar după el,
Prin iarba înaltă,
Cum, ca la praznic, în goană înverşunat,
Picioarele subţiri şi le saltă,
Sărind, un mânz cu coama roşcată?

Micul, micuţul nătăfleţ caraghios,
Încotro, înspre ce-o fi gonind el?
Oare să nu ştie că pe caii vii
I-a învins cavaleria de oţel?
Oare să nu ştie că, pe câmp, acele vremi
Goana lui nu le va mai întoarce,
Când pe un cal de stepă pecenegul
Dădea două frumoase rusoaice?

Altul e mersul negoţului azi,
Al nostru e umflat de scrâşnet şi fum.
Cu o mie de puduri de piei şi carne de cal
Cumperi o locomotivă acum.

4.
Dracul să te ia, musafir spurcat!
Cântecul nostru cu tine nu se deprinde.
Ce păcat că de copil nu te-au aruncat,
Ca pe o găleată în fântână, să te fi înecat!
Lor le convine să stea şi să se uite,
Cu vopsitele guri tablă să sărute, -
Doar eu, ca psalmistul, să cânt aleluia
Deasupra ţării mele abătute.
De aceea, în cripta lui Septembrie,
Pe lutul secat şi rece plânge
Scoruşul, şi cu capul zdrelit în gard
Stropeşte cu boabe de sânge.
De aceea e atâta tristeţe
În glasul armonicii înăbuşit
Şi în paie mujicul plugar
Soarbe un trăscău nenorocit.

                                  August 1920

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu