Ai încărunţit, torcând fuiorul
sorţilor ce ni le-ai pregătit.
Biată Românie, le duci dorul
chiar şi celor ce te-au părăsit.
Eu nu pot, dar nici n-aş vrea vreodată
să mă-nstrăinez de rostul meu,
nici de soarta ta întortocheată,
nici de dorul tău curat şi greu.
Nu sunt fiul tău cel mai de seamă,
dar nici cel mai rău şi mai pătat.
N-am de ce să-mi caut altă mamă -
te iubesc necondiţionat.
Nu mă laud, nu mă amăgesc -
fără tine, ţară, nu am rost.
Dacă numai proştii te iubesc,
atunci eu sunt cel mai mare prost.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu