Cu scaun la cap
Printre zicalele suprarealiste ale limbii române se numără şi cea cu scaun la cap. N-ar fi singura situaţie ciudată privind capul. Imaginaţi-vă, la propriu, următoarele situaţii: cu noaptea-n cap, bătut în cap, a se da peste cap, a nu şti unde-i este capul, a-şi pierde capul, a umbla cu capul în traistă, a-şi lua lumea-n cap, a sta pe capul cuiva, a nu-i intra cuiva în cap, a-şi bate capul, a-i suci capul cuiva, a face capul drojdie, a-l tăia capul, a-i cânta sticleţii în cap, a-i ieşi capul prin păr, a-i sări ochii din cap, a nu avea cap, în ruptul capului ş.a.m.d. Pe de altă parte, scaunul nu e doar o mobilă pe care poate sta o singură persoană, ci şi o constelaţie, sfat, divan, tribunal, judecătorie, suport pentru diferite unelte sau instrumente, măcelărie, năsălie, patru, pod, posadă, scară etc. Există şi Scaunul-lui-Dumnezeu, Sfântul Scaun, cetate de scaun, scaunul-popii, scaunul-cucului şi încă altele. Mai multe sensuri are şi a (se) înscăuna: a (se) aşeza pe tron ca domn al ţării; a (se) încorona; a (se) întrona; a numi, a alege un arhiereu; a numi într-o funcţie, a instala într-un post; a prochema, a propovădui, a striga, a vesti.
Expresia cu scaun la cap, care înseamnă înţelept, are ca sinonime adjectivele: aşezat, cumpătat, serios, cuminte, chibzuit. Aici interesează aşezat. Aşezat pe scaun este şi celebrul Gânditor de la Hamangia. Cum pe vremuri scaun însemna şi judecată, expresia om cu scaun la cap, adică judecat, nu surprindea pe nimeni.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu