Întru pomenire, lui Marian Mihai

     Dragul meu prieten,
     
     Se împlineşte un an de când Zeii noştri au hotărât să te cheme la Ei, în Lumină. Deşi ştiu că Acolo e mai bine, mă încearcă o adâncă tristeţe şi un dor profund de oşteanul neînfricat al lui Zalmoxis, de tine, admiratorul absolut al tradiţiilor Daciei, vrednic propovăduitor al adevăratei istorii a Românilor şi ctitor al neasemuitei reviste "Rădăcini".
     Atât mie cât şi celorlalţi prieteni şi colegi ai tăi ne-ai lăsat sumedenie de amintiri frumoase precum şi idealuri înalte, pentru care, îţi făgăduim, nu vom înceta niciodată să luptăm. 
     Până la reîntâlnirea noastră, fii sigur că nu te vom uita nicicând, că ne vom aminti mereu de toată străduinţa ta întru gloria Zeilor acestui pământ şi a Daciei, adică a României. Plecat aşa devreme, tu vei rămâne veşnic tânăr în amintirea tuturor celor care te-au cunoscut. Veşnică-ţi fie pomenirea!

                                Dalbule pribeag, Marian Mihai, 
                                Vrednic eşti de cinste, vrednic eşti de Rai!