Adrian Bucurescu
Despre mine
M-am născut la 29 Iulie 1950, în comuna Sărăţeni, judeţul Ialomiţa, fiu al lui Dobre şi al Floricăi Bucurescu; nepot al ultimului Mare Maestru al Ordinului Solomonarilor, Col. Dr. Gheorghe Bucurescu. În linie maternă, descind și din legendarul haiduc al Bărăganului, Radu Sânger;
Mi-am petrecut o parte a copilăriei în satul natal al mamei mele, Copuzu, în dreapta râului Ialomiţa, la poalele cetăţii getice Helis, astăzi Piscu Crăsanilor;
Şcoala Generală, în localitatea natală. Absolvent al Liceului Teoretic Urziceni, secţia Reală;
Absolvent al Şcolii Tehnice Postliceale de Stenodactilografie şi Secretariat, din Bucureşti;
Licenţiat al Facultăţii de Filologie, secţia Română-Franceză, Universitatea Bucureşti;
Stagiul militar, 1970-1972, în pădurea Mija, jud. Dâmboviţa, şi în municipiul Timişoara; lăsat la vatră cu gradul de sergent;
Debutul literar absolut, în revista "Stăruinţa", a Liceului din Urziceni, 1968, cu poezia "Ulcioarele";
Debutul literar în presa naţională, în revista "Amfiteatru", 25 Decembrie 1969, cu poezia "La Stella Polaris", graţie poetei Ana Blandiana;
Între anii 1975 şi 1980, am condus cenaclul literar "Lumina", al Întreprinderii "Electrofar", din Bucureşti;
Premiul I pentru Poezie, la concursul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1976;
Între anii 1977 şi 1980, am făcut parte din Consiliul de Conducere al revistei "România literară";
Între anii 1980 şi 1986, am fost membru al cenaclului literar "Dor fără saţiu", din Urziceni;
Profesor de limba şi literatura română, 1980-1991, la şcolile din Sărăţeni, jud. Ialomiţa, şi din Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov;
Redactor la cotidianul "România liberă", departamentul Cultură, 1991-2010, la săptămânalul "Timpul", tot la Cultură, 2010-2011, şi la publicaţia "The Epoch Times", la departamentul Cultură/Turism, 2012-2013. De la 1 Decembrie 2013, redactor şef al revistei "Rădăcini";
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
Am colaborat la multe publicaţii, la emisiuni TV şi la Radio, cu poezii şi eseuri, ultimele - în domeniul dacologiei.
Volume publicate:
"Dacia Secretă", Ed. Arhetip, 1997;
"Enigma Atlanţilor", Ed. Axa, 1998;
"Poesii sgubilitice", Ed. Macarie, 1998;
"Dacia Magică", Ed. Arhetip, 1999;
"Divina Verba", Ed. Euro Vida M, 2000;
"Nichita Stănescu în Evul Astral", Ed. Macarie, 2000;
"Atlanţii din Carpaţi", Ed. Obiectiv, 2002;
"Poezii zgubilitice", Ed. Macarie, 2003;
"Dacia Divină", Ed. Arhetip, 2004;
"Tainele tăbliţelor de la Sinaia", Ed. Arhetip, 2005;
Serghei Esenin - "Rusia albastră şi fără de leac", versuri traduse din limba rusă, Ed. Macarie, 2005;
Serghei Esenin - "Rusia albastră şi fără de leac", Ed. Macarie, 2006, ediţia a II-a;
"Ordinul Solomonarilor", Ed. Arhetip, 2008;
"Dacia Secretă", Colecţia Rădăcini, ediţie astrală, 2012;
"Calendarul sărbătorilor dacice - 2014", Colecţia Rădăcini, 2013;
Serghei Esenin - "Dor de Rusia", poezii şi poeme tălmăcite din limba rusă, Ed. Singur, 2014.
"Zgubilitice", online, Editura Zekin, 2015.
Bulgaria, China, Tunisia, Egipt, Italia, Germania, Ucraina, Republica Moldova, S.U.A., Turcia, Franța, Israel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu