În freamătul proaspăt al zorilor
picură mir din sânii norilor.
Mirul stropește brazda și plugul,
miluind către vară belșugul.
Și tot când se revarsă zorii,
spre Miazănoapte zboară cocorii.
Murmură-n schit un imn ancestral,
clopote bat în ritm astral.
Pe acest meleag ferit de tristețe
îngeri și zâne își dau binețe.
Doar eu de zile întregi tot sper
să primesc o scrisoare din Cer.
Adrian Bucurescu
Cu aripi de vânt, Primăvara
survolează răstoacele.
Gata! Baba Dochia și-a lepădat
cu obidă cojoacele.
Năvalnic, Soarele răzlețește
catargele norilor,
iar pe deasupra lacului
țipă unghiul cocorilor.
O mamă tânără în pridvor
pruncul își leagănă.
E un parfum îmbătător.
În sălcii mierlele doine tragănă.
Cai hieratici se destramă în zariște
ca amintirile-n sihla misterului.
Fata Morgana, cu furca în brâu,
paște oile cerului.
Adrian Bucurescu
Ileana Cosânzeana, din cosiță floarea-i cântă, nouă-mpărății ascultă
Basm popular
Un candelabru pogoară din cer
Lin, cu lumini siderale.
Privesc pe geam. Afară-i ger.
Din hornuri fumul suie agale.
Văd iar un castel pe colină,
Tot în chiciură strălucind,
Tot îmbrăcat în lumină,
Cu turnuri semețe pe magicul grind.
De-acolo se-aude un cântec dulce
Și oaspeți de vază dănțuiesc.
Duce-m-aș și tot m-aș duce
La acel castel împărătesc.
Acolo domnește aceea căreia
Din cosiță floarea-i cântă.
O, de când vreau să ajung la ea,
Să mă închin ca la o sfântă!
Dar, când să urc, castelul dispare
Cu toată frumusețea din el,
Și rămân într-o mistică stare
Pentru taina acelui castel.
Cocoșii au cântat, zorii mocnesc,
Și candelabrul vrăjit s-a stins.
Ce-a fost aievea? Ce-a fost ceresc?
Cu fulgi de olmaz ieri de ce-o fi nins?
Adrian Bucurescu
Iarna, am ochii verzi,
vara, albaștri,
dar oricând îmi sclipesc
ca niște aștri.
Oare așa trec și eu
prin Schimbarea la Față?
Nu, nu e blasfemie
când cerul mă răsfață.
În cămașa de sânge
inima mea se zbate cu spor.
Mă închin Soarelui și Lunii,
mă închin stelelor.
Mă închin Mai-Marilor Cerului,
mă închin și Pământului,
conștient că sunt ca o frunză
în heliștea vântului
Da, vara am ochii sinilii,
iarna, de smarald.
În plus, în cele mai crâncene geruri
Dumnezeu îmi ține de cald.
Adrian Bucurescu
