E primăvară și e Duminică
și clămpăne toaca în Rai.
Toate albinele se cuminecă
din cupele lui Mai.
Părul ca mierea al unei fete
nălucește o clipă-n grădină.
Stânjenită, Tristețea
se stinge în lumina lină.
Un mânz nărăvaș calcă-n copite
argintul pelinului, aurul rapiței.
Ici-colo, prin luncă pocnesc ispite,
crăpate de săgețile arșiței.
Îmi vine a plânge de atâta lumină.
Știu bine că totul e-n van.
Din ochi îmi picură rouă divină.
Iar va fi secetă în Bărăgan?
Adrian Bucurescu
