Cetățeni, județul Argeș
miercuri, 28 octombrie 2020
marți, 27 octombrie 2020
Toponimia Daciei: București
Prima atestare documentară: 551 e.n.
După un document antic, în limba tracă ”Plăcut” se spunea CALLITHEIS. Din acesta, româna a moștenit: a hălădui ”a trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; a scăpa cu viață dintr-o primejdie; a izbuti; a reuși”; a se hlizi; holoată ”adunătură mare și dezordonată de copii”; Glad - n. unui voievod. Este limpede că și engleza, limbă europeană, are un corespondent asemănător, anume glad ”încântat; bucuros”. Așadar, putem tălmăci CALLITHEIS și prin ”Plăcere; Bucurie; Frumusețe”.
Acum se dezvăluie și misterul orașului GALTIS, din Dacia, pe lângă care, după spusele marelui istoric Iordanes, ”curge fluviul AUHA”. ”Getica” lui Iordanes, unde se găsesc aceste informații, a fost scrisă în anul 551 e.n.. Este limpede că toponimul GALTIS este o variantă geto-dacică mai trârzie a trac. CALLITHEIS. Numai astfel se explică și toponimul Colțea, rămas până acum enigmatic, de la care și-a tras numele Mânăstirea Colțea, astăzi biserică, precum și turnul și spitalul omonime.
Acestea nu sunt singurele argumente ale localizării Bucureștiului antic. Enigmaticul ”fluviu AUHA” este cu siguranță râul Dîmbovița, căci iată tălmăcirile hidonimului pomenit de Iordanes: AUHA ”Superioritate; Măreție; Forță; Deplin; Plin; Umplut; Revărsare”; cf. rom. agă; uiagă ”sticlă”; oacă, hoagă ”groapă cu apă”; Iuga (n.); latin. augeo ”a spori; a mări”; alban. aga ”chiabur”; aike ”smântână; caimac; frișcă”; got. auhan, aukan ”a crește; a se dezvolta; a înmulți”.
Cu sensurile de ”Măreție; Forță”, limbile germanice au ales un copac semnificativ; cf. vechi germ. eiks, germ. Eiche, engl. oak ”stejar”. Iată de ce, în limba slavă veche, Dâmbovița se traduce prin ”Frunză de Stejar”, poate și grație malurilor crestate ca o frunză a acestui copac. Dar este limpede acum că AUHA, care trece prin București este râul Dâmbovița.
Pe locul actualului oraș s-a viețuit neîntrerupt încă din Paleolitic, cum demonstrează descoperirile arheologice de pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei. ”Cetatea București” apare pentru prima oară cu această denumire într-un hrisov emis de Vlad Țepeș, domnitor al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Până astăzi se spune că aceasta este prima pomenire documentară a capitalei României. Dar toponimul este sinonim al termenilor CALLITHEIS și GALTIS, provenind din trac. BUCOL ”Plăcere; Drag”; cf. rom. bucurie; a (se) bucura; fagur(e); Bucur (n.); Bucura (lac); alb. i bukur ”frumos”; bukuri ”frumusețe”; scand. fagr, fagar ”frumos”. În treacăt fie spus, în albaneză, limbă tracică, I BUKUR ESHTE înseamnă ”Frumos este”. Nu este singura traducere a numelui acestui oraș: domnitorii fanarioți l-au numit HILARIOPOLIS, ceea ce în grecește înseamnă ”Orașul Veseliei”.
Întâiele tâlcuri ale toponimelor geto-dacice sunt însă altele: CALLITHEIS ”Luminiș; Curățenie; Strălucire; Ardență; Coacere”; cf. rom. a (se) clăti; cald; a (se) încălzi; holdă; holtei; latin. calidus ”cald; focos; plin de foc; temerar”; germ. Gold, engl. gold ”aur”; BUCOL ”Lumină; Ardență; Strălucire; Superioritate”; cf. rom. faclă; făclie; vechil; latin. foculus ”vatră mică; vas cu jeratic; foc”; alban. bukureze ”licurici”. Aceste sensuri sugerează că multă vreme localitatea s-a aflat într-un luminiș, într-o poiană mai mare, în mijlocul mărețului și vestitului Codru al Vlăsiei, care o și apăra.
Cât privește legenda cu așa-zisul ”cioban Bucur”, aceasta s-a închegat din denumirea orașului, crezut a fi fost întemeiat de un personaj cu acest nume, și din supranumele de ”Ciobanul” al unui voievod al Țării Românești, Mircea, care a domnit de trei ori, începând cu anul 1545 și sfârșind cu anul 1559. El este ctitorul Bisericii Domnești de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, care se păstrează și astăzi în forma sa de origine. Așa a apărut și denumirea vechii Biserici Bucur, indiferent când și de cine a fost ctitorită.
Cu excepția unor domnitori mai deosebiți, printre care Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, folclorul românesc nu a păstrat numele de botez ale altora. Așa că de la Mircea Ciobanul a fost reținută doar porecla, transferată asupra legendarului Bucur!
Adrian Bucurescu
sâmbătă, 24 octombrie 2020
joi, 22 octombrie 2020
Zodia Scorpion la Atlanți și la Români
23 Brumărel - 21 Brumar
În mitologia românească, Scorpia este o ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin, cu o mulțime de capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea proprietăți miraculoase.
Denumirea românească provine din trac. SCARABAN, adică S-CARA BAN ”Cea care înțeapă (zgârie; taie)”; cf. rom. se; care; a vâna; pin; pană (de despicat); curpen ”vrej; viță sălbatică”; latin. gryps, grypis ”grifon”; scribo ”a trasa cu condeiul; a marca; a scrie; a înscrie”; alban. shkarpe ”surcea”; rom. sgrăbunță ”bubuliță; spuzeală”; Scriban (n.); latin. scorpio, scorpionis ”scorpion - insectă veninoasă; Scorpion - constelație în zodiac; porc-de-mare; mașină de război de aruncat bolovani, sulițe etc.; bici cu țepi de metal”.
În celebrul basm ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu, întâlnirea dintre Făt Frumos și Scorpie se petrece astfel: ”trei zileCând, auziră un urlet și o vâjietură, cum nu mai auziseră ei pe atunci. - Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie! Scorpia, cu o falcă în cer și cu alta în pământ și vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra și se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt Frumos o săgetă și îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic și, ca să-l încredințeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt Frumos și mai și decât Gheonoaia; iară el îi dete și dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, și după plecară mai departe”.
În tradițiile românești, Zodia Scorpionului este Zodia Scorpiei. Într-un vechi Zodiac, destul de criptic, scrie: ”SCORPIE: Dă va tuna în numărul Scorpii, multă pâine va fi. Și spune că va fi și tăiere. Și iarna va fi grea. Și în laturea despre Amiazăzi va fi scădere și răpire. Mai marele acei lature va fi batjocorit. Și va veni altă împărăție. Și va pătimi oamenii dă foame. Iar dă va fi cutremur, multă pâine va fi și dă tot binele a tot omul și care va pieri. După aceasta va fi bucurie. Iară dă va tuna întru Amiazăzi, în țara Araviei va fi ploi multe. Și pâine nu va fi. Și să va prinde dă la un om la altul omu și să va îneca amândoi. Și în oameni dă la acea țară va fi boale grele dă la Dumnezeu pre dânsii. Iară dă să va cutremura pământul întru Amiazăzi, între împărați va fi pace și dragoste și oamenilor bucurie. Oști nu vor fi. Și pâine va fi multă. Iar în oamenii cei tineri și în dobitoace va fi moarte. Iar dă va tuna noaptea sau va fulgera, tuturor va fi pieire. Fieri va fi multe spre pacoste oamenilor. Și mulți vor fi uciși din cer. Iară dă va fi cutremur noaptea, toată lumea se va umplea dă scârbă. Iar nezăbovind, iară va fi bucurie. Și semănăturile celor din vreme nu le va fi bine. Iar pe lângă mare va fi ploi. Și se vor înmulți pâinele”.
Mânăstirea Voroneț - Zodiacul arhaic românesc
Într-un alt Zodiac scrie: ”Scorpia, cu ochiul ei de sânge și cu ghearele întinse, a rămas așa cum au aruncat-o Diavolii ca să înspăimânte pe om, în luptele lor de pe câmpiile cerului”.
În Imperiul Inca, Zodia corespunzătoare Scorpionului sumerian, acadian și european, se numea Mumia, iar în Imperiul Maya, tot Scorpion. De aici se vede că, înainte de a fi atribuită unei ființe rele sau chiar monstruoase, perioada dintre 23 Octombrie și 21 Noiembrie se referea la un răstimp furtunos, friguros, înfiorător, așa cum este Toamna la apogeu. Ceea ce înseamnă că, și pe vremea Atlanților, creatorii Zodiacului, clima în zona temperată era cam tot cum e acum.
Adrian Bucurescu
miercuri, 21 octombrie 2020
marți, 20 octombrie 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)