Pentru toate câte-au fost să fie,
pentru când Prier zâmbea-n grădină,
pentru zbuciumul zvâcnind ca o stihie
și pentru cruzimea din lumină,
Doamne, cum să-ți mulțumesc eu nu prea știu,
poate doar să-i rog pe Geții mei
să m-arunce-n sulițe de viu
și să mă bocească zâne trei:
Una să descânte de drum greu,
alta de iertare dinspre patimi,
iar a treia - de norocul meu,
lin stropindu-l c-un căuș de lacrimi.
Ci în zorii de Mânicătoare,
pe când roua scânteie-n senin,
să mă pregătească de plecare
cu un ort legat cu fir de in.
Și așa spălat de pulbere,
aripi mari pe umeri să îmi crească
și nimic și nimeni să îmi tulbure
aventura mea suprafirească!
Adrian Bucurescu
