Portalul de la Sărățeni, județul Ialomița

               

Barza

     Mitologie românească

     Printre triburile illyro-trace, consemnate de autorii antici, se afla și cel numit VARDIAEI. Acest etnonim provine din VAR DIAEI ”Neamul (Soiul) Cel Mai Strălucit (Luminat; Cinstit; Vrednic; Bun; Plăcut)”; cf. rom. văr; fire (sg.); arom. fară ”neam; familie”; rom. tui ”însemn voievodal”; în toi; tei; zai ”polei”; ziuă; duios; latin. dies ”zi; lumina zilei”; alban. dua ”a iubi; a dori; a plăcea”. De la aceste tâlcuri, VAR'DIAEI a dat, în română și în cele două limbi înrudite cu ea, latina și albaneza, numeroase cuvinte, printre care: rom. verde; bartă ”cunună”; foarte; forță; perjă; varză; feredeu ”baie; localitate balneară”; latin. veritas ”adevăr”; viridis ”verde; înverzit; proaspăt; viguros; în puteri”; virtus ”bărbăție; forță sufletească; virtute; valoare; calitate deosebită”; alban. i bardhe ”alb”; i verdhe ”galben”. Din VARDIAEI vine și rom. barză, privită ca o pasăre plăcută, care nu face niciun rău oamenilor și care vestește primăvara, anotimpul în care începe vremea să se încălzească. De altminteri, termenul VARDIAEI era înțeles și ca ”Cu Căldură; Când se încălzește”, dar și ”Care arde”, de unde și superstiția că, dacă îi faci rău berzei, îți dă foc la casă!

     Alte tâlcuri  explică și credința, răspândită în toată Europa, că barza aduce copiii: VAR DIAEI ”Făcut (Născut; Sămânță) de (din) Doi”; cf. rom. faur; a făuri; latin. puer ”copil”; alban. i bere ”făcut; copt”; berje ”realizare”; bir ”fiu”; fare ”sămânță; bob; germene; grăunte; polen”;  rom. doi; latin. duo, alban. dy ”doi”; VARDIAEI ”Împerechere; Zămislire; Facere; Construcție; Naștere”; cf. rom. borț ”pântecele femeii gravide”; bordei; engl. birth ”naștere”; VAR DIAEI ”Făcut (Născut) din Dragoste”; cf. rom. faur; a făuri; latin. puer; alban. i bere; berje; bir; rom. duios; alban. dua ”a iubi; a îndrăgi; a plăcea”. 
     Barza este o pasăre migratoare, din ordinul Picioroangelor, cu ciocul, gâtul și picioarele foarte lungi.

     Se spune că berzele au în cuib pietre nestemate, care au puterea de a vindeca. Tot despre berze se spune că sunt sfinte și plăcute lui Dumnezeu. Barza aduce noroc casei unde își face cuibul și o ferește de foc, șerpi, broaște, ulii, insecte și, de aceea, nu e supărată de om cu nimic. Hrănindu-se și cu șerpi, ea este invocată împotriva acestora, ca în acest descântec din Catane, județul Dolj:
Pasăre pistruie
Pe anin se suie.
Aninul s-a aprins,
Ploaia mi l-a stins.
Tatavei de alun,
Șerpe mort în drum,
Viță de vie legat,
Limbă de șerpe mort!
     Dacă o barză își face cuibul pe casa unui om, pe lângă faptul că va fi ferit de hoți, nici furtunile nu-i vor strica ogoarele. După calendarul tradițional, zilele consacrate berzelor cad între 4 și 6 Martie, când vestitoarele Primăverii sosesc, anunțând sfârșitul zăpezilor și al frigului. Poate că din acest ultim motiv barza este invocată și împotriva frigurilor, ca în acest descântec, tot din Catane, județul Dolj:
- Barză, barză,
Ce ai în gușă?
- O căpușă.
- Dar în chept?
- Lapte fiert.
- În picioare?
- Două râschitoare.
- În pene?
- Frigurile tele.
- Să te duci 99 de ani cu ele!

 
     Despre barza neagră se spune că s-a cernit, pentru că i-a murit perechea. și ea nu s-a mai însoțit, ci a devenit barză călugăriță.
     Berzei i se respectă cuibul, căci, la o adică, este o pasăre răzbunătoare. Dacă-i strici cuibul, o necăjești sau o omori, te blestemă, moare cineva în casă, ori aprinde casa. În Oltenia se spune că barza nu putrezește după moarte, ci se usucă asemenea broaștei. Când o vezi întâia oară primăvara, e bine să scuipi spre ea și să zici:
Frigurile mele
În penele și în picioarele tele!
     Într-o ghicitoare, barza este
Craiul dimineților,
Paznicul fânețelor.

     Așadar, barza este o pasăre magică. Ea are darul de a tămădui toate bolile, după cum se vede și în acest descântec pe care îl rosteau mai demult copiii din Sărățeni, județul Ialomița, primăvara, când  vedeau întâia barză:
- Barză, barză, ce-ai pe spate?
- Două pietre nestemate.
- Barză, ce-ai să faci cu ele?
- Le țin pentru zile grele,
Le țin în cuibar la mine,
Să te lecuiesc pe tine:
De deochi
Între ochi,
De plecate,
De-apucate,
De-aromit,
De bobotit,
De moroi,
De cataroi,
De suspin
Și venin,
De Șoimance,
De făpturi și idoloaice,
De mursec,
De soare sec,
De cârcei
Și negei,
De năluci,
De bube dulci,
De năjit,
De nădușit,
De obrânci
Și de gâlci,
De urât și de urdori,
De orbalț și de fiori,
De zobeală, de studină,
De izdat și de izină,
De toate belele
Și de toate relele.
N. să fie vindecat,
Ca Soarele de curat
Ca aurul strecurat,
Ca un înger mirosnat!
     Impresionant, nu-i așa?

                                                                                                        Adrian Bucurescu

          Mitologie românească

                                          Pancea-Carapancea

                  La mulți ani, maestre Eugen Doga!

                               Cu drag și admirație,
                                              Adrian Bucurescu

          Legături primejdioase

Al unsprezecelea inel
în trunchiul copacilor
este întotdeauna
mai conturat.
A unsprezecea zvâcnire
a inimii mele
sună ca un țipăt amortizat.


          Rug aprins

Sub frunte am un rug aprins,
pe care orișicât a nins,
deși sunt și eu un biet ins,
nu s-a mai stins, nu s-a mai stins.


                               Adrian Bucurescu

În culori, așa cum arăta Columna lui Traian la inaugurare

Finiscul, Pasărea Măiastră

          Mitologie daco-română

     Aproape tot bestiarul mitologic al Geto-Dacilor a fost împrumutat și uneori prelucrat de lumea mediteraneană, pătrunzând profund în cultură, cu legende pomenite și astăzi. Așa s-a întâmplat și cu celebra Pasăre Phoenix. Claudius Claudianus o descrie astfel: ”Ochii ei scânteiază de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, deasupra capului are o creastă roșie, al cărei vârf lucește ca o stea și revarsă în întunericul nopții o lumină senină, picioarele ei sunt roșii ca purpura de Tyr, un cerc de azur trece peste aripile sale, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii”.
     În ”Fiziologul”, carte populară foarte răspândită în Țările Române, din Evul Mediu până în perioada modernă, se spune despre Finisc că ”hrănit este de Duhul Sfânt”; ”După nouă ani, i se umplu aripile de mireasmă și, auzind toaca preotului din cetate, Finiscul intră cu el în biserică, se așează pe jertvelnic și îndată se aprinde și se face cenușă, pentru a a doua zi preotul să îl afle reînviat și întinerit”. Iată și descrierea Păsării Minunate: ”Acest Finiscu este pasărea prea frumoasă decât toate păsările și decât păunul. Că păunul are cap de aur și de argint; iar Finiscul are chip de împărat și de pietre scumpe și este cu cunună în cap și cu încălțăminte în picioare ca împăratul”.

     În ”Istoria ieroglifică”, Dimitrie Cantemir scrie: ”Ca finicii în focul lor murind și iarăși înviind”. Tot Cantemir mai scrie, referindu-se la Constelația Phoenix: ”Finicul în foc de aromate moare”. Antim Ivireanul întrebuințează forma Finix.
     Să vedem de unde a pornit totul!
     În dicționarele latine, este trecut și un supranume tracic al lui Dionysos, anume Bassareus. Dar tot așa i se spunea și lui Zalmoxis, BASSAR EUS însemnând ”Fiul Fermecat”; cf. rom. fecior, reg. fișor; Iași, Oaș (top.); alban. josh ”a atrage; a momi; a seduce; a fascina”; joshje ”atracție; seducție; ispitire; fascinație”. În dialectul aromân, pulu înseamnă și ”pui” și ”pasăre”, iar în albaneză, zog se traduce la fel: prin ”pui; pasăre”. Tot așa era și în limba tracă, unde BASSAR EUS se tălmăcea și ca  ”Puiul (Fiul) Fermecat”, dar și ca ”Pasărea Minunată (Vrăjită)”; cf. rom. pasăre; pajeră, pajură; latin. passer ”vrabie”; alban. josh, joshje.
     Dar limba tracă nu a avut multă vreme nici gen, nici număr, așa că BASSAR EUS avea mai multe sensuri: ”Feciorul Fermecat; Fecioara Vrăjită; Păsările Măiestre”. Așadar, în Cultul Zalmoxian, Mama Gemenilor Divini era Fecioara Maria, iar Fiii Ei erau tot Fecior și respectiv Fecioară. De aceea, spre a sublinia acestea, Tustrei Zeii erau înfățișați și ca Păsări Minunate, așa cum apar în celebrul Tezaur de la Pietroasele.

     Cum am văzut mai la deal, la Dimitrie Cantemir apare și forma de plural: ”Ca finicii...” Deci cine a botezat comoara de le Pietroasele ”Cloșca cu Puii de Aur” a nimerit-o!

     Așa se explică și superba reprezentare a Fecioarei Maria cu Aripi și Încoronată, în pridvorul Mânăstirii Govora.
     Bine, bine, dar de unde știm că formele românești și universale, Finisc, respectiv Phoenix, provin din Dacia? Întru acestea, ne lămurește o inscripție getică, în vechiul nostru alfabet, așa-zis ”chirilic”, pe un bloc de marmură descoperit la Tomis-Constanța: TORPIMAEPIFANISKE. Cum era obiceiul în graiurile geto-dacice, și această inscripție se putea înțelege în mai multe feluri:
     1. TOR PIM AEPI FAN I SKE. Traducerea: ”În Văpăi S-au înălțat Cei Curați la Cer”; În (pe) Lumină S-au ridicat Cei Frumoși în Tărie (Absolut)”; cf. rom. zori; zare; a zări; latin. torreo ”a arde; a pârjoli”; rom. fum; pom; aievea; a iubi; până; germ. von ”de”; alban. skaj ”extremă”; engl. sky ”cer”.
     2. TOR PIM AEPI FA NISKE ”Din Foc (Tăciuni; Cenușă) se înalță Cel Curat (Bun), ca din nou să se nasccă”; cf. rom. dor ”chin; foc”; a durea; latin. torreo ”a arde; a pârjoli”; torris ”tăciune”; rom. aievea; a iubi; latin. bis ”de două ori”.
     3. TOR PIM AEP I FA NISKE ”Doresc de Vămi să trec, pentru o Viitoare (Următoare) Naștere”; cf. rom. dor; a dori; vamă; latin. aevum ”ev; durată (nesfârșită a timpului); perioadă”; alban. jave ”săptămână”; rom. voi, vei, va - auxiliare verbale pentru viitor; alb. vijoj ”a continua; a urma”; rom. născu; latin. nascor ”a se naște; a lua naștere”.
     4. TOR PI MAE PIFA NISKE ”Dalba (Minunata; Puternica; Slăvita) Pasăre se înalță din (cu) Văpăi ca să se nască”; cf. rom. tărie ”cer; crugul cerului”; dar; a dărui; a dura; tare; odor; pui; piu!; a piui; a pui; latin. avis ”pasăre”; TOR PI > dropie; rom. mai (adv.); mie (nr.); alban. me ”mai; încă”; maje ”vârf; culme”; rom. văpaie; vipie; alban. vape ”caniculă; zăpușeală”; rom. născu; latin. nascor.
     Din toate aceste tâlcuri s-a plămădit mitul Păsării Phoenix în Dacia și mult peste hotarele ei, actualmente făcând parte din patrimoniul imaterial universal.
     Afară de consemnările lui Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul și din cărțile populare, în mitologia românească  Phoenixul mai este numit și Pasărea Măiastră, Pasărea Minunată, Pasărea Albă, Pasărea Cudalbă și Crăiasa Păsărilor. Cu rol apotropaic, ea apare, în gospodăriile țărănești, pe scoarțe, pe porți, chiar și pe linguri.

     Pasărea Măiastră poate fi stăpânită de om, dar cu anumite limite. Pusă în condiții inconvenabile, nu mai cântă. Este o pasăre justițiară și cu forțe magice inepuizabile. Are pene multicolore și strălucitoare. Pasărea Măiastră are rang împărătesc și e slujită, la nevoie, de toate celelalte păsări, care o apără și-i îndeplinesc poruncile. Cuibul ei se află în Tărâmul Celălalt. Cu funcție psihopompă, ea este sculptată și deasupra crucilor de mormânt sau pe stâlpi funerari, cu titlul de Pasărea Sufletului.

     Această Pasăre Magică este pomenită și în descântece, cum este și acesta de deochi:
Pasăre albă,
Cudalbă
Pe peatră a sărit,
Peatra s-a clintit
Și s-a răsturnat,
În patru-a crăpat...
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-o fi de la bărbat;
Fie blestemat!
De va fi prea jos,
Stea neputincios;
De va fi călare,
Calul i-ar crăpare!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-i fi de la femei
Cu ochii mirei,
Crape-le țâțele,
Cură-le laptele!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-i fi de la fete,
Pice a lor plete,
Treacă-le junețea,
Vie-le bătrânețea!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!

     Fascinat de Pasărea Măiastră, Constantin Brâncuși a întruchipat-o în bronz și în marmură, cum numai geniul său putea s-o întruchipeze așa de minunată.

                                                                                                             Adrian Bucurescu