miercuri, 27 februarie 2019
marți, 26 februarie 2019
Finiscul, Pasărea Măiastră
Mitologie daco-română
Aproape tot bestiarul mitologic al Geto-Dacilor a fost împrumutat și uneori prelucrat de lumea mediteraneană, pătrunzând profund în cultură, cu legende pomenite și astăzi. Așa s-a întâmplat și cu celebra Pasăre Phoenix. Claudius Claudianus o descrie astfel: ”Ochii ei scânteiază de o lumină tainică, în jurul gâtului penele îi strălucesc ca flacăra, deasupra capului are o creastă roșie, al cărei vârf lucește ca o stea și revarsă în întunericul nopții o lumină senină, picioarele ei sunt roșii ca purpura de Tyr, un cerc de azur trece peste aripile sale, iar partea superioară îi este împodobită cu pene aurii”.
În ”Fiziologul”, carte populară foarte răspândită în Țările Române, din Evul Mediu până în perioada modernă, se spune despre Finisc că ”hrănit este de Duhul Sfânt”; ”După nouă ani, i se umplu aripile de mireasmă și, auzind toaca preotului din cetate, Finiscul intră cu el în biserică, se așează pe jertvelnic și îndată se aprinde și se face cenușă, pentru a a doua zi preotul să îl afle reînviat și întinerit”. Iată și descrierea Păsării Minunate: ”Acest Finiscu este pasărea prea frumoasă decât toate păsările și decât păunul. Că păunul are cap de aur și de argint; iar Finiscul are chip de împărat și de pietre scumpe și este cu cunună în cap și cu încălțăminte în picioare ca împăratul”.
În ”Istoria ieroglifică”, Dimitrie Cantemir scrie: ”Ca finicii în focul lor murind și iarăși înviind”. Tot Cantemir mai scrie, referindu-se la Constelația Phoenix: ”Finicul în foc de aromate moare”. Antim Ivireanul întrebuințează forma Finix.
Să vedem de unde a pornit totul!
În dicționarele latine, este trecut și un supranume tracic al lui Dionysos, anume Bassareus. Dar tot așa i se spunea și lui Zalmoxis, BASSAR EUS însemnând ”Fiul Fermecat”; cf. rom. fecior, reg. fișor; Iași, Oaș (top.); alban. josh ”a atrage; a momi; a seduce; a fascina”; joshje ”atracție; seducție; ispitire; fascinație”. În dialectul aromân, pulu înseamnă și ”pui” și ”pasăre”, iar în albaneză, zog se traduce la fel: prin ”pui; pasăre”. Tot așa era și în limba tracă, unde BASSAR EUS se tălmăcea și ca ”Puiul (Fiul) Fermecat”, dar și ca ”Pasărea Minunată (Vrăjită)”; cf. rom. pasăre; pajeră, pajură; latin. passer ”vrabie”; alban. josh, joshje.
Dar limba tracă nu a avut multă vreme nici gen, nici număr, așa că BASSAR EUS avea mai multe sensuri: ”Feciorul Fermecat; Fecioara Vrăjită; Păsările Măiestre”. Așadar, în Cultul Zalmoxian, Mama Gemenilor Divini era Fecioara Maria, iar Fiii Ei erau tot Fecior și respectiv Fecioară. De aceea, spre a sublinia acestea, Tustrei Zeii erau înfățișați și ca Păsări Minunate, așa cum apar în celebrul Tezaur de la Pietroasele.
Cum am văzut mai la deal, la Dimitrie Cantemir apare și forma de plural: ”Ca finicii...” Deci cine a botezat comoara de le Pietroasele ”Cloșca cu Puii de Aur” a nimerit-o!
Așa se explică și superba reprezentare a Fecioarei Maria cu Aripi și Încoronată, în pridvorul Mânăstirii Govora.
Bine, bine, dar de unde știm că formele românești și universale, Finisc, respectiv Phoenix, provin din Dacia? Întru acestea, ne lămurește o inscripție getică, în vechiul nostru alfabet, așa-zis ”chirilic”, pe un bloc de marmură descoperit la Tomis-Constanța: TORPIMAEPIFANISKE. Cum era obiceiul în graiurile geto-dacice, și această inscripție se putea înțelege în mai multe feluri:
1. TOR PIM AEPI FAN I SKE. Traducerea: ”În Văpăi S-au înălțat Cei Curați la Cer”; În (pe) Lumină S-au ridicat Cei Frumoși în Tărie (Absolut)”; cf. rom. zori; zare; a zări; latin. torreo ”a arde; a pârjoli”; rom. fum; pom; aievea; a iubi; până; germ. von ”de”; alban. skaj ”extremă”; engl. sky ”cer”.
2. TOR PIM AEPI FA NISKE ”Din Foc (Tăciuni; Cenușă) se înalță Cel Curat (Bun), ca din nou să se nasccă”; cf. rom. dor ”chin; foc”; a durea; latin. torreo ”a arde; a pârjoli”; torris ”tăciune”; rom. aievea; a iubi; latin. bis ”de două ori”.
3. TOR PIM AEP I FA NISKE ”Doresc de Vămi să trec, pentru o Viitoare (Următoare) Naștere”; cf. rom. dor; a dori; vamă; latin. aevum ”ev; durată (nesfârșită a timpului); perioadă”; alban. jave ”săptămână”; rom. voi, vei, va - auxiliare verbale pentru viitor; alb. vijoj ”a continua; a urma”; rom. născu; latin. nascor ”a se naște; a lua naștere”.
4. TOR PI MAE PIFA NISKE ”Dalba (Minunata; Puternica; Slăvita) Pasăre se înalță din (cu) Văpăi ca să se nască”; cf. rom. tărie ”cer; crugul cerului”; dar; a dărui; a dura; tare; odor; pui; piu!; a piui; a pui; latin. avis ”pasăre”; TOR PI > dropie; rom. mai (adv.); mie (nr.); alban. me ”mai; încă”; maje ”vârf; culme”; rom. văpaie; vipie; alban. vape ”caniculă; zăpușeală”; rom. născu; latin. nascor.
Din toate aceste tâlcuri s-a plămădit mitul Păsării Phoenix în Dacia și mult peste hotarele ei, actualmente făcând parte din patrimoniul imaterial universal.
Afară de consemnările lui Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul și din cărțile populare, în mitologia românească Phoenixul mai este numit și Pasărea Măiastră, Pasărea Minunată, Pasărea Albă, Pasărea Cudalbă și Crăiasa Păsărilor. Cu rol apotropaic, ea apare, în gospodăriile țărănești, pe scoarțe, pe porți, chiar și pe linguri.
Pasărea Măiastră poate fi stăpânită de om, dar cu anumite limite. Pusă în condiții inconvenabile, nu mai cântă. Este o pasăre justițiară și cu forțe magice inepuizabile. Are pene multicolore și strălucitoare. Pasărea Măiastră are rang împărătesc și e slujită, la nevoie, de toate celelalte păsări, care o apără și-i îndeplinesc poruncile. Cuibul ei se află în Tărâmul Celălalt. Cu funcție psihopompă, ea este sculptată și deasupra crucilor de mormânt sau pe stâlpi funerari, cu titlul de Pasărea Sufletului.
Această Pasăre Magică este pomenită și în descântece, cum este și acesta de deochi:
Pasăre albă,
Cudalbă
Pe peatră a sărit,
Peatra s-a clintit
Și s-a răsturnat,
În patru-a crăpat...
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-o fi de la bărbat;
Fie blestemat!
De va fi prea jos,
Stea neputincios;
De va fi călare,
Calul i-ar crăpare!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-i fi de la femei
Cu ochii mirei,
Crape-le țâțele,
Cură-le laptele!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
De-i fi de la fete,
Pice a lor plete,
Treacă-le junețea,
Vie-le bătrânețea!
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că eu te-oi sufla
Și tu vei crăpa!
Fascinat de Pasărea Măiastră, Constantin Brâncuși a întruchipat-o în bronz și în marmură, cum numai geniul său putea s-o întruchipeze așa de minunată.
Adrian Bucurescu
luni, 25 februarie 2019
Nicolae Labiș
Poezia
Deși-i din implicații și rămurișuri pure
Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup,
Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure,
Căci te țintesc fierbinte, prin ghețuri, ochi de lup.
1956
duminică, 24 februarie 2019
Zâna Albă
Mitologie daco-română
În Dacia, este atestată și localitatea ALBOCA, precum și neamul ALBOCENSES, care o stăpânea. După context și după pronunție, AL BOCA se tălmăcește prin: ”Din Belșug; Cu Forță; Care (se) impune; Care (se) stârnește; Care (se) întețește; Care (se) perpelește; Care suferă; Care chinuie; Care arde; Strălucitoarea; Luminoasa”; cf. rom. al; el; ele; BECCOS ”pâine”, în dialectul traco-phrygian; boacă ”un colăcel de pomană”; fag; buhai ”taur”; puhoi; bugă ”instrument muzical, cu zgomote puternice, întrebuințat la obiceiul Plugușorului”; buhă ”bufniță”; Pâca (mit.); a se pocăi; foc; a se înfoca; Buga, Pâcă, Pucă (n.); Bâc, Bug (râuri); latin. baca, bacca ”fruct”; Bacchus - un nume al lui Dionysos, la Romani; alban. buke ”pâine; demnitate; funcție”; page ”salariu”; fik ”smochin”; bekoj ”a binecuvânta”; fuqi ”forță; putere; vigoare; vlagă; rezistență”; got. faihu ”avere; bani; vită”; ALBACUS - munte în Karia tracică; rom. Albac, Holboca (loc.); germ. Alpaka ”alpaca; aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc”.
Pe mai multe cupe de lux, descoperite în ruinele cetății getice Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, județul Olt, scrie AL BUCI ”Din Belșug; Cu Plin”; cf. rom. puhoi; bucă ”obraz”; alban. buke; page; fik; bekoj; fuqi.
Dar ALB OCA se înțelegea și ca ”Plin(ă) de Strălucire; Multă Lumină; Prea Curat(ă)”; cf. rom. alb; a (se) albi; latin. albus ”alb; luminos; senin; limpede; favorabil; oca; agă; alban. ag ”zori”; aga ”chiabur”. germ. Alpaka.
Așa a apărut în mitofolclorul geto-dacic, preluat de cel românesc, Fata Albă sau Zâna Albă, care nu trebuie confundată cu Alba, cum i se mai spune Zânei Iernii.
Această Fată Prea Curată este cea care poate curăța, poate tămădui, fiind invocată în descântece, cum este unul, cules din Preutești, județul Suceava:
- Unde te duci, fată albă?
- Mă duc la biserica albă.
- Ce să faci la biserica albă?
- Să mătur albeața,
Roșeața
Și săgetăturile,
Ca să rămâie N. curat
Și luminat
Ca aurul strecurat.
Aceeași fecioară vindecă, împreună cu nouă frați, de cei răi, ca în acest descântec din satul Bogați, județul Dâmbovița:
Fata mare șade
În malu Dunărei
Cu nouă frați,
Cu nouă securi,
Cu nouă barde,
Cu nouă sfredele,
Și șade cu mese întinse,
Cu făclii aprinse,
Și așteaptă dureri de cei răi
De la N.
De nu vor merge,
Cu securile-i vor tăia,
Cu bardele-i vor ciopli,
Cu sfredelele-i vor găuri.
Și voi, d-ei răi,
Să vă duceți
Unde popa nu toacă,
Cocoși nu cântă,
Glas se voinic nu s-aude
Și nici tăieturi de topor.
Leac să fie!
Prea Curata Fată vindecă și mâncătura la inimă, ca într-un descântec din Rășinari, județul Sibiu:
Fata mare prea curată,
Pe o bute înfundată,
Cu nouă chei aluățește
Și cu nouă plămădește.
Și cum să adună roadele câmpului,
Așa să să adune inima lui N.,
Și cum să adună aluatul de pe mână,
Așa să să adune inima lui N.!
Ca zână bună și vindecătoare, este pomenită într-un descântec aromân din Crușova, Macedonia. Iată-l în transpunere daco-română:
Zână albă,
Zână curată,
Zână fără prihană,
Zână fără spurcăciune,
Iaca, venii la tine, Strălucito:
Sunt creștină curată
Ca argintul strecurat,
Dă-mi, Albo, sănătate,
Căci sunt fără păcate!
Vindecă-mă de lingoare,
Ca o împărăteasă mare!
Să aibi milă și mai mare,
Căci am fost și m-am înșelat,
Căci n-am băgat de seamă unde-am călcat,
N-am simțit unde am scuipat!
Zâna Albă poate aduce lipitura dar și s-o alunge. Iată un descânte de lipitură, din Vârfu Câmpului, fostul județ Dorohoi:
La răchita răsădită,
Este o fată logodită,
Cu un ochi de foc
Și unul de apă.
Cu cel de apă potoale,
Cu cel de foc aprinde.
Cum să împrăștie norodul de la biserică,
Așa să să împrăștie lipiturile!
De obicei, ibovnicul Zânei Albe, respectiv al Lipiturii, este Zburătorul sau Dragobetele. Ei aduc dragostea curată, cu bucuriile ei, dar și pe cea nestăpânită, cu suferințele ei. Cum am văzut, ultima se poate vindeca prin magie. Printre alte vrăji, marțea sau vinerea se iau nouă feluri de buruieni și se pun într-o oală cu apă neîncepută, descântându-se astfel:
Avrămeasă,
Cârstineasă,
Leuștean
Și odolean.
Mătrăgună,
Sânge-de-nouă-frați,
Iarba-ciută
Și muma-pădurii!
Cum se sparge târgul,
Așa să se spargă faptul
Și Lipitura
Și Zburătorul!
Cum se răspândesc răspântiile,
Așa să se răspândească
Și Lipitura
Și Zburătorul!
Cum se răspândesc răspântiile,
Așa să se răspândească vrăjile
Și Lipitura
Și Zburătorul!
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)