S-a supărat ca văcarul pe sat
Văcarul era cel mai sărac din sat și, ce mai încoace și încolo, nici deșteptăciunea nu părea să-l dea afară din bordei. În ierarhia socială a locului era socotit ultimul om căruia poți să-i ceri vreun ajutor ori măcar, așa, o opinie, de pildă ”
Ăăă, ce zici, bă, mâine plouă?” El încerca să intre în vorbă, mai ales duminica seara, la crâșmă. Zisese și el, la un pahar, ”
crez c-o să plouă”, și a doua zi chiar a plouat, dar nimeni nu-l vedea meteorolog principal al satului, ci văcar pe viață. Rar primea vreun ban, sătenii tocmindu-l pe mălai, făină, fasole uscată sau pe o haină veche. Uneori, la crâșmă, vreun gospodar mai cu chef îi plătea două-trei țoiuri de țuică. Rude nu i se știau, de parcă îl ouase o femelă de cuc, și nici naș de botez nu avea în sat. Nimeni nu-și mai amintea de numele lui și. când cineva binevoia să i se adreseze, îi spunea ”v
ăcare”.
Stând el din zori până în amurg cu bărbia în bâtă, uneori și noaptea, a început a învăța mersul norilor și al stelelor, prevestind pentru ”distracția” lui, din ce în ce mai precis, ploile. Și iată că într-o vreme căzură peste țară numai belele: hoții și tâlharii se înmulțiseră, unii dintre ei căpătând chiar ranguri boierești, și, din pricina unei secete exagerate, foamea bântuia prin cătune. Prin târguri se mai găsea hrană de vânzare, dar nu prea erau nici bani cu care să cumperi. Și pentru că țăranii începuseră să roadă papură, acesteia îi crescuse brusc prețul! După atâta secetă, cuprins de mila bietelor vaci, care rumegau țărână, văcarul a avut o revelație: a doua zi va ploua cu găleata, dar va fi și o grindină cât oul de gâscă. Seara, la crâșmă, a anunțat evenimentul și i-a sfătuit, aproape plângând, pe gospodari să nu iasă a doua zi pe câmp, că e și cu primejdie de trăsnete. I-au râs în nas. ”
Lăsați măcar copchiii acasă!”, i-a rugat el stăruitor. Hohotele de râs s-au întețit.
Supărat, văcarul a pornit-o întins spre bordeiul proprietate personală, și-a strâns bruma de avut în desagă și, în toiul nopții, a plecat peste munți. A doua zi, pe la prânz, s-a pornit o furtună cumplită, cu trăsnete zguduitoare, și a bătut piatra cum nici bătrânii nu-și aminteau să mai fi bătut vreodată. Au fost trăsniți câțiva țărani, inclusiv copii, și au murit mai multe vite ce nu-și găsiseră adăpost în imensitatea câmpului.
Ce s-a mai întâmplat cu văcarul supărat pe sat înțelepciunea populară nu ne mai spune...
Adrian Bucurescu
