duminică, 6 august 2017

Mărturii despre Geto-Daci


  


     Într-un timp scurt Burebista întemeiase un regat puternic, care se întindea pe ambele părți ale Dunării, ajungând până în Tracia, Illyria și Noricum. Și nu era vorba de un popor barbar cu moravuri aspre. De secole, la Daci și Geți,  care erau înrudiți de aproape, pătrunseseră elemente de cultură grecească și în parte romană. Aceasta o demonstrează numeroasele și interesantele monede descoperite în Sudul Ungariei și mai ales în părțile sudice ale Transilvaniei, unde se aflase sediul principal al puterii dacice.

                  Jung, Julius, Roemer und Romanen in der Donaulandern, Innsbruck, 1887, p. 11

     Încercarea lui Burebista de a-i uni într-un singur stat pe toți Dacii a fost însoțită de succese militare și diplomatice atât de mari, încât nu putea fi uitată cu ușurință.

                  Pariberini, Roberto, Optimus princeps. Saggio sulla storia e sui tempi del'imperatore Traiano, Messina, 1926, p. 200

vineri, 4 august 2017

Moment zgubilitic





          Tranzitul crocodililor prin Cișmigiu

Un crocodil se legăna
Pe o pânză de bomfaier
Și pentru că nu se rupea
A mai chemat încă un fraier.

Un polițist se furișa
Pe marginea lacului
Și brusc la infractori urla:
- Bă, ce mama dracului,

Vă bălăciți ca-n Groenlanda?
V-ați întrecut cu nesimțirea.
Dar într-un glas se scuza banda:
- Suntem proiectul lui Gabi Firea.


                            Adrian Bucurescu

joi, 3 august 2017

Mărturii despre Geto-Daci






     Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus Geților cea mai mare parte a populațiilor vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de Romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia - până în Macedonia și Illyria -, a pustiit pe Celții care erau amestecați cu Tracii și Illyrii și a nimicit pe de-a-ntregul pe Boii aflați sub conducerea lui Clitasiros și pe Taurisci. Spre a ține în ascultare poporul, el și-a luat ajutor pe Deceneu, (...) care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau (Geții), este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să taie vița-de-vie și să trăiască fără vin. Cât despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca Romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui.

                                                                                           Strabo, Geografia

miercuri, 2 august 2017

Gerunziu


 



Fata cu păr arămiu
     dormind pe plajă
Pe apa clară
     delfini ignorând-o

Surd la colind
     cu somnul adâncat
Dorul dormind
     în adânc de verdele Mării

În depărtare țipând
     pliscul literei V.


                              Adrian Bucurescu