Sfânta Pătrime
Dacii nu prea
scriau, nu pentru că nu ar fi știut, ci pentru a-și feri misterele inițiatice. Preferau
să-și transmită învățăturile celor aleși prin viu grai. Când totuși scriau,
aveau grijă ca textele să rămână la fel de nepătruns pentru neaveniți. Dacii au
scris în mai multe alfabete, inclusiv cu ideograme. În vremea stăpânirii romane
au scris și în alfabetul latin, care, de altfel, fusese invenția lor cu mult
înainte de întemeirea Romei. Atenție: nefăcând parte din acest alfabet, sunetul
dacic Ă, moștenit de română,
albaneză și bulgară, nu era notat, ci doar subînțeles.
Cu litere
latine este și o ștampilă de pe o cărămidă dacică, descoperită la Cenad, județul
Arad. La prima vedere, textul este acesta: LEG.XIII.GE.AVR.GOD.
Bineînțeles că Romanii credeau că ștampila respectivă se referă la Legiunea
XIII Gemina, care staționa în Dacia. Tot așa au crezut și mai cred și amârâții
noștri de istorici. Această cărămidă este însă plină de mistere, pe care doar
ințiații erau în stare să le înțeleagă.
Cărămida de la Cenad
Textul se poate citi și așa:
LEG.13.GE.AVR.GOD > LEG.TREDECIM.GE.AVR.GOD; cf. latin tredecim ”treisprezece”. În final, ștampila de pe cărămida de la
Cenad se citește și astfel: LEG. TREDE
CHI MĂGHE. A VRĂ GOD.
Tălmăcirea: Excepțională! Lucrată cu migală (măiestrie).
Prin grația (voința) lui Dumnezeu.
Lexic:
LEG – ”ales;
pur; de calitatea întâi; precis; remarcabil; distins; nobil; excepțional; prețios;
sigur”; cf. rom. a alege; leac; alac ”specie de grâu foarte rezistentă”; leg ”bun lăsat de cineva prin testament; testament”; a (se) lega; latin. lego ”a alege”; liceo ”a
se vinde (cu un anume preț); a valora”; lucus
”crâng sfânt; dumbravă consacrată unor divinități”;
TREDE –
”lucrat; lucrare; muncă; treabă”; cf. rom. trudă;
a trudi; latin. trudo ”a împinge (cu forța); a mâna”;
CHI – ”cu”;
cf. rom. cu; latin. qui ”și”;
MĂGHE –
”migală; atenție; concentrare; meșteșug; măiestrie; vrajă”; cf. rom. a migăi ”a lucra cu răbdare și
minuțiozitate”; latin. magus ”de
magie; vrăjitoresc”;
A VRĂ - ”cu
voia; prin grația; cu favoarea; prin bunăvoința; din mila”; cf. rom. a vrea; a vroi; a prii;
GOD – ”Dumnezeu; Zeul; Domnul; domn; conducător”; cf. rom. gudă ”vătaful flăcăilor colindători, în noaptea de
Crăciun”; germ. Gott, engl. God ”Dumnezeu; zeu”.
Până aici, se
vede că meșterul de cărămizi își lăuda marfa, încheind cu o formulă sacră. Dar
aceasta nu e tot, ci abia acum pătrundem în misterele orfice și zalmoxiene,
căci ultima parte a textului se mai citește și astfel: A VĂR GOD. Tălmăcirile: ”Cei
patru Zei; Din (în) patru elemente (părți; direcții)”.
Lexic:
A – ”cel; cea;
cei; cele”; cf. rom. a – prepoziție
și articol adjectival;
VĂR – ”patru”;
cf. rom. fârtai ”pătrar; pătrime”; sfert < s-fer-t; germ. vier, engl. four ”patru”;
GOD – 1.
”Dumnezeu; Zeu; domn; conducător”; cf. rom. gudă,
germ. Gott, engl. God. 2. ”îndrumător; îndrumare;
direcție; parte; element; câtime”; cf. rom. gudă;
hudă ”drum îngust; uliță”; cat ”etaj; nivel”; cot
”încheietura exterioară a mâinii; porțiune unde un drum, o vale etc. își
schimbă direcția”; hat; gât; cât.
Aici e-aici!
Este vorba de unul dintre cele mai profunde mistere zalmoxiene, după care
singurii Zei ai Universului sunt patru: Tatăl, Mama, Fiul și Fiica. Ei
constituie Sfânta Pătrime, reprezentată de obicei de Cruce, simbol întâlnit în
arta de pe teritoriul României încă din Neolitic. Crucea este una, alcătuită
din patru brațe. Tot Ei sunt și cele patru puncte cardinale, adică patru
direcții (părți). Și cărămida de la Cenad este una, dar elementele care au
contribuit la formarea ei sunt patru: Aerul, Focul, Pământul și Apa.
Talismanul Cosmic
Simbol sacru, Crucea apare deseori în arta geto-dacică, păstrată îndeosebi în ceramica scoasă la iveală de arheologi. Dovadă a venerării Crucii de către Geto-Daci, este și înscrierea Ei pe un inel din tezaurul descoperit la Apahida, deasupra inscripției OM HARUS, care se tălmăcește astfel: ”Să am Forță!; Să fiu Sănătos!”; cf. rom. îmi; am; hireș ”sănătos; adevărat; arătos; celebru; chipeș; faimos; frumos; ilustru; mare; renumit; vestit; celebru”; latin. carus ”scump (ca preț); drag; iubit”. Așadar, inelul respectiv nu era doar o podoabă ci, sub protecția Crucii, și un talisman.
Inelul de la Apahida
O imagine somptuoasă a Crucii apare și pe o țintă descoperită la Sarmizegetusa, unde simbolul divin este gravat pe un pătrat, care, la rândul său, sugerează Cei Patru Zei, cele patru anotimpuri și cele patru puncte cardinale.
Ținta de la Sarmizegetusa
Frumoasa noastră limbă a păstrat în miezul ei prezența veșnică a Celor Patru Zei, Stăpâni ai Universului, prin cuvântul
Fire, ce vine din geto-dac. VĂR ”Patru”. Iată actualele sensuri din FIRE: ”Natura înconjurătoare; Lumea; Universul; structura fizică și morală a unei ființe; caracter; temperament; minte; cuget; cumpăt”.
Prințul Rabocentus
Printre numeroasele triburi tracice, este atestat și cel al Bessilor, neam independent, care trăia pe teritoriul cuprin între Munții Rhodopi și cursul superior al râului Haebrus (Marița). Herodot îi descrie ca un fel de castă preoțească de Satyri, Bessii fiind interpreții divinațiilor sub forma de incantații profetice ale unei preotese a unui altar-oracol al lui Dionysos, aflat pe vârful unui munte, care se crede că este Perperikon.
La Strabon, însă, Bessii sunt descriși ca cei mai feroce dintre triburile trace independente, locuind în apropiere de lanțul Mons Haemus.
Au opus o rezistență dârză Macedonenilor, apoi Romanilor, încât numai după lupte îndelungate au putut fi supuși. Ei au trecut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, și în Nordul Dunării, căci îi întâlnim și în Carpații Septentrionali.
Ei bine, un principe al Bessilor, atestat în scrierile antice, se numea Rabocentus, de unde, slavă Cerului, aflăm și de unde vin denumirile populare ale lunii Septembrie, Răpciun sau Răpciune. Iată cum se tălmăcește antroponimul tracic: 1. RA BOC EN TUS ”Când se înalță Cei Doi; La Plecarea Celor Doi; Care Îi slăvește (preamărește) pe Cei Doi; De la Zeii Cei Doi”; cf. rom. la; fag; fugă; a fugi; latin. veho ”a merge; a călători”; Bacchus - numele lui Dionysos la Romani; alban. buke ”demnitate”; got. weihs, germ. Weg ”drum”; slav. Bog ”Zeu; Dumnezeu”; rom. în; doi; îndoit ”dublu”; alban. dy ”doi”; dyzoj ”a (se) dubla”.2. RA BOCEN TUS ”La Înălțarea Conducătorilor; Când S-au ridicat (au plecat) Mai-Marii”; cf. rom. la; a (se) băjeni, a (se) bejeni; băjenie, bejenie; pâșen ”mândru; trufaș”, pâșenie ”mândrie; trufie”; dus; tisă (bot.); des; Tisa (râu); latin. dux ”conducător; comandant; călăuză”; alban. dash ”berbec”.
În mai multe texte legate de Geți, se spune despre Gemenii Cerești că au unificat și au condus toată Tracia, fiind Cei Mai Buni Conducători pe care această țară I-a avut vreodată. Principala Lor reședință era la Netindava, lângă Lacul Sacru Saratokos.
Așadar, RA BOCEN înseamnă și ”Înălțarea”. De aici provine și denumirea comunei Ripiceni, din județul Botoșani.
Toamna de Aur a Înălțării
În tradițiile românești, Simbolul Sacru are o sărbătoare specială, Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 Septembrie. La Geto-Daci, această lună a căpătat denumirea de RA BOC EN TUS ”Înălțarea Celor Doi”, fiind vorba de
Înălțarea Gemenilor Divini, Apollon și Artemis, la Cer, întregindu-Se astfel Sfânta Pătrime.
Evenimentul sacru a avut loc la Echinocțiul de Toamnă.
Dar cum traca și toate dialectele ei erau magice, cu tâlcuri din tonuri și accente, RA BOC ENTUS mai însemna și ”La Plecarea (Dispariția) Florilor”, fenomen specific toamnei; cf. rom. la; fugă; latin. anthus ”floare”; anthinus ”de flori”; alban. end ”polen”; grec. anthos ”floare”.
Din unele documente geto-dacice, deocamdată secrete, aflăm și amănunte despre Întâmplarea Divină. Zice-se că, înainte de despărțirea definitivă de poporul Lor, Apollon și Diana, supranumiți Amândoi și Zalmoxis, Și-au chemat apropiații la palat, oferindu-le o cină. Venea Echinocțiul de Toamnă, iar Zeii au băut cu apropiații lor o cupă de vin, spunându-le că următoarea o vor bea în Rai. La această Cină de Taină, Zeii le-au împărtășit oaspeților și câteva secrete ale Universului și ale Vieții. A doua zi, Apollon și Diana au trecut râul sfânt Naparis, astăzi Ialomița, la tribul Piangeților, în cetatea Cabesos, azi satul Copuzu, unde copilăriseră. Acolo, au ales ca loc de plecare colina ce străjuiește lacul Neamțu, a cărui denumire vine de la geto-dac. AN NAMA TIA ”De unde S-au ridicat Zeii; Plecarea (Dispariția) Zeilor”; cf. rom. în; nime (reg.)”nimeni”; latin. nemo ”nimeni”; latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Dumnezeu; Domnul”; rom. nămete; irland. nemed ”sanctuar”.
Lacul Neamțu
Pe când își luau rămas bun de la cei apropiați, s-au ivit în văzduh lucruri neînțelese, precum și schimbări de necrezut: lumina Soarelui a dispărut și s-a așternut noaptea, nu blândă și liniștită, ci plină de tunete și fulgere înspăimântătoare, de vijelii ce aduceau furtuna din toate părțile. În vremea aceasta, ceata civililor s-a împrăștiat fugind, iar ostașii s-au strâns la un loc. După ce a încetat tulburarea și a strălucit din nou lumina și lumea s-a adunat iarăși, oamenii au început să-I caute pe Frații Divini; dar ucenicii și ucenicele Lor nu au lăsat poporul să continue cercetarea, nici să mai întreprindă ceva, ci le-au spus tuturor să-I cinstească pe Cei Doi Zalmoxis, deoarece S-au înălțat în Crugul Cerului, la Părinții Lor Adevărați. De acolo Ei vor fi Zei binevoitori pentru Geți, așa cum le-au fost și conducători buni pe pământ.
Cele două solstiții și cele două echinocții erau sărbători esențiale în calendarul strămoșilor noștri.
Cum se vede, străvechea noastră istorie este în bună parte sacră iar adevărata Țară Sfântă este Dacia.
Adrian Bucurescu
