Patimi superbe

Nu-mi pomeni de neliniște, nu,
plop argintiu!
Săgețile albe ale Lunii
pe mine mă caută.

Nu-mi pomeni de broboane de sânge, nu,
mac plăpând!
Vântul sălbatic
pe mine mă strigă.

Nu necheza haiducește, nu,
mânz de Bărăgan!
Frâul în pietre scumpe
e pe măsura mea.

Nu mai lătra așa furios,
câine-lup suplu și mândru!
Biciul de mătase și plumb
pentru mine se zvârcolește.

Nu mai bate așa nervos,
inimă chinuită!
Lama curbată a curcubeului
ne aduce liniște.

Nu! Nu mai ritma a tristețe,
inimă chinuită! Nu!


                         Adrian Bucurescu

Odaie țărănească

                                                              Sărățeni, județul Ialomița

          Haiducească

                              Lui Cornel Nistorescu

Alelei, ciocoi bogate,
De ți-ar crește-un gheb în spate,
Cu toți banii datorați
Și pe furiș numărați!

                                                   Folclor

Amurg de inimă

Ce violetă-i astă seară Luna!
Ce rece ești, iubito, astă seară!
Ce straniu latră câinele întruna
La starterul neonului de ceară!

Și dragostea e doar o ironie
A ierbii ce se leapădă de verde.
Cel ce iubește mult o simfonie
Va pierde mult din sine. Cât va pierde!

Ce multă promoroacă pe orgolii
Și ce de rouă-n sufletele noastre!
Nici n-ai visa că stoluri mari de molii
Pândesc mătasea stelelor fiastre.

De-atâta optimism prin jiur îți pare
Că ți se face greață uneori,
Deși prin piept nervurile de gheață
Nu ți-au ucis iubirea pentru flori.

Cum pâlpâie neonul alb de ceară,
Ce straniu latră câinele întruna!
Ce rece ești, iubito, astă seară!
Ce violetă-i astă seară Luna!


                             Adrian Bucurescu

Un prieten mult drag mie

                               
                                                                                  Bobiță, pe Pământ și în Cer

Moara Plângerii

       

Sunt prea multe geamuri închise
Cad prea multe ploi peste vise
Podul din față a tot putrezit
și iazul demult nu s-a fost limpezit.

De-un timp deseori tresar eu când
năvalnic îmi bate în tâmple un gând
de o moară anume cu tâlc auster
ce macină noapte și zi un mister.

La hanul de-alături cu nume de pește
lumea cântă și chefuiește
doar din când în când oaspeții pălesc
când din iaz se aude un plâns nefiresc.

De aceea iubito uneori mă înspăimânt
apoi uit cu tine și râd și cânt
cu toate că primenirea noastră
lasă rece marea cupolă albastră.


                                   Adrian Bucurescu

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Întoarcerea Celor Doi Zei >

     ON POYRIM SETO MESOON ! MEGAL CENEO SINOM ZOAYO! OLGEN TASOIE DOYE SAVELO OYHIE VORM OROTON PAN. O NOSO COTO SOPEZIEO PATRIDO DAVO GETO. COT PASLOE GENEO G HRAP SARMY GETOYZO! DYEO ZAVELIO O SANGEO TRONO GIHOSI. EHO BOEROVYSTO O AMO SEOT ZI POFILO ASO MAGINO.

     Tălmăcirea:

     Să înfrânăm pofta de mâncare! După cină, să dormim până la ziuă!
     Sfinții Magnifici, Cei Doi Savelo, S-au ivit în vremea domnului Oroton. Cei Prea Curați au fost supușii putreziciunilor din Țara Geților. 
     // Cine conduce neamul să fie ales de Sfatul Vitejilor! 
     Cei Doi Savelo Se vor întoarce la cei sărmani. 
     Eu, Boerovisto, am fost ales, și cu poporul m-am identificat. 

                                  Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005