miercuri, 1 martie 2017

Localizarea Atlantidei pe teritoriul României





          Poseidon și Kleitho

     Referindu-se la centrul religios, militar, politic și cultural al Atlantidei, Platon insistă că acesta era situat pe o insulă mare. Așa și era Dobrogea din vremea primilor Atlanți, o insulă întinsă, înconjurată din trei părți de Dunăre, iar dinspre Est, de Marea Neagră. Astăzi, partea de Sud, prin care curgea Dunărea, este Valea Carasu, Fundul acestei văi, urmat în mare măsură de actualul Canal Dunăre-Marea Neagră, are versanți abrupți și înalți din loess, obârșia Văii Carasu aflându-se foarte aproape de Mare, cumpăna de ape situându-se în zona Straja, la câțiva kilometri de Constanța. De altminteri, în turcește, Kara Su înseamnă ”Apa Neagră”, denumirea fiindu-i tradusă din limba autohtonilor. Încă din anul 1903, specialiștii au emis ideea unui curs al Dunării pe direcția Văii Carasu spre Mare. Cu siguranță, și pe acolo curgea fluviul în Mare, de vreme ce numele văii vine de la ”Apă”.
     De-a lungul mileniilor, litoralul Mării Negre a suferit numeroase modificări, cele mai multe în urma cutremurelor și potopului ce au distrus Primul Imperiu Atlant. Din ostroavele ce vor fi format un mare arhipelag, s-au mai păstrat doar câteva, printre care celebra Insulă a Șerpilor, Insula Popina, din Nordul actualului liman Razelm, Insula Ovidiu, pe lacul Siutghiol, și altele. Delta Dunării e plină de ostroave, mai mari sau mai mici. În Antichitate, cetatea Histria era port pe țărmul golfului Sinoe, ultimul fiind astăzi doar un liman. Schimbări pe țărmul de Vest al Mării Negre au loc chiar și astăzi, aluviunile Dunării întinzând pământul cu câțiva metri pe an.


                                                                  Insula Șerpilor

     La începutul secolului al XIX-lea, s-au descoperit, în mijlocul Insulei Șerpilor, ruinele unui templu uriaș, din calcar alb, cu multe fragmente de sculpturi în marmură, templu ce-i va fi fost închinat cu certitudine lui Poseidon, primul rege al Atlantidei. La rândul ei, Insula Popina, e plină de ruine străvechi, și ceea ce e foarte important, are izvoare calde, despre care Platon scrie că se găseau în aria metropolitană a capitalei Atlanților. În adâncul Mării Negre, în fața Mangaliei, fostă cetatea Callatis, se găsesc ruinele unui întins oraș scufundat, așteptând să fie explorate de arheologii subacvatici și admirate de turiști.


                                                                 Insula Popina

     În legătură cu situarea Atlantidei, de către Platon dincolo de Coloanele lui Herakles, trebuie reamintit că această denumire au avut-o și stâncile situate la ieșirea din Strâmtoarea Bosphor în Marea Neagră.
     Un argument incontestabil în favoarea localizării centrului Imperiului Atlant pe teritoriul României îl constituie cuplul zis ”Gânditorul și Femeia lui”, descoperit la Hamangia, în pământul Dobrogei, care-i reprezintă pe părinții fondatori, ai poporului nostru, Sfinții Împărați Poseidon și Kleitho.


                                              Gânditorul și Doamna lui, la Hamangia

     Iată cum se traduce PO-SEIDON: ”Cel care stă; Cel Așezat; Cel (de) Neclintit”; cf. rom. a ședea; stană; ”stâncă”; baștină; buștean; a dormi buștean. ”Cel Așezat” este și astăzi, în limba română, ”Cel Cugetat; Care cugetă”, așa că titlul de ”Gânditorul” este foarte nimerit.
     Iată cum se tălmăcește K-LEITHO: ”Cea Multă; Cea Măreață; Cea Mărinimoasă”; cf. rom. lat; a (se) lăți; liotă; Letea - cea mai nordică pădure subtropicală, în Delta Dunării; Laiotă - numele unui voievod muntean; Leaota - masiv muntos; gloată; a clădi.
     Înfățișarea și atitudinea acestor statuete sunt de fapt hieroglife, care trebuie citite precum numele lor. Încă un Gânditor a fost descoperit în Moldova, la Târpești. Nicăieri, în lume, nu s-a mai găsit așa ceva, fiindcă de aici, din România, a pornit Imperiul Atlant, de întindere planetară și de durată multimilenară.


                                                             Gânditorul de la Târpești

     Atât cât se întrezărește în lumina documentelor și a altor mărturii, întreaga și fascinanta istorie a Atlantidei va fi prezentată în continuare în acest serial.

                                                                                                       Adrian Bucurescu

marți, 28 februarie 2017

De Mărțișor




     Tuturor cititoarelor acestei pagini le doresc ca Albul lui Apollon și Roșul Dianei, simbolurile Gemenilor Divini ai Geto-Dacilor, să le aducă o primăvară frumoasă, plină de sănătate, fericire, noroc și belșug!

                                                                                                     Adrian Bucurescu

Adolescență




Pe când eram adolescenți,
în România se mai citea poezie.
Adeseori zarea ardea
într-o lumină viorie.

Pașii tăi nu umblau, ci dansau,
că nu te ridici în văzduh mă miram.
Aveai, iubito, niște ochi luminoși,
la care, halucinat, mă pierdeam.

Petale de nori se scuturau,
părul tău mătăsos miroznându-l.
De-atâta dor, nu mai știam
de mine zile și nopți de-a rândul.

Ce suferință și ce plăcere,
ce de neliniște în piept!
Mai bine muream de atunci,
fără ca pacea s-o mai aștept.

Toate acestea demult s-au dus,
alte lumini ne-au frânt pe-amândoi.
Noi ținem în suflet icoane,
pământul ne ține pe noi.


                              Adrian Bucurescu

luni, 27 februarie 2017

Venirea Zeilor





          Tăblițele dacice de la Sinaia

     LUCO DE NOCTO EDE RUMUANOY IDEAT HITUR. HE DOE ON NURE TE FOYON COPONO TELI. AUDEINDO MATEO SO VASORIO YSIE MATEO SO ZIEA DO DAVO FECOTO EN ALIT OE POETO RYBIETO. AHI NOESYO YON NUVOISO TAMARI OE TRACO DAVO GHETO: DENOE RE POPA DUE AETA TO LYOYN GHIOSO. DENOY SIMOALO EO YROTO. VIS OE UHIROE AOY AHIO TAMARO. MATO ZIEA DO DAVO GHETO ON MESO.

     Traducerea:

     În timpul nopții, au venit Luminoșii, trecând hotarul. De Cei Doi au povestit ostașii că au venit din Cer. Auzind Mama de Prinți, a plecat Mama spre Zei de acasă, făcând din drum un semn Copiilor. Îndată Prea Curații Gemeni au înțeles și au mers spre Cetatea Geților. La ziuă, Cei Doi Sfinți au trecut de Apa Fermecată. În ziua a șaptea, Ei S-au arătat. Văzându-i înghețați, Ea îndată I-a încălzit. Mama pe Zei în Cetatea Geților I-a adăpostit.

                  Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005
     

duminică, 26 februarie 2017

Ultima zăpadă




Eu n-am amintiri de la străbuni,
Eu am amintiri de la urmași.
Torc mâțișorii în aluni,
Iarna mai are doar câțiva pași.

Și totuși ninge cu fulgi de aur
Peste zurgălăii ghioceilor,
Și în ultima zi a lui Faur
Miros de pe-acum florile teilor.

Crestele pupezelor la hotare
Ca niște lăstari au răsărit.
În pământ șerpii ling mărțișoare
Și vama cucului a înmugurit.

Ce de alb peste vișini și pruni,
Primăvară, în curând ai să lași!
Eu n-am amintiri de la străbuni,
Eu am amintiri de la urmași.


                               Adrian Bucurescu




sâmbătă, 25 februarie 2017

Mărturii despre Geto-Daci


 


     Costumul e cel pe care l-am descris la început: mantie, cămașă din pânză cu mâneci lungi, pantaloni largi strâns jos în cute, peste care veneau încălțările, boneta frigiană din piele de oaie sau din pâslă, deosebindu-i pe ofițeri de soldații simpli, care luptau cu capul descoperit.
     Femeile sunt îmbrăcate în tunici cu mâneci largi și mici cute, răscroite în jurul gâtului, strânse în talie și care ajung până la glezne. Peste cămașă au o mantie scurtă, cu sau fără  mâneci; părul le este acoperit cu o basma răsucită în jurul capului. Aproape toate țin un copil de mână sau poartă în brațe un prunc.

                                     Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine,   Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 47 - 48

vineri, 24 februarie 2017

Praznic



Au înflorit iar ghioceii, brândușele și toporașii.
Spre România Primăvara desigur își îndreaptă pașii,
căci am văzut mocnind zăpada și-am auzit în depărtări
țipând pe drumul către țară pribege stoluri de cocori.

Numai din sufletele noastre să plece iarna nu se-ndură;
un frig siberian ne-oprește să ne mai luăm după natură,
și chiar când Soarele dă iama cu vâlvătaie din senin,
în sufletele noastre ninge și suflă crivățul hain.

Românii nu mai știu să râdă ca Dacii de odinioară,
să tragă cu săgeți în norii ce-ntunecă frumoasa țară,
și în vârtejuri de ninsoare nici nu mai văd care-s dușmanii,
nici nu mai murmură ”O, Helis, o, Helis Almus aba Tani!”.

Dar Zeii noștri nu ne uită, și-au hotărât un ceas năprasnic.
Compatrioți, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic.
Pe culmi de munți ard focuri sacre, din corn Zalmoxis cheamă duhuri,
în ciuda iernii crapă gheața și crengile-s pline de muguri.

Și, aducându-ne aminte de vremile de vitejie,
să punem iar săgeți în arcuri și să ochim către stihie,
să ne răsară flori în suflet chiar când afară-i ger năprasnic!
Compatrioți, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic!


                                                          Adrian Bucurescu