marți, 31 ianuarie 2017

Istoria Secretă a Românilor


  
          Fuga din Rai. Noul Regat al Amazonienilor

     Recent, în episodul intitulat ”Prima Unire. Geneza Poporului Român. Atlantida”, am scris despre sosirea unor Oaspeți Astrali, în frunte cu Poseidon sau Semyaza, în capitala Amazoanelor, în urma căreia primii s-au însoțit cu frumoasele pământence. Că acești nou-veniți în Bărăgan aveau puteri supranaturale o dovedește fuga temutelor războinice spre Apus, peste munți. Fugarii erau conduși de regina Leukippe, ce-l avea alături pe prințul consort Evenor. Ei mai sunt cunoscuți și ca Adam și Eva, dar povestea lor a fost mult denaturată de ”Vechiul Testament”. Bărăganul, patria Amazoanelor, a cărui denumire vine de la BELA G(H)INES ”Femei Minunate”, se mai numea și HELIS ”Însoritul; Solarul; Cerescul”, și, până în zorii Evului Mediu, o cetate getică, din vatra fostei capitale amazoniene, s-a numit Helis, ajungând celebră sub conducerea marelui rege Dromichaites. În favoarea traducerilor corecte ale acestui străvechi toponim avem grec. Helios - Zeul Soarelui, precum și engl. holy ”sfânt”. Pentru fugarii care stăpâniseră mai înainte locul, acesta era chiar Raiul, tărâmul cel mai  însorit și mănos, rămas în miturile grecești și romane ca un tărâm divin, numit Helysion, respectiv Elysium, sau Câmpiile Elysee.


     Aici, după legendele antice, ajung după  moarte eroii virtuoși. În Câmpiile Elysee, se află pășuni înfloritoare și domnește o veșnică primăvară, nu plouă, nici nu ninge, nu e frig și nu e cald, iar Zefirul, domolit, aduce o adiere răcoroasă și plăcută. Este Paradisul atâtor mitologii, inclusiv Edenul din ”Vechiul Testament”. În fine, episodul a dus, în ”Biblie”, la cel cunoscut sub titlul de ”Izgonirea din Rai”.


     După ce au trecut munții, Amazonienii, sub conducerea Evei, adică a reginei Leukippe, cum e numită în dialogul ”Kritias” al lui Platon, au întemeiat noi cetăți, iar capitala lor este atestată de sursele antice ca THEM IS KYRA ”Cetatea Doamnelor; Fortăreața Frumoaselor”; cf. lat. domus ”dom; casă”; slav. dom ”casă”; iz ”din; de la”; rom. chera, chiră ”doamnă; cucoană”; Chira (nume); grec. kyria ”doamnă”; lat. cara ”dragă; iubită; scumpă”. Fiind ei fugari, râul care străbătea noua capitală se numește până astăzi Bega; cf. slav. bega ”fugă”. Astăzi, cetatea THEMISKYRA se numește Timișoara, după ce a trecut prin forma *THEMISHYRA. Iată de pe când a început istoria noastră, de altfel cea mai veche din lume!
     În fine, un avanpost al Amazoanelor a fost TIBISCO ”Fetele; Domnițele”; cf. rus. devușka ”fată”. I s-a mai zis și TIB ISCON ”Cetățuia celor Pribegi”; cf. geto-dac. dava ”cetate”; rom. Deva; alban. tapje ”cetățuie”; rom. a izgoni. Așezarea este localizată de arheologi în apropierea actualului municipiu Caransebeș, și apare pe hărțile antice și sub denumirile TIBISCUS și TIBISCUM.
     Nu doar Themyskira și Tibisco sunt argumente hotărâtoate pentru localizarea Noului Regat al Amazonienilor în actualul Banat. Pe când eram jurnalist la ”România liberă”, am fost în deplasare, la 17 Februarie 2001 în comuna Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin, fostă Valea Rudăriei. Acolo, un localnic, care nădăjduiesc că mai trăiește, pe numele lui - Milică Soameș, mi-a arătat o stâncă înaltă, cu chip de om, zisă ADAM. Cu câțiva ani înainte, mi-a mai spus Milică Soameș, lângă Adam era și EVA, dar s-a prăbușit...

                                                                                                             Adrian Bucurescu


   
   
     

luni, 30 ianuarie 2017

Сергей Есенин / Serghei Esenin





          Воспоминание / O amintire

Acel Octombrie nu mai e același,
Nu e același Octombrie acum.
În țară, unde se crapă de frig,
Urla și șuiera pe drum
Octombrie, ca o fiară rea,
Octombrie al anului șaptesprezecelea.
Eu îmi amintesc înspăimântătoarea
Zi cu multă nea.
An văzut-o cu o tulbure privire.
O umbră de fier plutea
Peste întunecatul Petrograd.
De pe atunci toți presimțeau urgia,
De pe atunci toți presimțeau ceva,
Au știut,
Că nu degeaba, se știe, au adus
Soldații cu țeste de oțel
Ce s-au desfășurat...
La rând au tocat...
Privitorilor le tremurau genunchii...
Și cineva deodată a izbucnit în plâns
Rezemându-se de zid cu frică.
Și a început...
Privirile s-au zbuciumat
De focul războiului civil,
Și fumul de la focurile ”Aurorei”
În zarea de foc s-a urcat.
S-a împlinit o soartă fatală,
Și pe țară, cu sudalme de mamă, sub nori,
O inscripție de foc s-a înălțat:
”Sovietul Deputaților Muncitori”.

                                                  1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu



duminică, 29 ianuarie 2017

Gemenii Divini


          Tăblițele dacice de la Sinaia
 



     LEO NETO O LOEDE LUIMOPEDO O NOE DAVO A LETEO LO OLADA POOD E HOOZ GEZ. OLHO HOBOLYOD OD TE OY OES OMAILO HO MATOH. DOAE POPET DOMOZ TOMO A SOSO ZA ZOTO OEIT OE DOMAE LE VYLO O MOTO OPE OL DAVO GETO. ZALMOGIO TISCYO.

     Traducerea:

     Cei Curați au fost născuți de Loede cea Strălucită, în țara noastră, în anii lui Olada Vodă, într-o casă mică. Cei Mari au coborât la cele mai umile dintre gazde. Cei Doi Magi în căsuța de pe colină au crescut, și stăpânii acelei case I-au adăpostit pe malul unei ape din Țara Geților. Pe Zalmoxii să-I preamăriți!

                                     Adrian Bucurescu, ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005





sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Noua Lege


Pace n-am adus, nici n-am de gând.
Lumea asta nu-i pentru răsfăț.
Pe frig și pe cald, zile la rând,
să nu mă astâmpăr învăț.

Uneori, îmi pare rău și mie
că devreme am plecat din sat,
însă România mă îmbie
drumurile toate să-i străbat,

să mă sui la munții-nzăpeziți,
să cutreier dealuri și vâlcele,
să ghicesc în norii risipiți
unde e Norocul țării mele,

să-l înșfac de frâu și să-l silesc
pe la toate casele să meargă
și de pe tărâmul românesc
pe cutezători să mi-i aleagă,

să se-adune iar Oastea cea Mare,
ce e rău în țară să zdrobească
și să vadă toți de ce-i în stare
Noua Lege-n Țara Românească.

Pace n-am adus, nici n-am de gând.
Lumea asta nu-i pentru răsfăț.
Pe frig și pe cald, zile la rând,
să nu mă astâmpăr învăț.


                             Adrian Bucurescu





vineri, 27 ianuarie 2017

Mărturii despre Geto-Daci


     ”Acești Daci au fost locuitorii cei mai vechi ai Ardealului, Moldovei și Munteniei, fiind foarte viteji și neîntrecuți în lupte.
     (...) Unii spun de cuvântul acesta, Geta, (...) că ar însemna suliță de aruncat sau lance, potrivit căreia Geții n-ar însemna altceva decât popoare de viteji, sulițari și lăncieri.   
     (...) Unii învățați socotesc că numele acesta de Dakus înseamnă luptător, adică viteaz.”

                             Huszti Andras, ”O es ujj Dacia”, 1791, p. 5 - 6

     ”(...) se pot vedea oameni având pe cap un fel de căciuli, așa cum poartă astăzi unii Traci numiți Geți și cum purtau înainte vreme Lacedemonienii și Macedonenii, iar alții au tiară și (un fel de) șalvari - pare-mi-se la fel ca Perșii, Bactrienii, Parții și mulți alți barbari.”

                             Dion Chrysostomos, ”Discursuri”




joi, 26 ianuarie 2017

Сергей Есенин / Serghei Esenin


   


     ”Ах, метель такая, просто черт возьми...” / ”Ei, drăcia naibii, viforul pieptiș...”

Ei, drăcia naibii, viforul pieptiș
Bate cuie albe în acoperiș.
Numai eu n-am teamă, cum oi fi sortit,
Cu inima șuie spre tine-am pornit.

                                                                                         1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu




     

miercuri, 25 ianuarie 2017

”Maestrului” Ion Cristoiu


     Balada maeștrilor






În dăsagi, pe umăr, văru-meu Păcală
Aducea-n tîrg ouă și smîntînă-n oală.
Numărînd la mînă cît e săptămîna,
Cumpănea cu ouă brînză și smîntîna,
Și pornea de joia și cu bulzi de caș,
Să-i ajungă vineri marfa în oraș,
Cînd, din casă-n casă, pentru fiecare
Domn, avea vreo turtă și prin buzunare.
Advocați și doftori și adeseori
Cîntăreți și pictori, dascăli și actori.
Dintr-un timp aude un cuvînt ciudat,
Care fuse-aproape greu de învățat.
Cînd vorbeau de scară-n uși ori pe ferestre,
Domnii, mușteriii, își ziceau ,,maestre”.
Cîte cinci și zece de-astfel de pedeștri,
Adunați la poartă, toți erau maeștri.
,,Ce-o mai fi și asta ? se-ntreaba Păcală,
Că- n-am auzit-o-n piață, nici la școală.
Poate-n capitală este și rămîne,
Ca-n Găiești, cum fuse ,,neică” sau ,,jupîne”.
Dar văzu că vorba ,,maestre” stîrneste
O înviorare, parcă-i franțuzește,
Și la bătrînețe și la tinerețe.
El, un an de zile puse să o-nvețe.
Cei chemați cu vorba care i se spune
Înfloresc în sine-ndată. Ce minune !
Cum le zici ,,maestre” în ce-aveai de spus,
Gîtul li se-nnalță de trei ori mai sus,
Omul e mai ager, mai vioi, mai sprinten,
Ca un roib agale, îndemnat de pinten.
Și Păcală-și zise: ,,Vorba asta scurtă
E ca mîngîierea porcului pe burtă.
E cu farmec dulce și, din strîmb ori ciung,
Simți că te lățește și te face lung.
Insul se mîndrește, limba-i se deznoadă
Și ia vînt și, vesel, dă-n nădragi din coadă.
Măi, ce bine-mi prinde !
Am aflat și harul
Să-mi pui în picioare bine și măgarul.
Cum ajung acasă, văd eu cît îi este
De fudul auzul, și-o să-l strig : Maestre !”


                                                 Tudor Arghezi