Tu, Maică Preacurată şi pururea frumoasă,
Aleasa noastră Doamnă şi Fiică a Luminii,
Tu, Dacie Divină, duh blând plutind în casă,
Eu rogu-Te-nfloreşte-Ţi pe frunte astăzi spinii!
Prea mult Te-a încercat în ochi argint de lacrimi,
Prea mult omăt în plete Ţi-a troienit istoria,
Şi Maică a Durerii ai fost arzând în patimi
Şi fulgi de iarnă tristă Ţi-au nins prin veacuri gloria!
Ci, Maică Milostivă, în cronice mai plânge
Încet un prunc prea fraged, orfan de primăvară;
Noroc de temerarii ce-au lămurit cu sânge
Că nu e dor pe lume mai crâncen ca de ţară!
Tu, Dacie Preasfântă şi pururea frumoasă,
Mereu îmi dai putere, Tu, Fiică a Luminii,
Şi-acum, când curcubeul e liberă mătasă,
Eu rogu-Te-nfloreşte-Ţi pe fruntea albă crinii!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu