Ecourile

Mai alb ca peretele
stă lipit de perete
doctorul înrămat,
stră-străbunicul doamnei Lulu.
Și cum din Lulu
nu e în casă
la ora asta
decât parfumul,
îmi iau inima-n dinți
și-l întreb pe doctorul înrămat,
doctorul fantasmelor
din Bucureștii de odinioară:
Domn doctor, luminăția-ta,
fă-ți pomană cu mine, fii milostiv,
spune-mi ce s-a petrecut cu acela
al cărui nume este pe buzele tuturora,
acela care a zguduit lumea în veci,
înălțând-o,
ce avut-a el, Eminescu?

- ”O patimă grozavă,
o patimă neînduplecată,
mai tare ca oțelul și cremenea.
Mania grandorii,
comparată cu patima lui
este nimica, o nimica toată:
Eminescu se credea Eminescu.”

Asta mi-a spus
doctorul înrămat,
str-străbunicul doamnei Lulu.
Și ecoul repetă
și niciodată nu voi uita:
Eminescu se credea Eminescu.


    Emil Botta, ”Un dor fără sațiu”, Editura Eminescu, 1978