miercuri, 27 septembrie 2017

Lume, lume de țărână





Ca o lumânare aprinsă
viața se topește.
Picură sufletul
care iubește, care urăște.

Unii ard mai mărunt,
alții revarsă lumină
și topesc ceara
până la rădăcină.

Carnea mea de ceară
într-o zi va fi aruncată
și pe tărâmul acesta
n-am să mai vin niciodată.

Lume, lume de țărână,
de tine m-oi sătura
când m-or stropi cu vin,
când va suna scândura.

Scândura cum va suna?
Ca o toacă din lemn de sânger,
semn că, deși am fost lut,
voi fi din nou înger.


                         Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu