luni, 3 aprilie 2017

Rău de Alb




Pasiunile sunt mai grave când Soarele
moare în candela serii,
hulit de omăt și slăvit de salcâmii
striviți de măreția pură a căderii.

Ochii sunt atenți în întuneric,
când, tulburând amețită păunii,
Noaptea, ca o cățea plină de lapte,
linge sarea roșie a Lunii.

Aleargă pe patine de platină
zânele Iernii în văluri de gală.
Taci și ascunde-te în inima mea
ca într-o caldă, magnifică sală!

Și atunci, într-o goană nebună,
sângele meu va fugi să te-aline,
flux și reflux, de la suflet la inimă,
în cea mai albă uitare de sine.


                             Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu