În pădurea Groasa
Nu știe ce-i coasa
Iarba deasă,
Iarba grasă și frumoasă.
Fluturi de toate culorile
În zig-zag salută zorile.
Flori cât roțile de car
Pline ochi sunt de nectar.
Albinele, cu duiumul,
Florilor le sorb uiumul.
Mierle și privighetori
Cântă ca de sărbători
Și-n limpezi verșuri de cuci
Ghicești doine de haiduci,
Iar din vremile bătrâne
Groasa e tărâm de zâne,
Și-n poiana cea mai largă
Inorogu-n zori aleargă.
Din ferigi, după orândă,
Spiridușii stau la pândă.
Umbre lungi se țes în mreajă.
De unde atâta vrajă?
Nu cumva Groasa-i un loc
Raiului mândru metoc?
Că-n a teilor mireasmă
Picură din cer aiasmă.
Pociovaliște prea sfântă
Pădurea mea mă descântă
Și-n piept un crin mi-nflorește.
Doamne, miluiește!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu