”Заря окликает другую...” / ”Zorile pe altul îl cheamă...”
Zorile pe altul îl cheamă,
Fumegă horbota de otavă...
Mi-am amintit de tine, mamă,
Draga mea atât de firavă.
Înspre colină mergi ca altădată,
Strângând în mână toiagul scorojit,
Privești la rupta Lunii gheată,
Ce plutește pe râul adormit.
Și te gândești cu-amărăciune, știu,
Cu neliniște și cu un mare foc,
Că de acele locuri pe al tău fiu
Nu-l mai doare sufletul deloc.
Apoi mergi spre cimitir, în jos,
Și rezemată de o piatră te înfiori,
Oftezi la fel de simplu și duios
Pentru frații mei și surori.
Surorile ca luna Mai s-au făcut,
Iar noi cu toții am crescut voinici,
Așa că ochii spre văzduhul tăcut
Cu mâhnire să nu-i mai ridici!
Destul cu plânsul! E de prisos!
Venit-a vremea ca să iei seama
La merii sălbatici, care, tot dureros,
Pierd frunzele lor ca arama.
Fiindcă bucuria rar o culegi,
Ca zvonul primăverii pe pământ,
Decât să putrezesc și eu pe crengi -
Mai bine mă aprind și ard în vânt.
1925
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
