Mitologie românească
În ruinele cetăţii Apullum, a fost descoperită următoarea inscripţie tegulară dacică: AC C(H)IPIO I AN NUNO VUV FELIC(H)E. Traducerea: În culmea anului, se descântă de sporul grânelor; cf. latin. ac "şi; dar"; rom. chipiu: an; a nănăi "a fredona; a îngâna"; latin. nenia "descântec"; felix "roditor; încununat de succes; fericit; norocos; salutar; delicios; încântător". Polisemantismul limbii dace îngăduia încă o tălmăcire a acestui text: În culmea anului, se vrăjeşte cu mugurii (lăstarii) de ferigă; cf. rom. a nănăi; pup "boboc de floare; mugur; tufă pe jumătate îngropată în pământ"; alban. pip "butaş, lăstar"; rom. ferigă.
De la ambiguitatea acestui text au fost moştenite şi obiceiurile româneşti legate de Sânziene, care se sărbătoresc la Solstiţiul de Vară, adică în cea mai lungă zi a anului, de cântecul Drăgaicelor, precum şi cele legate de ferigă.
Se spune că norocul cel mai mare îl aduce floarea de ferigă, albă şi strălucitoare ca o stea, care se iveşte în noaptea de Sânziene, între ceasurile 10 şi 12; dar numai puţini o pot vedea şi culege, din pricina Necuratului, care, cum răsare, cum vrea s-o culeagă. O pot culege şi oamenii, dar numai doi fraţi, împreună cu doi veri primari din fraţi, doi veri de-al doilea din veri primari, toţi coborâtori din aceeaşi familie, sau doi gemeni. Ei trebuie să se îmbrace curat, cu cămăşi albe, să nu aibă păcate şi să nu fi cunoscut femeie. În noaptea spre Sânziene, se duc la locul unde înfloreşte feriga, se învârt o dată în jurul ei şi priveghează, fără să vorbească, fără să râdă, fără să doarmă şi fără să se aşeze. În timpul cât cei şase oameni stau de pază şi priveghează, apare dracul, care nu vrea să vadă oamenii fericiţi, şi începe a face fel de fel de drăcovenii şi ghiduşii, spre a face pe cineva din cei ce păzesc feriga să calce consemnul şi să râdă sau să vorbească. Dacă vreunul din ei se lasă înşelat de Ucigă-l-Toaca şi face ceva care nu e slobod, floarea dispare ori o fură diavolul. Dacă, dimpotrivă, oamenii se ţin tare şi nu se lasă păcăliţi de şiretlicurile dracului, când răsare floarea, cel mai vârstnic dintre ei se duce la ea, face trei cruci şi mătănii spre Răsărit, o rupe şi o pune într-o năframă curată. Aşa se duc acasă, unde pun floarea la icoane. După câteva zile, oamenii o put pune la lucru ori la locul la care doresc să aibă noroc şi, după aceea, treburile le merg de minune. Însă floarea de ferigă trebuie luată dintr-o pădure îndepărtată de orice aşezare omenească, pentru a nu se auzi cântec de cocoş.
Fetele mari se duc la ferigă să-şi afle ursitul. Ele o sapă, şi dacă are rizomul simplu, cred că nu-şi vor afla ursitul, că nu o să se mărite curând. Dacă feriga e îngemănată, cu rizomul bifurcat, cred că-şi vor afla ursitul repede, că se vor mărita degrabă.
Babele spun că nu-i e dat oricui să vadă florile de ferigă. În ţinutul Sucevei se crede că feriga înfloreşte în noaptea de Anul Nou. Se spune că acela ce o vede înflorind "va afla bani". În ţinutul Dornelor se crede că feriga înfloreşte în noaptea de Sânziene şi că acela care va avea floarea şi o va ţine la el, acela "nu numai că va găsi bani, ci va şti ce e pe pământ şi în cer, va cunoaşte voinţa şi gândurile oamenilor".
Că datinile legate de culesul ferigii vin de la Geto-Daci o demonstrează încă o dată textul de la Apullum, unde "culmea anului", care poate însemna şi ziua cea mai lungă dar şi sfârşitul anului, a dus la credinţa că feriga înfloreşte fie la Sânziene, fie la Anul Nou. Culmea e că feriga nu înfloreşte, nu are muguri, dar cuvântul VUV, de la Apullum, însemna şi "butaş; lăstar"; iar aceste sensuri sunt cuprinse în rom. pup ”boboc; mugur; tufă” şi alban. pip ”butaș; lăstar”.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu